Proiecte “de milioane” la Plopiș: drumuri modernizate, rețele de apă-canalizare și o școală nouă 

Cele mai importante trei proiecte derulate în comuna Plopiș vizează investiții de maximă importanță pentru locuitorii comunei și ai satelor aparținătoare. Este vorba despre rețeaua de alimentare cu apă potabilă în comună, rețeaua de canalizare menajeră și construirea unei stații de epurare în comună, reconstrucția clădirii școlii din Iaz, grav avariată în urmă cu trei ani în urma unui incendiu dar și un alt proiect deosebit de important, modernizarea drumurilor din comună.

Primarul comunei Nicolae Criste și viceprimarul Francisc Kurek ne-au dat câteva detalii referitoare la aceste proiecte care se situează, în statistica întocmită de Instituția prefectului Sălaj, printre proiectele cu sume importante atrase prin efortul Primăriei Plopiș. Cel mai important proiect și totodată cel care a atras cea mai mare sumă, este cel referitor la modernizarea drumurilor. Peste 25 de milioane de lei vor fi alocați pentru ca drumurile din Plopiș să fie modernizate, proiectul fiind în faza de execuție, în prezent. Proiectul privind alimentarea potabilă va avea la dispoziție suma de 5 milioane de lei, prin PNDL 2, în timp ce rețeaua de canalizare și ridicarea stației de epurare primesc, tot prin PNDL 2 aproape 7 milioane de lei. Un proiect deosebit de important, la care contribuie financiar și Primăria Plopiș, este cel al Școlii Gimnaziale din Iaz, o școală care a  fost aproape complet distrusă, pe de o parte de faptul că era o clădire mai veche, dar mai cu seamă de incendiul puternic din anul 2015.

 Școala din Iaz a renăscut din propria cenușă

Școala din Iaz este, practic, o școală nouă. Este vorba de reconstrucția totală a clădirii, de dotări noi, mobilier, spații exterioare complet reamenajate, astfel încât copiii care învață sau care vor învăța, pe viitor, aici, să beneficieze de toate condițiile pe care, de altfel, orice copil le merită. S-au făcut eforturi, pe lângă banii primiți prin contractul de finanțare semnat cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Primăria Plopiș a pus la dispoziția acestui proiect o sumă importantă din bugetul local, sumă care putem spune că este, de fapt, contribuția fiecărui localnic. În principal, acestea sunt proiectele cele mai importante pe car ele derulăm și avem în vedere, pentru viitoarele sesiuni, mai multe proiecte prin care să reușim să facem din comuna Plopiș nu doar un loc în care cei care trăiesc aici să se simtă în siguranță, să trăiască firesc și confortabil, ci și un loc în care să reușim să atragem și turiști, ori să-i determinăm pe cei care tranzitează comuna, să zăbovească la noi și să se reîntoarcă în viitor pentru a ne vizita. Avem multe planuri, dar încercăm să le implementăm pe rând și să venim cu rezultatele concrete în fața oamenilor, mai puțin cu statistici de viitor cuprinse în hârtii”, ne-a spus secretarul comunei, Ovidiu Adrian Pop.

Autoritățile din Plopiș au în plan ridicarea unei săli de sport în comună, dar și a unei mici baze sportive în Iaz, lângă școala nouă, amenajarea unor noi locuri de joacă pentru copii, reamenajarea spațiilor verzi, construirea unei capele noi, modernizarea trotuarelor și scuarurilor, plantări de copaci și acțiuni menite să stimuleze turismul în zonă. Plopiș este una dintre cele mai frumoase comune din județul Sălaj, un punct de atracție atât prin prisma reliefului, al istoriei, cât și al tradițiilor și obiceiurilor de aici, o comună  în care românii și slovacii conviețuiesc și se sprijină reciproc, reușind, cu ajutorul celor care conduc comuna, să se dezvolte și să câștige proiecte și finanțări importante.

Leave a Comment