În perioada 9 – 13 octombrie, Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România (SLPR), afiliat la Blocul Național Sindical, protestează în fața sediului Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării, zilnic între orele 10 și 12. Poștașii din toată țara au mai multe nemulțumiri care au ajuns, încă de acum două luni de zile, și la urechile ministrului Bogdan Gruia Ivan. Călin Balog – președintele SLPR – filiala Sălaj ne-a declarat că aceste nemulțumiri sunt legate în special de nivelul salarial mult prea mic (peste 80% dintre poștași sunt încadrați cu salariul minim pe…
Mai mult...Zălăuanul Rareş Gramă a devenit campion naţional la box
Brăila a fost gazda ediţiei din acest an a Campionatului Naţional de Box rezervat juniorilor, competiţie ce s-a desfăşurat la 13 categorii de greutate. La categoria 66 de kilograme a urcat în ring şi Rareş Gramă, sportiv legitimat la Clubul Sportiv Municipal Zalău şi antrenat de Adrian Popuţea. 16 sportivi au fost înscrişi la această categorie, pugilistul zălăuan fiind cap de serie. În primul meci, Gramă a învins un sportiv din Piteşti prin abandon în prima repriză, iar în sferturile de finală a învins un sportiv din Râmnicu Vâlcea, tot…
Mai mult...Deratizare, dezinsecție și dezinfecție pe bani frumoși la Zalău
Primăria Zalău a aprobat, în acest an, ca programul unitar de acțiune legat de tratamentele de deratizare, dezinsecție și dezinfecție din municipiu să fie realizate de către prestatorul de servicii SC Coral Impex SRL. Societatea, prin punctele de lucru pe care le deține, are acoperire la nivel național privind asigurarea serviciilor. Firma dispune de un număr mare de aparate, utilaje, mașini și personal de execuție, atât pentru dezinsecție, tratamente fitosanitare, dezinfecție, dar și pentru deratizare. Nu știm dacă acestea sunt motivele pentru care primăria a ales să apeleze la serviciile…
Mai mult...Fotografia zilei
Doar aroma a mai rămas…
Mai mult...Foc în mai multe localități din Sălaj
Numărul incendiilor a început să crească în județul nostru. Doar în ultimele două-trei zile, pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Porolissum” Sălaj au intervenit pentru localizarea și stingerea a șapte incendii. În patru cazuri a fost vorba despre arderi necontrolate de vegetație uscată, în localitățile Șimleu Silvaniei, Dobrin, Treznea și Borla. Focul a cuprins peste opt hectare de teren. Cauza probabilă de incendiu a fost utilizarea focului pe camp, în zile cu vânt, fără respectarea normelor în vigoare. Alte trei incendii de mică amploare s-au manifestat la coșul de fum…
Mai mult...Calendar istoric al judeţului Sălaj: 9 octombrie
1926: la Zalău izbucneşte un puternic incendiu, ce distruge mai multe case şi singura moară cu cilindru din oraş S-a întâmplat în 9 octombrie 1221 – S–a născut călugărul franciscan Salimbene de Parma (Salimbene de Adam), autor al unei “Cronici”, o istorie a oraşului Parma scrisă în limba latină (m.1288). 1608 – S–a născut John Milton, poet britanic („Paradisul pierdut”) (m.08.11.1674). 1757 – S–a născut Carol al X–lea, rege al Franţei între anii 1824–1830 (m.1836). 1828 – S–a născut Alesandru Papiu Ilarian, om politic, jurist, istoric şi filolog, membru fondator al Societăţii Academice Române, militant pentru Unirea…
Mai mult...Săptămâna mondială a spaţiului cosmic, marcată de elevii de la API Zalău
Elevii și profesorii de la Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” din Zalău au marcat astăzi Săptămâna mondială a spațiului cosmic, eveniment care a fost conceput la nivel global pentru a celebra contribuţiile ştiinţei şi tehnologiei spaţiale la îmbunătăţirea societății. Este cel mai mare eveniment anual din lume dedicat spaţiului cosmic, formării forţei de muncă, sursă de inspiraţie pentru studenţi; atestare a sprijinului public vizibil pentru programul spaţial, educarea publicului despre activităţile spaţiale şi încurajarea cooperării internaţionale în educaţia şi în cunoaşterea informaţiilor mai puţin ştiute despre spaţiu. În Sălaj, de…
Mai mult...Aflați în Israel, mai mulți pelerini sălăjeni au părăsit țara înainte de atacul armat
Mai mulți pelerini din județul Sălaj au plecat din Israel înainte cu o zi sau două de producerea atacului armat, au anunțat unii dintre cei recent întorși cu bine acasă, potrivit unor surse oficiale. Un alt grup de pelerini a renunțat în ultimul moment la plecarea spre Israel după începerea atacurilor. Doar în acest an, din Sălaj au plecat în Israel sute de pelerini. În continuarea informațiilor transmise în contextul deteriorării situației de securitate din Statul Israel și Fâșia Gaza, Ministerul Afacerilor Externe informează că, în urma demersurilor efectuate de…
Mai mult...Bancul zilei
Ce este un politician? Unul care gândeşte de două ori înainte să nu spună nimic.
Mai mult...EconoMAT cu Alexandra Roşu: Legătura dintre muzeu, satul tradițional şi cel mai mare târg de nunți din Sălaj (VIDEO)
Invitat: Corina Bejinariu, managerul Muzeului Județean de Istorie şi Artă Zalău
Mai mult...Zvonoteca
# Ce s-au mai întrecut instituțiile sălăjene în mesaje despre educație, despre profesori, despre reușite, despre bravul segment de activitate atât de important în România. Să curgă mesajele pe Facebook, educație, educație, educație, fotografii de la întruniri, mulțumiri, ridicări în slăvi. E clar, țara asta se duce de râpă. Credeam că am trecut de ceea ce se întâmpla înainte de 1989, dar situația arată că suntem mai rău ca atunci. # Rămânem în sfera covorului roșu. Sunt tot mai mulți primari cărora le place să fie periați, curățați de scame,…
Mai mult...Un minor a fost lovit de un autoturism
În data de 8 octombrie, polițiștii au fost solicitați să intervină la un accident rutier care a avut loc în localitatea Crasna, la ora 17.45. O șoferiță de 35 de ani, din localitatea Peceiu, a accidentat un minor în vârstă de 11 ani, din localitatea clujeană Unguraș. Se pare că acesta a traversat drumul printr-un loc nepermis și fără a se asigura corespunzător. În urma accidentului rutier, copilul a suferit mai multe răni pentru îngrijirea cărora a fost transportat de urgență la spital. Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest,…
Mai mult...Spitalul Orășenesc „Prof. Dr. Ioan Pușcaș” din Șimleu Silvaniei are nevoie de medici
Spitalul Orășenesc „Prof. Dr. Ioan Pușcaș” din Șimleu Silvaniei se află în căutarea de medici. În prezent sunt scoase la concurs trei posturi vacante cu normă întreagă: – medic primar, specialitatea Pneumologie (la Dispensarul TBC și în Cabinetul Pneumologie – Ambulator integrat); – medic specialist, specialitatea Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice (la Cabinetul de diabet zaharat, nutriție și boli metabolice – Ambulator integrat); – medic specialist, specialitatea Oftalmologie (la Cabinetul de oftalmologie – Ambulator integrat). Pentru cei interesați să ocupe unul din aceste posturi disponibile, tematica de concurs este…
Mai mult...A venit înghețul. Temperaturile au scăzut în majoritatea zonelor din Sălaj
Pentru prima oară în această toamnă, în Sălaj și-a făcut apariția fenomenul de îngheț. Temperatura a coborât sub zero grade în mai multe zone, inclusiv în municipiul Zalău, dar și la Jibou. Potrivit meteorologilor de la Severe Weather Alert – Sălaj, cea mai scăzută temperatură s-a înregistrat la Huseni, cu o valoare de -3.4°C. În rest, în zonele joase, minimele s-au situat între -2 și 0°C și s-a semnalat înghețul la sol și bruma. Sursa foto: Facebook Alin Gâmbuluț
Mai mult...