Accident cu o victimă în Sutoru

Un accident soldat cu rănirea unei persoane a avut loc în localitatea Sutoru, duminică, la ora 15. Un bărbat de 70 de ani, din Târgu Neamț, conducea autoturismul pe Drumul National 1F, iar in localitatea Sutoru, din cauza oboselii accentuate a adormit la volan, a patruns pe sensul opus de circulație și a intrat in coliziune laterală cu o ambulanță, condusă de un bărbat de 47 de ani, din municipiul Zalău. În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a pasagerului de pe locul din dreapta față în autospeciala Ambulanței, o…

Mai mult...

Fost primar din Sălaj, condamnat la închisoare cu executare

Fostul primar al comunei Românași, Dorel Fogădăuan, a fost condamnat  zilele trecute, de către magistrații Judecătoriei Jibou, la o pedeapsă de 4 ani închisoare cu executare, pentru delapidare.  Dorel Fogădăuan a mai avut două condamnări, fiind vorba de această dată de condamnări cu suspendare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice asimilat faptelor de corupţie, fiecare condamnare de câte trei ani cu suspendare pe un termen de încercare de cinci ani, ambele date prin sentințe în anul 2015. Instanța a anulat suspendarea în cazul celor două sentințe din 2015 urmând…

Mai mult...

Tânărul înșelat de o “clarvăzătoare” și-a recuperat cea mai mare parte a prejudiciului

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Cehu Silvaniei, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou, au efectuat o percheziţie domiciliară la locuinţa unor persoane, din judeţul Prahova, bănuite de comiterea unei infracţiuni de înşelăciune în formă continuată. În ziua de 4 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Cehu Silvaniei au efectuat o percheziţie domiciliară la locuinţa unor persoane de 18 şi 38 de ani, din judeţul Prahova, bănuite de comiterea unei infracţiuni de înşelăciune în formă continuată. Din probatoriul administrat în cauză s-a stabilit că, în perioada 19…

Mai mult...

Nume sonore din lumea fotbalului şi a culturismului românesc, alături de Arnold Schlachter

Iubitorii „sportului rege” din judeţ, dar şi cei de culturism vor avea posibilitatea duminică, 21 aprilie, să vadă „pe viu” nume importante din lumea celor două sporturi chiar în Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici” din municipiu. Demonstraţii de culturism, turneu de minifotbal pentru copii, dar şi un meci de gală între foşti componenţi ai echipei naţionale de fotbal a României şi prieteni ai fostului culturist, Arnold Schlachter sunt doar o parte „ingredientele” care vor face din eveniment unul special. Foştii fotbalişti Miodrag Belodedici, Lucian Sânmărtean, Mirel Rădoi (actualul selecţioner al naţionale…

Mai mult...

Enoriașii romano și greco-catolici sălăjeni se pregătesc pentru evenimentul secolului

Sanctitatea Sa Papa Francisc va vizita România în perioada 31 mai – 2 iunie 2019, la invitaţia autorităţilor statului român şi a Bisericii Catolice din România. Așa cum era de așteptat, și din Sălaj, sute de enoriași vor merge fie pe Câmpia de la Blaj, județul Alba, fie în județul Harghita, La Șumuleu-Ciuc, pentru a-l vedea Papa Francisc.  Preotul paroh Valer Părău, de la Episcopia Unită cu Roma Oradea, Bihor, ne-a spus că, din Zalău vor pleca la Șumuleu Ciuc 12 preoți și peste 500 de enoriași. De asemenea, din…

Mai mult...

Zălăuan cercetat pentru distrugere și nerespectarea unei hotărâri judecătorești

Poliţiştii din cadrul Biroului de Ordine Publică-Compartimentul Poliţie de Proximitate au reţinut un tânăr de 22 de ani, din municipiul Zalău. Faţă de acesta se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de nerespectare a unei hotărâri judecătoreşti şi  distrugere. La data de 8 aprilie,în jurul orei 14, Poliţia a fost sesizată, prin apelul de urgenţă 112, de către o femeie din municipiul Zalău, cu privire la faptul că fiul acesteia, cu acelaşi domiciliu, s-a deplasat la locuinţă, deşi pe numele lui Judecătoria Zalău a emis ordin de protecţie pentru o…

Mai mult...

Zeci de sălăjeni au fost depistați conducând fără permis

Poliţiştii din cadrul Formaţiunii de Ordine Publică Şimleu Silvaniei efectuează cercetări într-un dosar penal privind infracţiunea de conducere a unui vehicul fără permis, faptă comisă în localitatea Pustă. În ziua de 8 aprilie, în jurul orei 20, poliţiştii din cadrul Formaţiunii de Ordine Publică au oprit pentru control, în localitatea menționată, un autoturism condus de un bărbat din localitate. Verificările efectuate de poliţişti au stabilit că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. A fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.…

Mai mult...

Sălajul, pe un loc nesperat într-un top național important

Institutul Național de Statistică (INSSE) a publicat, recent, valoarea totală a importurilor și exporturilor înegistrate în 2018 în fiecare dintre cele 41 de județe și municipiul București. INSSE a întocmit o statistică comparativă și un top național, în mod plăcut surprinzător Sălajul aflându-se pe un loc bun, cu un plus de exporturi de aproape 42 la sută față de valoarea produselor cumpărate din străinătate, în 11 luni din anul 2018. Astfel, județul Sălaj se află pe locul 10 pe țară (din 41 de județe plus municipiul București) în ceea ce…

Mai mult...

Zeci de liceeni din Zalău au primit burse de merit și susținere în dezvoltarea personală

Zeci de liceeni din Zalău câștigători ai Burselor de Merit TenarisSilcotub au avut parte, săptămâna trecută, de un eveniment special dedicat lor, prin care compania le-a oferit modele de succes în carieră și un plus de motivație pentru a-și continua excelentul parcurs școlar de până acum. Tinerii s-au întâlnit, astfel, cu antreprenori și oameni de succes din comunitatea zălăuană, pentru a descoperi oportunitățile de carieră și de dezvoltare pe care municipiul le oferă. „Mulți tineri din Sălaj sunt în continuare convinși că, pentru a reuși în viață, este nevoie să…

Mai mult...

Sălăjean păcălit de o “clarvăzătoare”: a dat 73.000 de lei ca să-și rezolve problemele în dragoste

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Cehu Silvaniei, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou, au efectuat, joi, o percheziţie domiciliară la locuinţa unor persoane, din judeţul Prahova, bănuite de comiterea unei infracţiuni de înşelăciune în formă continuată. Din probatoriul administrat în cauză s-a stabilit că, în perioada 19 ianuarie-15 februarie a.c., persoanele bănuite de comiterea faptei, s-au prezentat ca fiind “clarvăzătoare –tămăduitoare” şi sub pretextul rezolvării unor probleme în dragoste, au pretins şi primit în repetate rânduri diferite sume de bani de la un tânăr, din judeţul Sălaj.…

Mai mult...

Radarul nu iartă: polițiștii împart zilnic amenzi pe drumurile Sălajului

Pe parcursul a şapte zile, poliţiştii rutieri acţionează, la nivel judeţean, cu toate aparatele radar, pentru reducerea numărului de accidente rutiere produse pe fondul nerespectării vitezei. În perioada 1-7 aprilie, poliţiştii rutieri acţionează, la nivel judeţean, cu toate aparatele radar, pentru reducerea numărului și gravității consecințelor accidentelor rutiere înregistrate pe fondul vitezei neadaptate condițiilor de drum și a celei excesive. Viteza excesivă sau neadaptată la condițiile de drum este printre principalele cauze generatoare de accidente rutiere. De la declanşarea acţiunii, pe acest segment, poliţiştii au aplicat 196 de sancţiuni contravenţionale…

Mai mult...

Hoții au luat în vizor apartamentele zălăuanilor: o altă locuință spartă, în cartierul Dumbrava Nord

Un nou furt a avut loc, la începutul acestei săptămâni, în municipiul Zalău. O locuință din cartierul Dumbrava Nord a fost călcată de hoți.  Din casă a fost sustrasă suma de 2.100 de euro, dar și bijuterii. Poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale efectuează cercetări pentru identificarea autorilor într-un dosar penal privind infracţiunea de furt calificat, potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj. Reamintim că, în urmă cu aproximativ două săptămâni, tot în municipiul Zalău, o altă locuință a fost prădată de hoți în plină zi. Hoții au pătruns…

Mai mult...

Proiecte “de milioane” la Plopiș: drumuri modernizate, rețele de apă-canalizare și o școală nouă 

Cele mai importante trei proiecte derulate în comuna Plopiș vizează investiții de maximă importanță pentru locuitorii comunei și ai satelor aparținătoare. Este vorba despre rețeaua de alimentare cu apă potabilă în comună, rețeaua de canalizare menajeră și construirea unei stații de epurare în comună, reconstrucția clădirii școlii din Iaz, grav avariată în urmă cu trei ani în urma unui incendiu dar și un alt proiect deosebit de important, modernizarea drumurilor din comună. Primarul comunei Nicolae Criste și viceprimarul Francisc Kurek ne-au dat câteva detalii referitoare la aceste proiecte care se…

Mai mult...