# Au apărut și primii fulgi de zăpadă, iar pe Facebook au curs plângerile despre starea drumurilor de pe Meseș. Că e alunecos, că e zăpadă, vine potopul, se închide lumea, nu putem circula, nu putem merge la Cluj, e iarnă, e zăpadă și e frig. Noi le sugerăm celor de la drumuri să pună calorifere sub șosea, să avem asfalt încălzit până la Cluj. # Zice-se că sunt primari supărați că nu mai pot organiza concerte de Crăciun, că nu mai pot face gargară, iar lerul s-a închis și Hrușcă…
Mai mult...Val de infecții respiratorii
Numărul sălăjenilor diagnosticați cu infecții respiratorii a crescut în ultimele săptămâni, potrivit datelor medicilor de familie. Cei mai mulți pacienți sunt copii, elevi și preșcolari, dar și adulți, în special vârstnici. Desigur, incidența acestor afecțiuni de sezon nu este una îngrijorătoare, dar medicii recomandă populației să manifeste o atenție sporită, să evite automedicația, să ceară sfatul medicului, iar în cazuri mai grave să se prezinte la medic sau la centrele locale de permanență, pentru consult și stabilirea unui tratament. Este de evitat prezența copiilor bolnavi la școală, mai ales cei…
Mai mult...Episcopul Petroniu, în mijlocul credincioșilor din satul Plesca
Un important eveniment a avut loc duminică, 19 noiembrie, în Plesca,o localitate cu oameni liniștiți, o comunitate frumoasă, bine închegată, din comuna Cizer. Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Plesca, Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Au fost prezenți săteni îmbrăcați în costume populare, primarul comunei Cizer, Nicolae Pavel, primarul comunei Valcău de Jos, Ioan Roșan, dar și invitați din alte localități sălăjene. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi. Preacucernicul Părinte protopop Dan Haiduc a citit Pastorala Sfântului…
Mai mult...Cătălin – agentul imobiliar de care ai nevoie!
Salutare! Sunt Cătălin, fondatorul și agentul imobiliar al Caserom Tranzacții din Zalău. Aș vrea să vă împărtășesc povestea mea de succes în domeniul imobiliar. De-a lungul celor peste 26 de ani, am ajutat sute de oameni să își găsească casele perfecte în Zalău și în împrejurimi. Am învățat din greșeli și succese și am devenit un expert în găsirea celor mai bune soluții pentru clienții mei. Îmi aduc cea mai mare satisfacție să văd zâmbetele pe fețele clienților mei când se mută în noile lor locuințe. Aș fi încântat să…
Mai mult...Comunicat de presă
Secretomania
Daniel Mureşan Vorbind des cu prietenii mei despre jurnalism, ei cred că această meserie constă în utilizarea corectă a limbii române și în priceperea de a mânui condeiul. Da, trebuie să fiu de acord cu ei, mai ales că în „presa” sălăjeană sunt mulți pentru care limba română e o limbă străină. Însă, pe lângă cele două cerințe, jurnalistul trebuie să fie obiectiv și imparțial, să fie iscusit în a pune întrebări, să aibă disponibilitatea de a fi prezent acolo unde o cere meseria. Dar puțină lume știe că pe…
Mai mult...Amenzi foarte mari pentru arderea resturilor vegetale
Toamna locuitorii încep curățenia prin gospodărie, terenurile de lângă casă și din câmp. Fumul provenit de la resturile vegetale arse se vede mai prin toate comunele din județ. Potrivit Legii Compostului aflată în vigoare, arderea resturilor vegetale, a frunzelor, resturilor provenite de la toaletarea pomilor, gunoiului de grajd și a deșeurilor compostabile este interzisă începând din 20 februarie 2021. Puțini știu că în lege se precizează că arderea acestor deșeuri este considerată contravenție. Persoanele fizice care nu respectă legea riscă amenzi cuprinse între 400 și 800 de lei, în cazul…
Mai mult...Deces
Un suflet minunat, plin de credință, s-a înălțat la cer, departe de noi, dar mai aproape de Dumnezeu, lăsând în urmă singurătate și tristețe. Cu profund regret, ne despărţim de colegul nostru dr. Medve Coltofeanu Dan, medic primar medicină de familie. Dumnezeu să-i dea odihnă veșnică în împărăția Sa. Consiliul Județean al Colegiului Medicilor Sălaj
Mai mult...Se mai pot recupera zilele de concediu din anul 2022
Potrivit Codului Muncii, angajaţii care nu şi-au luat cele 20 de zile legale minime de concediu de odihnă în anul 2022, pot solicita angajatorului să le acorde concediul până la jumătatea anului 2024. Legislația în vigoare prevede că în cazul în care salariatul, din motive justificate, nu poate efectua, integral sau parțial, concediul de odihnă anual la care avea dreptul în anul calendaristic respectiv, angajatorul este obligat să acorde concediul de odihnă neefectuat într-o perioadă de 18 luni, începând cu anul următor celui în care angajatul avea dreptul la concediul…
Mai mult...Locuri de muncă 19.11.2023
*** SC Grandemeris SRL angajează tehnician veterinar în Năpradea. Relaţii la numărul de telefon 0740 051737. *** CLIO GROUP angajează: inginer construcţii ofertare, muncitor calificat în construcţii, şofer profesionist local C+E, şofer intern, şofer tur – retur, mecanic autocamioane, electrician, autocamioane. Așteptăm CV-urile la adresele de email: anca.puscas@cliogroup.ro sau office@cliogroup.ro. Relaţii la numerele de telefon 0745 029 719 sau (0360) 960.
Mai mult...Calendar istoric al judeţului Sălaj: 19 noiembrie
1918: la Jibou se constituie Comitetul Naţional Român, sub conducerea lui Ladislau Giurco S-a întâmplat în 19 noiembrie 1908 – S-a născut geograful Victor Tufescu, unul dintre întemeietorii actualului Institut de Geografie al Academiei Române, membru al Academiei Române (m.13.03.2000). 1912 – S–a născut omul de stiinta George Emil Palade, laureat al Premiului Nobel pentru Medicina, pe anul 1974, membru de onoare al Academiei Române; a descoperit ribozomii si a descris sistemul si functiile membranelor intracelulare; din 1946 se stabileste în SUA, obtinând în 1952 cetatenia americana; presedinte de onoare al Fundatiei Nationale pentru…
Mai mult...Bancul zilei
– Trebuie să lăsați pastele, țigările și berea. – Am înțeles domnule doctor. – Nu sunt doctor, sunt casierul și nu puteți plăti cu cardul de sănătate.
Mai mult...Decese – comemorări
Un ultim omagiu celui care a fost omul de aleasă omenie, un profesionist desăvârșit, cel care a fost medic de familie al tuturor componentelor clubului, staff-ului tehnic și administrativ Dr. DAN MEDVE Dumnezeu să-l aibă în paza sa. Handbal Club Zalău, manager – Gheorghe Tadici
Mai mult...Decese – comemorări
Am pierdut un prieten drag, unul care a avut darul de a se face plăcut, de a fi mereu optimist, mereu unul care avea un sfat medical pentru problemele noastre de sănătate, disponibil la orice oră, omul care nu era niciodată deranjat de apelurile noastre Dr. MEDVE DAN COLTOFEANU Drum lin prietene, bunul Dumnezeu să te pună în loc luminat. Condoleanțele noastre Anca și Ancuța, suntem alături de voi. Fam. Mona și Dan Pănican
Mai mult...