Curățenia de afară

Daniel Săuca
Departe de casa (pentru unii) Zalău/ Sălaj, și totuși într-o metaforică locuință numită (de unii) România, am putut din nou să observ incredibila (pentru unii) mizerie. Și dincolo și dincoace de munți (Carpații Meridionali), multe sate și orașe arătau/arată jalnic din perspectiva curățeniei stradale, a salubrității (excepțiile chiar confirmă regula). O primă perplexitate, exprimată și de alții și de mine altfel la rubrica de față cu ani în urmă, e cum ar veni în reluare: de ce nu dau românii mai nimic pe curățenia împreună cu ceilalți? Și, adagio, de ce nu respectă normele, regulile, legile decât cu bota? Subiectul, firește, e enorm și…monstruos. Depinde, printre altele, de partea cui de afli. Unii cred că procesul de „occidentalizare” forțată a României trebuie să continue (un soi de sincronism lovinescian adaptat , la „nevoile” zilelor noastre), în ritm accelerat: de la lupta împotriva corupției până la schimbarea mentalităților. Alții, autohtoniști, „româno-cultiști” o dau înainte cu inteligența neamului, cu frumusețile patriei, cu „grădina Maicii Domnului” etc, refuzând, practic, orice sincronizare cu statele apusene (chiar dacă mulți dintre ei, ipocrit, nu refuză minunile tehnice venite nu tocmai din spațiul ortodox). Și, totuși, ce facem cu curățenia de afară, curățenia-împreună, curățenia pentru ceilalți/celălalt? Problema, destul de probabil, ține și de răspunsurile la chestiunile amintite mai sus, dar și de ciudatele întorsături pe care unele „lucruri” le iau pe la noi. De pildă, într-un restaurant cu curățenie precară, îmbâcsit de mirosuri aproape pestilențiale, tronează (cred și acum) icoane (de-a dreptul) cu Arsenie Boca. Ciudată, oricum, manifestare a sfințeniei… Ca și manifestările de iubire și comuniune ale multora dintre noi: se îmbracă frumos de biserică, iar în drum spre lăcașul de cult aruncă o „hârtie” într-un spațiu nepotrivit. Poate că impunerea forțată a unor reguli e „soluția optimă” la noi, concomitent cu acțiuni ferme, echilibrate de păstrare a identității neamului. Până ce nu va fi prea târziu!
PS: Ca să nu fiu acuzat de discriminare, m-am cenzurat: nu am scris tot ce doream despre „cavalerii curățeniei”. Iată un domeniu în care am preluat, am imitat, de-a dreptul lovinescian, legislația altora fără să gândim.