Pe aici nu se trece

Volei Municipal Zalău a obţinut sâmbătă seara un succes categoric în faţa echipei Arcada Galaţi, una dintre echipele pretendente la titlul naţional. În urma victoriei cu scorul de 3 – 0, vicecampioana a revenit pe podium, la egalitate de puncte cu Tricolorul Ploieşti şi la două puncte în spatele liderului Steaua. Duşul rece” de la Ploieşti pare să-i fi trezit la realitate pe jucătorii vicecampioanei, care au avut o evoluţie mult mai bună sâmbătă seara, în duelul de pe teren propriu cu Arcada Galaţi, echipă pe care foarte mulţi specialişti…

Mai mult...

Evoluţia oraşului Cehu Silvaniei din secolul XVIII până în prezent

În preajma revoluţiei lui Horea, Cloşca şi Crişan, din cele 26 de sate care aparţineau domeniului Cetăţii Cehu Silvaniei, doar în Cehu Silvaniei nu era în obicei perceperea dijmei sau a nonei. Reprezentantul composesoratului a şi menţionat acest fapt cu ocazia conscripţiilor urbariale din anul 1785: „Comunitatea se opune că nu dă niciodată dijmă pentru rege și nici nonă pentru domnul său de pământ, iar să arate privilegiile, nu vrea, deși vestitul composesorat ar dori”. Tot la aceste privilegii s-au referit și conscriptorii bunurilor familiei Bornemissza, din 1780, spunând că…

Mai mult...

Un vitezoman a făcut praf o conductă de gaz în apropiere de Letca

Viteza excesivă și neatenția au fost cauzele unui accident de circulație produs pe DN 1 F, între localitățile Lozna și letca, vineri, 4 noiembrie în jurul orelor 20.30. Un conducător auto a pierdut controlul volanului într-o curbă, a ieșit de pe carosabil și a ajuns într-un șanț de pe marginea drumului lovind o conductă de gaz. În urma impactului puternic, conducta s-a spart, fiind necesară intervenția unei echipe specializate E-ON pentru asigurarea zonei și remedierea temporară a conductei. Furnizarea gazului metan a fost întreruptă în localitățile Cuciulat și Letca până…

Mai mult...