Un număr de 37 de percheziţii domiciliare au fost efectuate, joi, 28 mai, pe raza municipiului Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Bihor, Sălaj, Maramureş, Neamţ, Cluj şi Bihor în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea unor infracţiuni privind efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive. Acţiunea a fost coordonată de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Vâlcea şi Biroul Teritorial Neamţ, ce au fost sprijiniţi de ofiţeri…
Mai mult...Etichetă: salaj
S-au reluat cursurile în şcolile afectate de inundaţii
Programul mai multor unităţi de învăţământ din Sălaj a fost perturbat de inundaţiile cauzate de precipitaţiile abundente, căzute în primele două zile ale acestei săptămâni. În zonele cele mai afectate copiii şi profesorii nu au putut ajunge la şcoală din cauza drumurilor blocate, astfel că autorităţile au decis miercuri, 27 mai, suspendarea cursurilor în cinci comune din judeţ, respectiv Chieşd, Cheud, Pericei, Letca, Băbeni şi Lozna. Datorită îmbunătăţirea situaţiei, apele fiind în retragere în cea mai mare parte a judeţului, joi, 28 mai, în aproape toate unităţile şcolare în…
Mai mult...Sălăjenii ar putea scăpa de datoriile rămase în urma executărilor silite
Iese Soarele şi pe străzile sălăjenilor, ale tuturor românilor aruncaţi în vârtejul băncilor, din care credeau că nu vor mai putea ieşi niciodată. „Executaţii” silit ar putea rămâne fără alte datorii, pe care băncile le pun în spatele lor după executarea garanţiilor imobiliare. Potrivit legislaţiei în vigoare, cei executaţi de bănci rămân în continuare „sclavii” acestora, care înţeleg că diferenţa de bani rezultată din preţul iniţial al imobilului, de la data creditării şi cel pe care acesta îl are la data executării silite, trebuie plătită exclusiv de noi, „fraierii” şi prin urmare…
Mai mult...Peste 3.500 de elevi sunt angrenaţi la Cupa Văilor
Devenită o tradiţie la nivel de judeţ, Cupa Văilor va începe vineri dimineaţa cu etapa pe văi, competiţia ajungând în acest an la cea de-a 47-a ediţie. Etapa pe văi se va organiza în 12 locaţii: Cupa Văii Agrijului la Şcoala din Agrij, Cupa Văii Almaşului la Şcoala din Sînmihaiul Almaşului, Cupa Văii Barcăului I la Şcoala din Plopiş, Cupa Văii Barcăului II la Şcoala din Halmăşd, Cupa Văii Crasnei la Şcoala din Pericei, Cupa Văii Sălajului la Şcoala din Hereclean, Cupa Văii Someşului I la Ileanda, Cupa Văii Someşului…
Mai mult...Peste 100 de tineri sălăjeni visează la uniforma de poliţist
Tinerii care îşi doresc o carieră de poliţişt sunt aşteptaţi la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, unde poliţiştii Serviciului Resurse Umane preiau cererile de înscriere şi oferă informaţii suplimentare cu privire la admitere. Procesul de recrutare a candidaţilor a început în 23 aprilie, iar până în prezent s-au înscris 111 tineri sălăjeni. Un interes mai mare a fost manifestat pentru şcolile de poliţie, pentru care au optat 58 de candidaţi. Restul, respectiv 53, au ales Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti, potrivit informaţiilor primite de…
Mai mult...Bebeluş ajuns la Urgenţă, după ce a fost înţepat de căpuşe
Nici nu a început bine sezonul ieşirilor la iarbă verde, că primii sălăjeni înţepaţi de căpuşe au ajuns deja la Urgenţă. Printre aceştia s-a numărat şi un bebeluş de doar trei luni. Acesta a primit îngrijirile medicale în cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, nefiind necesară spitalizarea, potrivit informaţiilor primite de la biroul de presă al unităţii medicale. În weekendul ce tocmai s-a încheiat, în cadrul UPU au fost tratate, în total, după ce au fost înţepate de căpuşe, opt persoane. „Este vorba de…
Mai mult...Elevii creativi s-au reunit la Festivalul Național al Științei
Elevi şi profesori din mai multe județe ale țării au participat sâmbătă,16 mai, la cea de a VIII-a ediţie a “Festivalului Naţional al Ştiinţei”. Evenimentul, care a avut loc pe platoul din marmură din centrul oraşului, a fost o manifestare ştiinţifică extracurriculară care s-a adresat elevilor pasionaţi de ştiinte: fizică, chimie, biologie, matematica, informatică – o sărbătoare a ştiintei aplicate, scoasă dintre pereţii sălilor de clasă şi adusă în stradă. Festivalul a fost organizat de Colegiul Tehnic “Alesandru Papiu Ilarian” Zalău și de Inspectoratul Școlar Județean ISJ. Astfel, în intervalul…
Mai mult...Competiţie inedită pe Stadionul Municipal din Zalău
Stadionul Municipal Zalău va fi la finalul acestei săptămâni gazda unui eveniment inedit, faza finală a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar la disciplina oină Cele mai bune licee din ţară la disciplina oină se vor duela la finalul acestei săptămâni pe Stadionul Municipal din Zalău pentru titlul naţional din cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar, la ciclul liceal. Vor fi prezente echipele: LPS – CSS Roman (Neamţ), Grupul Şcolar Industrial „Ion Buteanu” Gurahont (Arad), Liceul Tehnologic „Ştefan Anghel” Băileşti (Dolj), Liceul „Alexandru Rosetti” Vidra (Ilfov), Liceul Tehnologic „Jean Monnet” Bucureşti,…
Mai mult...Etapa remizelor în Liga a IV-a
Patru remize s-au înregistrat în etapa a 21-a din Liga a IV-a de fotbal, desfăşurată duminică. Rapid Jibou a „smuls” cu greu un punct pe teren propriu în duelul cu AS Chieşd, după ce oaspeţii au condus cu 2 – 0 la pauză. Jibouanii au redus din handicap în minutul 26, iar golul egalizator a fost marcat în minutul 89, de Flaviu Moldovan. Scor „alb” între Unirea Mirşid şi Silvania Cehu Silvaniei, iar o altă remiză s-a înregistrat între Olimpic Bocşa şi Dumbrava Gîlgău. Cele două echipe se află la…
Mai mult...S-au stabilit semifinalele Cupei României
Faza judeţeană a Cupei României la fotbal a ajuns la penultima fază, cele două jocuri din cadrul semifinalelor fiind programate miercuri, la ora 18. Liderul Luceafărul Bălan va întâlni CS Barcău Nuşfalău, meciul urmând să se desfăşoare, cel mai probabil, pe Stadionul „Măgura” din Şimleu Silvaniei. Echipa pregătită de Marius Paşca a ajuns în semifinale după ce a învins în sferturile de finală, la „masa verde”, Olimpic Bocşa, în timp ce Barcău Nuşfalău a câştigat la limită, 2 – 1 duelul cu AS Chieşd. În cealaltă semifinală se vor întâlni…
Mai mult...Parcul Central, şubrezit de traficul greu
Municipiul Zalău se poate mândri cu un parc central cu adevărat frumos. Deşi nu este mare, parcul zălăuanilor arată, la o privire de ansamblu, aşa cum trebuie să arate orice loc în care oamenii vin să se relaxeze, să-şi încarce „bateriile”, să socializeze, să facă mişcare. Lucrurile, însă, nu stau atât de bine, în perspectivă cel puţin, pe cât am dori. Dincolo de felul în care a fost amenajat şi mobilat, nu ai cum să nu remarci faptul că Primăria, prin Administraţia Domeniului Public, are grija de acest parc zilnic. Zălăuanii…
Mai mult...Monica Macovei, la Zalău: „Cetăţeanul trebuie să fie stăpân pe judeţul în care trăieşte”
Europarlamentarul Monica Macovei, fost candidat la alegerile prezidenţiale din 2014, a vizitat duminică împreună cu staff-ul său, municipiul Zalău. La conferinţa de presă organizată cu acest prilej, Monica Macovei a prezentat presei sălăjene punctul de vedere al domniei sale şi al formaţiunii politice pe care o va conduce peste puţin timp, referitor la situaţia politică şi socială în care se găseşte România în acest moment. Noua lege electorală a fost primul şi cel mai sensibil punct adus în discuţie. Macovei şi-a manifestat indignarea faţă de posibilitatea ca acest cadru…
Mai mult...A apărut un nou număr al revistei “Reflexii Silvane”
Cu sprijinul Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj a apărut recent numărul 2 al revistei „Reflexii Silvane” – publicaţie pentru educaţie şi cultură pedagogică, a Liceului Tehnologic Nr. 1 Surduc. Articolele publicate în numărul 2 al revistei au fost prezentate în cadrul Simpozionului interjudeţean „Ioan Rus” desfăşurat la Centrul de Cercetări Biologice Jibou, iar subiectele abordate acoperă o arie largă de tematici din toate ariile curriculare. Revista se adresează atât specialiştilor, cât şi publicului larg, propunându-şi implicarea unui număr cât mai mare de profesori atât din şcoala de…
Mai mult...Iulia Cliţan şi Mihai Tarţa au câştigat concursul de Miss şi Mister Sportiv
Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Sălaj a organizat joi seara un eveniment inedit în lumea sportului sălăjean, un concurs de Miss şi Mister Sportiv la care au participat şapte perechi de sportivi. Au fost şi câteva absenţe importante, Adelina Vlaicu, Paula Todoran şi Simona Maxim nemaiputând participa la eveniment din diverse motive. Prima pereche a fost alcătuită din Iulia Cliţan şi Călin Marincaş, ambii de la CS Terra Kid Zalău, urmaţi de Cătălin Breban şi Raluca Bota, sportivi legitimaţi la CSM Zalău. Eduard Hadade şi Pal Brigitta au format…
Mai mult...