Daniel Mureşan
Cu cât optimism am privit aşa-zisa Revoluţie din Decembrie 1989! Căte speranţe mi-am pus în căderea comunismului. O perioadă, la începutul anilor ‘90, “nucleul dur” a stat camuflat, dându-ne impresia că economia este liberă, că avem libertatea cuvântului, că ne îndreptăm spre o democraţie autentică. Totul a fost doar o iluzie. Comunisto-securiştii şi-au însuşit statul, privatizându-l în interes propriu. Am trecut de la putregaiul comunist la putregaiul cu guler alb, având toate avizele democratice.
Oameni pe care îi credeam de bună credinţă, s-au alăturat, încet-încet, noilor grupuri de putere, preluându-le metehnele. Aşa-zisa clasă reformistă era de fapt exponenta sau jucăria vechilor comunişti. Nu ştiu daca azi se mai poate deparazita actuala structură politico-economică. Sunt peste tot, au cumpărat aproape orice, sunt agenţi acoperiţi sau neacoperiţi, naiba mai ştie ce sunt. Toate “reformele” au fost făcute cu ajutorul unui nucleu mafiot, cu valenţe “democratice”.
Uniunea Europeană şi NATO ne tot acuză de corupţie. Dar cei care negociază schimbările ce ar trebui făcute în societatea romanească, sunt cei care în acest moment fac legile în România. Ei vor sa fie veşnici reprezentanţi ai unui stat corupt. Lupta împotriva corupţiei este de fapt o luptă între clanurile de interlopi politici. Iar noi, ca proştii, aşteptăm semne de curăţire a clasei politice. În numele nostru decid câteva personaje obscure cu aură democratică, mai rău decât într-o ţară africană. Românii au fost chemaţi în Agora, dându-li-se speranţa democraţiei. De fapt a fost o execuţie publică lentă, cu arme psihologice tranchilizante. Maimuţele cu faţă umană şi-au realizat misiunea. Au păcălit poporul român, oare a câtea oară? Sau românul a devenit masochist cu acte în regulă?
Laboratorul comunisto-securist s-a pus în funcţiune la începutul anului 1990, cu avize occidentale. Mă întreb dacă România mai are vreun viitor în proiectul unei Europe unite. Ungurii şi bulgarii cred că se întreabă acelaşi lucru. Eu aştept, totuşi, o revoluţie adevărată. Nu ştiu dacă o mai apuc, poate fiica mea!
