Patru persoane, cu vârste cuprinse între 17 și 27 de ani, trei din municipiul Zalău și una din comuna Șamșud, bănuite că a
Mai mult...Sfârșitul civilizației (occidentale). Alte fragmente din haos
Daniel Săuca Au făcut ceva vâlvă recentele declarații ale miliardarului american George Soros: „Gurul finanţelor, George Soros, a prezis săptămâna trecută, la New York, «sfârşitul civilizaţiei occidentale», cu ocazia unui interviu acordat presei la lansarea ultimei sale cărţi, «The Age of Fallibility». «Ce urmează? Cine ştie. Dar încălzirea globală, ameninţarea nucleară, criza resurselor şi războiul împotriva terorismului sunt pericole care arată că există o mare probabilitate ca civilizaţia occidentală să se îndrepte către sfârşit», a spus Soros” (adevarul.ro). În alt loc, vorbitorul a afirmat că „invazia rusă ar putea duce…
Mai mult...Sălajul, pe lista județelor unde au loc percheziții pentru destructurarea unei grupări mafiote
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Călăraşi efectuează peste 200 de percheziții domiciliare pe raza județelor Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița Năsăud, Botoșani, Brașov, București, Mehedinți, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Vaslui, Vâlcea și Vrancea în cadrul unei acțiuni care vizează destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârșirea infracțiunii de contrabandă cu aur. Potrivit procurorilor, începând cu luna iulie 2021 a fost constituit un grup infracțional organizat, care a acționat până în luna mai 2022, în scopul comiterii infracțiunii…
Mai mult...Moartea din farfurie lovește și în Sălaj
Obezitatea lovește în tot mai mulți sălăjeni, potrivit datelor medicilor de familie din județ. Grav este că tot mai mulți copii se confruntă cu probleme de greutate. Efectele se văd apoi în alte afecțiuni întâlnite inclusiv la tineri. Diabetul este exemplul elocvent. Incidența obezității crește de la un an la altul și printre tinerii din Sălaj, o spun chiar medicii de familie. Vestea proastă este că problemele de greutate au ca efect și alte afecțiuni, unele deosebit de grave. Hipertensiunea și diabetul sunt boli tot mai întâlnite inclusiv la tinerii…
Mai mult...CSM București a tremurat 60 de minute pentru o victorie chinuită la Zalău
Se spune că bugetele nu joacă pe teren, deși nu este același lucru să ai în lot 6 -7 jucătoare tinere, fără experiență sau să ai o “multinațională” cu jucătoare exeprimentate, plătite regește din bani publici. CSM București a venit la Zalău cu gândul de a obține totul de la meciul de joi, pentru a mai spera la titlul national, în timp ce Zalăul nu avea nimic de pierdut în cazul unui eșec. Cu toate acestea, jucătoarele lui Tadici au dat dovadă de multă ambiție și dăruire, scoțând în evidență…
Mai mult...Angajatorii pot majora salariul minim brut de bază cu 200 de lei, sumă care nu va fi impozitată
Salariații angajatoriilor care vor acorda 200 de lei în plus lunar celor care sunt plătiți cu salariul minim brut pe țară nu vor datora, în perioada iunie…
Mai mult...Membri ai Asociației Județene a Uniunii Pensionarilor Sălaj se distrează la „Balul Primăverii”
Zeci de persoane, membri ai Asociației Județene a Uniunii Pensionarilor (AJUP) Sălaj – Zalău participă la „Balul Primăverii”.
Mai mult...Locuri de muncă 26.05.2022
*** Restaurant Time Out angajează bucătar. Detalii la numărul de telefon 0757097290. *** Vino în echipa noastră! În curând deschidem un magazin LA DOI PAȘI în JIBOU. Căutăm: Șef de Magazin, Operator date, Casier/Lucrător Comercial. Așteptăm CV-ul tău la adresa hr@nicovid.ro. Informații la tel. 0790-002-900.
Mai mult...Limbajul comun al sportului consolidează parteneriatele dintre companii
Cupa de Fotbal “SHELL HELIX” a reunit reprezentanții a patru companii într-un eveniment fotbalistic încheiat cu bună dispoziție București, 11 mai 2022 – Arena Națională a fost miercuri, 11 mai, gazda unui eveniment în care competiția din teren s-a împletit cu parteneriatul reprezentanților a patru companii rezultând un eveniment destins, relaxat, ce a dus la consolidarea relațiilor de prietenie limbajul comun, cel al sportului. Compania ELGEKA-FERFELIS, reprezentant oficial Shell Lubricants în România, a organizat prima ediție a Cupei de Fotbal “SHELL HELIX” care a reunit la start patru echipe, cea a firmei…
Mai mult...Fotografia zilei
Eu văd totul…
Mai mult...Primăria Zalău achiziţionează sistem de irigare cu aspersoare automate pentru Stadionul Municipal
Stadionul Municipal Zalău a intrat într-un process de reabilitare la începutul anului 2021, primele lucrări fiind efectuate la tribuna stadionului. Lucrările au constat în hidroizolarea tribunei, etanşarea, rostuirea şi sigilarea întregii suprafeţe, dar şi izolarea pereţilor exteriori cu termosistem. Au fost montate şi 1565 de scaune noi, costul total al lucrărilor ridicându-se la peste 530.000 de lei. Modernizarea a continuat cu înlocuirea bordurilor care împrejmuiesc suprafaţa de joc, refacerea conturului gropii cu nisip pentru săritura în lungime, refacerea bordurii de la gardul care împrejmuieşte suprafaţa de joc şi pista de…
Mai mult...Calendar istoric al judeţului Sălaj – 26 Mai
1928: la Biuşa se inaugurează Şcoala Primară de Stat 1917 – S-a născut scriitoarea Mariana Şora. S-a întâmplat în 26 mai 1916 – S-a născut scriitorul Vintilă Corbu. 1920 – S-a născut Peggy Lee (Norma Delores Egstrom), cântăreaţă, actriţă şi compozitoare americană. 1929 – S-a născut scriitorul Nicolae Holban. 1939 – S-a născut Jaki Liebezeit, baterist german. CALENDAR CREŞTIN: • Ortodox: Ss. apostoli Carp şi Alfeu dintre cei 70; Ss. mucenici Averchie şi Elena • Greco-catolic: Sf. Carp, apostol dintre cei 70 († secolul I) • Reformat: Gyongyver, Evelin • Romano-catolic: Sf. Filip Neri, preot
Mai mult...Bancul zilei
Un turist aflat în Scoţia vizitează Loch Ness-ul în speranţa de a-l vedea pe Nessie. Dezamagit după o vreme, întreabă un localnic: – Cînd se arată monstrul, de obicei? – Dupa cinci pahare de scotch, îi răspunde acesta.
Mai mult...OFICIUL FITOSANITAR SĂLAJ: BULETIN DE AVERTIZARE
Pentru prevenirea și combaterea organismelor dăunătoare: STIGMINA CARPOPHILA (ciuruirea frunzelor), TAPHRINA DEFORMANS (băşicarea frunzelor) și dăunători: CYDIA MOLESTA (molia orientală a piersicului). STIGMINA CARPOPTHILA (ciuruirea frunzelor) – ciupercă se transmite de la un an la altul prin miceliul din scoarță ramurilor bolnave și prin conidiile aflate în gomele de pe ramuri. Pe lăstari și ramuri de constată pete adâncite de culoare purpurie. Cu timpul zonele atacate se necrozeaza, scoarță crapă și apar scurgeri de clei. La atacuri intense lăstarii se usucă. Pe frunze atacul se manifestă sub formă unor pete…
Mai mult...