Sălăjenii au scăpat deocamdată de gripă

 

Cu toate că temperaturile au scăzut drastic, în special în ultimele zile, iar la nivel naţional au fost raportate deja trei cazuri de gripă, în Sălaj nu a fost înregistrat niciunul. Totodată, şi numărul infecţiilor respiratorii înregistrate în ultimele şapte zile a fost mult mai mic decât în săptămâna anterioară. Potrivit Ligiei Marincaş, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sălaj, în intervalul 29 decembrie 2014 – 4 ianuarie 2015, au fost diagnosticaţi cu infecţii acute ale căilor respiratorii cu circa 48 la sută mai puţini sălăjeni decât în săptămâna precedentă. „În intervalul menţionat, au fost înregistrate 428 de cazuri de infecţii acute ale căilor respiratorii, cele mai multe fiind persoane cu vârste cuprinse între cinci şi 14 ani, respectiv 144. Majoritatea au fost forme uşoare, din total celor diagnosticaţi s-a dispus internarea doar pentru 15 pacienţi, din care 12 au fost copii”, a precizat oficialul DSP Sălaj.
Tot în aceeaşi perioadă au fost înregistrate şi 92 de cazuri de pneumonie, cu aproximativ trei la sută mai puţine faţă de săptămâna trecută. Cele mai multe au fost depistate în rândul copiilor cu vârste cuprinse între 0 şi un an, respectiv 32. Dintre sălăjenii diagnosticaţi cu pneumonie au fost internaţi pentru acordarea de îngrijiri medicale 45, 41 fiind copii.

 

Leave a Comment