Marile magazine şi-au modificat orarul în zilele de Paşti

Marile magazine din judeţ îşi vor întrerupe activitatea doar în prima zi de Paşti, respectiv duminică, 12 aprilie, iar în cea de-a doua zi, vor funcţiona după un program redus. În schimb, în săptămâna premergătoare Sărbătorilor Pascale, supermarketurile au optat să-şi prelungească programul de lucru. Astfel, în intervalul 6-10 aprilie, Kaufland va fi deschis între orele 07,30 şi 21,30. Sâmbătă, 11 aprilie, sălăjenii îşi vor putea face ultimele cumpărături până la ora 16. Magazinul va fi redeschis luni, 13 aprilie, între 9 şi 16. Un alt supermarket şi-a prelungit, în…

Mai mult...

Ziua Sănătăţii, celebrată şi în Sălaj

Siguranţa Alimentaţiei este tema aleasă în acest an pentru a marca Ziua Mondială a Sănătăţii. Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sălaj, aceasta se celebrează în fiecare an, în 7 aprilie, dată la care a luat fiinţă Organizaţia Mondială a Sănătăţii în anul 1948 şi reprezintă o oportunitate pentru locuitorii din orice comunitate să se implice în activităţi care pot duce la o stare de sănătate mai bună. „Tema aleasă pentru anul 2015 este de maximă importanţă pentru toţi, având scopul de a sensibiliza guvernele, fermierii, producătorii, comercianţii, personalul…

Mai mult...

Sălăjenii sunt ameninţaţi de un nou virus gripal

Cu toate că în ultimele săptămâni, atât numărul virozelor cât şi cel al pneumoniilor a fost în uşoară scădere în Sălaj, un nou virus gripal face ravagii anul acesta în majoritatea judeţelor. Avertizarea vine din partea medicilor, care susţin că se confruntă cu o nouă tulpină a virusului gripal, una mult mai agresivă, iar numărul cazurilor va creşte pe măsură ce vremea se va încălzi. Atât numărul celor infectaţi cât şi cel al deceselor a crescut îngrijorător. Specialiştii spun că noua formă a virusului este mult mai violentă şi rezistentă…

Mai mult...

Oscilaţiile de temperatură favorizează apariţia de noi cazuri de viroze şi pneumonii

Temperaturile oscilante din ultimele zile şi-au pus în mod nefast amprenta asupra sănătăţii sălăjenilor. Aproape 2.500 de persoane s-au prezentat în ultima săptămâna a lunii februarie la medic cu simptome ale unor infecţii respiratorii, cu circa 21 la sută mai multe decât săptămâna precedentă, cei mai sensibili la bolile de sezon dovedindu-se a fi copiii. Potrivit informaţiilor primite de la Ligia Marincaş, directorul Direcţiei de Sănătate (DSP) Publică Sălaj, în intervalul 23 februarie – 1 martie, 2.491 de sălăjeni au fost diagnosticaţi cu infecţii acute ale căilor respiratorii. Dintre aceştia,…

Mai mult...

Şefia Direcţiei de Sănătate Publică Sălaj, scoasă la concurs

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacantă de director executiv al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sălaj. Proba scrisă va avea loc în 1 aprilie, ora 10, urmând ca data şi ora interviului să fie stabilite ulterior. În prezent, funcţia este ocupată de Ligia Marincaş, care a fost numită în 2012 prin ordin al Ministerului Sănătăţii. „Se organizează concurs întrucât numirile pentru aceste posturi, în majoritatea direcţiilor, au fost făcute pentru perioadă determinată”, a precizat directorul DSP Sălaj. La concurs au…

Mai mult...

Veste bună! Sălajul este ocolit de gripă

Numărul persoanele cu infecţii respiratorii şi cel deceselor din cauza gripei, s-a dublat în ţară, în ultima săptămână. Peste 111.000 de români au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unor infecţii respiratorii acute, numărul fiind cu aproape 50 la sută mai mare comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Cu toate acestea, în Sălaj numărul numărul îmbolnăvirilor este aproximativ acelaşi de la o săptămână la alta, iar în ceea ce priveşte gripa sezonieră, nu a fost înregistrat niciun caz până în prezent. Potrivit Ligiei Marincaş, directorul Direcţiei de Sănătate…

Mai mult...

Atenţie, epidemie de varicelă în Sălaj!

Statistic vorbind, nu mai puţin de şase sălăjeni s-au prezentat zilnic, în ultima lună, la cabinetele medicilor de familie fiind diagnosticate cu varicelă. Potrivit unor informaţii furnizate de reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sălaj, în ianuarie, la nivel de judeţ, au fost înregistrate 192 de cazuri de varicelă, cele mai multe fiind în rândul copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 şi 14 ani – 81 de cazuri. Îmbolnăviri au fost înregistrate în mediul urban 138 de cazuri, printre cei care au contactat boala numărându-se şi adulţi, 37 de persoane…

Mai mult...

Val de pneumonii şi viroze în Sălaj

Vremea rece din ultima perioadă i-a îmbolnăvit pe sălăjeni. Din datele Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sălaj reiese că, în ultima săptămână, peste 2.000 de persoane s-au prezentat la medic acuzând diverse afecţiuni respiratorii. Numărul infecţiilor respiratorii înregistrate în ultimele şapte zile a crescut cu circa opt procente comparativ cu săptămâna anterioară. „În intervalul 19 – 25 ianuarie, au fost diagnosticaţi cu infecţii acute ale căilor respiratorii 1.908 persoane, mai multe cu opt la sută decât în săptămâna precedentă. Majoritatea au fost forme uşoare şi foarte uşoare, spitalizarea fiind necesară…

Mai mult...

Elevii sălăjeni nu au avut reacţii adverse la vaccinul diftero-tetanic

  Nicio reacţie adversă la vaccinul diftero – tetanic nu a fost semnalată în Sălaj, spre deosebire de alte judeţe, unde zeci de copii au ajuns la spital, după ce le-a fost administrat acest ser, acuzând stări de vomă, ameţeli şi dureri în braţul unde a fost făcut vaccinul. Ministerul Sănătăţii a decis, la finele săptămânii trecute, oprirea de la utilizare a două loturi de vaccin diftero-tetanic după ce au fost înregistrate 53 posibile reacţii adverse post-vaccinare (RAPI) în cinci judeţe, dintre acestea 41 de cazuri fiind vaccinate cu două…

Mai mult...

Sălăjencele pot face gratuit testul Babeş – Papanicolau şi în acest an

  Programul naţional gratuit de depistare activă precoce a cancerului de col uterin va fi derulat de Ministerul Sănătăţii şi în acest an. Se urmăreşte, prin implementarea unui astfel de program, în primul rând depistarea bolii în stadii cât mai precoce, vindecabile, şi îndrumarea pacientelor cu leziuni precursoare sau incipiente pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate. Programul gratuit se adre­sează tuturor femeilor cu vârste cuprinse între 25 şi 64 de ani, indiferent de statutul de asi­gurat al femeii, care nu au un diagnostic confirmat de cancer de col uterin.…

Mai mult...

Elevii sălăjeni, imunizaţi cu vaccinul diftero – tetanic

  Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Sălaj a reluat din această lună campaniile şcolare de vaccinare. Este vorba de imunizarea obligatorie a elevilor de clasa a VIII-a împotriva infecţiilor. Stabilită iniţial după mijlocul lunii decembrie 2014, acţiunea a fost reprogramată după vacanţa de iarnă, respectiv pentru luna ianuarie. “Catagrafia copiilor a fost realizată. Astfel, circa 4.575 de elevi din clasele a VIII-a şi a XI-a urmează să fie imunizaţi cu vaccin diftero-tetanic. Dozele de vaccin au fost primite şi sunt suficiente. Campania de vaccinare urma să înceapă în jurul datei…

Mai mult...

Sălăjenii au scăpat deocamdată de gripă

  Cu toate că temperaturile au scăzut drastic, în special în ultimele zile, iar la nivel naţional au fost raportate deja trei cazuri de gripă, în Sălaj nu a fost înregistrat niciunul. Totodată, şi numărul infecţiilor respiratorii înregistrate în ultimele şapte zile a fost mult mai mic decât în săptămâna anterioară. Potrivit Ligiei Marincaş, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sălaj, în intervalul 29 decembrie 2014 – 4 ianuarie 2015, au fost diagnosticaţi cu infecţii acute ale căilor respiratorii cu circa 48 la sută mai puţini sălăjeni decât în săptămâna…

Mai mult...

Program de sărbători în principalele supermarketuri

Sărbătorile ce se apropie modifică programul de funcţionare al marilor magazine. La supermaketul Kaufland, în prima zi de Crăciun 25 decembrie şi 1 ianuarie, va fi închis, în restul zilelor programul se va desfăşura astfel: 20-23 decembrie – în intervalul 7-23, 24 decembrie de la 7 la 18; 26 decembrie de la 9-16; 25 decembrie – închis; 26 decembrie de la 9 la 16; 27-30 decembrie de la 7 la 23; 31 decembrie de la 7 la 18; 1 ianuarie 2015 – închis; 2 ianuarie – între 9-16. Începând cu…

Mai mult...

Sălajul a primit o nouă tranşă de vaccinuri antihepatitice

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Sălaj a primit, zilele trecute, o nouă tranşă de vaccinuri antihepatitice, destinate imunizării nou-născuţilor. Este vorba, potrivit Ligiei Marincaş, directorul instituţiei, de circa 1.600 de doze, ce urmează să fie distribuite medicilor de familie. Ultimele vaccinuri de acest tip, respectiv aproximativ 600 de doze, au fost repartizate judeţului la începutul lunii septembrie, după ce întârzierea organizării licitaţiilor de către Minister a determinat o criză a acestor vaccinuri, resimţită de altfel şi în Sălaj, unde, peste 300 de nou-născuţi au rămas neimunizaţi împotriva hepatitei B. “Copiii…

Mai mult...