Termen prelungit pentru finanţarea proiectelor sociale derulate prin biserici şi ONG-uri

Autorităţile judeţene vor să prelungească durata de finanţare a proiectelor de asistenţă socială derulate de către unităţile de cult şi/sau entităţile care acordă asistenţă socială persoanelor cu nevoi sociale în Sălaj. În aceste sens, în şedinţa extraordinară de marţi, 11 decembrie, va fi supus votului consilierilor judeţeni un proiect de hotărâre ce prevede prelungirea acestei durate până în 30 martie 2019. Finanţarea proiectelor de asistenţă socială are ca obiectiv general îmbunătăţirea calităţii vieţii şi a confortului psiho-social în rândul persoanelor vârstnice dependente, afectate de boală, sărăcie şi excluziune socială, care…

Mai mult...

Primarul din Bălan, achitat în dosarul de abuz în serviciu şi conflict de interese

La capătul unui proces care a durat trei ani, primarul din Bălan, Maghiar Isaia, a fost achitat pentru toate capetele de acuzare. Edilul fusese trimis în judecată pentru trei infracţiuni de abuz în serviciu şi una de conflict de interese, iar vineri, 7 decembrie, judecătorii jibouani au pronunţat soluţia. Potrivit procurorilor, în dosarul nr. 517/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, inculpatul Maghiar Isaia este cercetat pentru săvârşirea a trei infracţiuni de abuz în serviciu asimilate faptelor de corupţie şi o infracţiune de conflict de interese, prevăzute şi pedepsite…

Mai mult...

Patru localităţi din Sălaj vor acorda internet gratuit în spaţii publice

Peste 200 de localități din România vor primi fonduri europene în valoare totală de 3,36 milioane de euro pentru instalarea de puncte de acces public și gratuit la internet wireless în cadrul programului WiFi4EU al Comisiei Europene. Printre acestea se regăsesc şi patru din judeţul Sălaj, respectiv Zalău, Şimleu Silvaniei, Bănişor şi Şamşud. În total, 23 de localităţi sălăjene s-au înscris la prima etapă a programuluie european. Lansat în prima parte a acestui an, programul WiFi4EU prevede acordarea de bonuri valorice a câte 15.000 de euro pentru localitățile care se…

Mai mult...

Angajări pe ultima sută de metri în sectorul administrativ

Direcția de Asistență Socială (DAS) din cadrul Primăriei Zalău pune la bătaie ultimele posturi rămase vacante, așa cum și celelalte structuri din administrația locală sau județeană procedează în aceste ultime zile din 2018. Motivul este unul simplu – faptul că începând cu anul viitor, instituțiile bugetare nu mai pot face angajări. DAS caută, așadar, un muncitor calificat în cadrul Cantinei sociale, un post ce nu poate fi obținut, însă, prea ușor. Se cer studii gimnaziale, 10 de ani vechime (față de 20, cât se cerea anterior pentru același post) și…

Mai mult...

Salariul minim brut creşte la 2.080 de lei din 1 ianuarie

Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată a fost majorat la 2.080 lei lunar, iar salariul minim brut pentru angajaţii cu studii superioare şi vechime de cel puţin un an în domeniul studiilor superioare va fi de 2.350 de lei, din 1 ianuarie 2019, a anunţat, vineri, premierul Viorica Vasilica Dăncilă. Guvernul a aprobat, în şedinţa de vineri, un proiect de hotărâre pentru stabilirea salariului minim brut pe ţară garantat în plată. Joi, premierul Viorica Vasilica Dăncilă a declarat că în privinţa salariului minim diferenţiat Guvernul va…

Mai mult...

“Aducăii” de fete la produs în Sălaj scapă de detenție

Cazul de proxenetism la care ofițeri și subofițeri din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din IPJ Sălaj au lucrat timp de mai multe luni, pe parcursul acestui an, s-a finalizat zilele trecute la Judecătoria Zalău. În acest caz au fost implicați trei tineri – doi frați din Buzău și un bărbat din Sălaj, precum și mai multe tinere aduse de cei doi din sudul țării în Sălaj și în județele învecinate, fiind folosite pentru servicii sexuale prestate în beneficiul celor trei. Victimele, cu vârste cuprinse între 18 şi 22 de ani,…

Mai mult...

Închisoare pentru un şofer care a condus beat şi a provocat decesul unui adolescent

Autorul accidentului mortal produs în noaptea de 27 spre 28 ianuarie, în localitatea Tihău, în timp ce gonea beat cu maşina pentru a fugi de poliţiştii care îl urmăreau în trafic, a fost condamnat, la începutul acestei săptămâni, de către magistraţii Judecătoriei Jibou. Inculpatul, un bărbat de 33 de ani din Sînmihaiu Almaşului, a fost găsit vinovat de săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, pentru care a primit o pedeapsă de 8 luni, şi de ucidere din culpă, pentru care s-a ales cu 1 an şi 4…

Mai mult...

Unui cetățean străin i s-a pus „pata” pe mobilierul urban din Zalău

Un bărbat de cetățenie slovenă a făcut, noaptea trecută, un gest reprobabil, chiar în centrul municipiului. Acesta a distrus câteva elemente de mobilier stradal de pe bulevard fără a avea, aparent, un motiv anume, în afara faptului că era bine „alcoolizat”. Un echipaj de jandarmi aflat în vecinătatea locului în care s-a produs distrugerea a acționat imediat și l-a oprit pe bărbat din acțiunea sa. În urma verificărilor s-a stabilit că în cauză este vorba despre un cetăţean sloven în vârstă de 36 de ani, domiciliat în Republica Slovenia, aflat…

Mai mult...

Călin Rolnic, păstrat în funcţie de şefii din Poliţia Română

Conducerea Poliţiei Române a decis să prelungească, începând din 3 decembrie, împuternicirea lui Călin Rolnic în fotoliul de adjunct al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, după ce niciunul dintre candidaţii participanţi la concursul pe post, desfăşurat în 14 noiembrie, nu a reuşit să ia notă de trecere. În vârstă de doar 28 de ani, Călin Rolnic, nimeni altul decât ginerele primarului din Zalău, Ionel Ciunt, a preluat al doilea scaun din Poliţia sălăjeană în 24 mai, după doar opt zile de activitate în cadrul IPJ Sălaj, ca ofițer specialist Serviciul…

Mai mult...

Tineri artiști din Zalău au concertat la Biserica “Adormirea Maicii Domnului”

Un eveniment deosebit, dedicat Centenarului, dar și frumoaselor Sărbători de Iarnă, a fost organizat de Asociația “Buna Vestire Silvana” în 2 decembrie, la Biserica “Adormirea Maicii Domnului” din Zalău. Evenimentul a fost posibil cu sprijinul oferit de Consiliul Județean Sălaj în cadrul Proiectului “Armonii Corale”, finanțat din surse nerambursabile de administrația județului Sălaj, la secțiunea “Tineret și Divertisment”.  În cadrul evenimentului a avut loc un mini-concert intitulat simbolic “100 de ani de unire și slujire” în cadrul căruia tinerii selectați special au interpretat cântece patriotice, dar și o parte din frumoasele…

Mai mult...

Localităţile din Sălaj în care se construieşte cel mai mult

Sectorul construcţiilor este în continuă dezvoltare în judeţul Sălaj. Potrivit celor mai recente date ale Direcţiei Judeţene de Statistică Sălaj, în perioada 1 ianuarie-31 octombrie 2018, au fost eliberate 368 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 4,5 la sută comparativ cu acelaşi interval din anul trecut. Mai mult de jumătate au fost emise în mediul rural. Creşteri mai mari ale numărului de documente eliberate au fost înregistrate în localităţile Crişeni (+14 autorizaţii), Şimleu Silvaniei (+9 autorizaţii), Pericei (+6 autorizaţii), Cehu Silvanie (+5 autorizaţii), Hida şi Şărmăşag…

Mai mult...

Incendiu într-o gospodărie din Derșida

Pompierii de la Punctul de lucru Sărmăşag, din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Sălaj, au fost solicitați să intervină, miercuri dimineața, la un incendiu izbucnit la acoperişul unei case din localitatea Derşida.  Conform informațiilor furnizate de reprezentanții ISU Sălaj, cauza probabilă de incendiu a fost de natură termică (efect termic de la un coş de fum neprotejat termic faţă de materiale combustibile). Au ars planşeul şi structura acoperişului pe o suprafață de aproximativ 10 metri pătrați.

Mai mult...