Oscilaţiile de temperatură favorizează apariţia de noi cazuri de viroze şi pneumonii

Temperaturile oscilante din ultimele zile şi-au pus în mod nefast amprenta asupra sănătăţii sălăjenilor. Aproape 2.500 de persoane s-au prezentat în ultima săptămâna a lunii februarie la medic cu simptome ale unor infecţii respiratorii, cu circa 21 la sută mai multe decât săptămâna precedentă, cei mai sensibili la bolile de sezon dovedindu-se a fi copiii.
Potrivit informaţiilor primite de la Ligia Marincaş, directorul Direcţiei de Sănătate (DSP) Publică Sălaj, în intervalul 23 februarie – 1 martie, 2.491 de sălăjeni au fost diagnosticaţi cu infecţii acute ale căilor respiratorii. Dintre aceştia, doar 14 au avut nevoie de tratament în regim de spitalizare. “Majoritatea îmbolnăvirilor au fost forme medii şi uşoare, doar 14 pacienţi au necesitat internarea. Din totalul pacienţilor diagnosticaţi cu infecţii ale căilor respiratorii, cei mai mulţi, respectiv 798, fiind persoane cu vârste cuprinse între 15 şi 49 de ani”, a explicat oficialul DSP Sălaj.

Cazurile de pneumonie, în creştere cu peste 20 la sută
Tot în aceeaşi perioadă au fost înregistrate şi 338 de cazuri de pneumonie, cu aproximativ 22 la sută mai multe faţă de săptămâna anterioară. Cele mai multe au fost depistate în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 50 şi 60 de ani. Peste un sfert dintre sălăjenii diagnosticaţi cu pneumonie au fost internaţi pentru acordarea de îngrijiri medicale, majoritatea dintre aceştia fiind copii. În schimb, până în prezent, nu a fost înregistrat niciun caz de gripă.

Leave a Comment