Elevii creativi s-au reunit la Festivalul Național al Științei

Elevi şi profesori din mai multe județe ale țării au participat sâmbătă,16 mai, la cea de a VIII-a ediţie a “Festivalului Naţional al Ştiinţei”. Evenimentul, care a avut loc pe platoul din marmură din centrul oraşului, a fost o manifestare ştiinţifică extracurriculară care s-a adresat elevilor pasionaţi de ştiinte: fizică, chimie, biologie, matematica, informatică – o sărbătoare a ştiintei aplicate, scoasă dintre pereţii sălilor de clasă şi adusă în stradă.
Festivalul a fost organizat de Colegiul Tehnic “Alesandru Papiu Ilarian” Zalău și de Inspectoratul Școlar Județean ISJ. Astfel, în intervalul orar 10-14 elevii de la şcolile participante, peste 600, de la 32 de unități de învățământ din județele: Sălaj, Cluj, Mureș, Vâlcea și Tulcea, au avut ocazia să-și expună invenţiile şi să realizeze diferite experimente științifice ingenioase.
Festivalul Ştiinţei de la Zalău s-a desfăşurat pe mai multe secţiuni: inventivitate – creativitate, liceu şi gimnaziu; aplicabilitate – liceu şi gimnaziu; “Micii inventatori” pentru clasele I-IV şi grupa mare din învăţământul preşcolar; secţiunea “Postere” cu tema ştiinţa schimbă lumea, pentru elevii din ciclul liceal, gimnazial şi preşcolar şi secţiunea scenete cu conţinut ştiinţific, la care Consiliul Judeţean (CJ) Sălaj a acordat premii și mențiuni constând în diplome și bani. Preşedintele CJ Sălaj, Tiberiu Marc, a înmânat premiile oferite de Consiliul Judeţean câştigărilor ediţiei din acest an la Festivalul Naţional al Ştiinţei de la Zalău.
La eveniment au luat parte și autorități publice locale și județene, dar și Liviu Marian Pop, ministrul delegat pentru Dialog Social.

One Thought to “Elevii creativi s-au reunit la Festivalul Național al Științei”

  1. Dana

    Se spune că omul poate crea orice își poate imagina. Asta scrie celebrul Napoleon Hill în cartea ”De la idee la bani”. Căutăm urgent colaboratori part-time care vor să câștige bani în timpul liber, într-un proiect unic la nivel mondial. Oferim contract de comision. Pentru mai multe detalii, trimiteți mesajul PROIECT la adresa de email: dana_tweety2002@yahoo.com

Leave a Comment