Handbalistele pregătite de Gheorghe Tadici se află de sâmbătă la Năvodari, prima parte a stagiului de pregătire urmând să se încheie vineri dimineaţa, când HC Zalău va pleca în staţiunea montană Cheile Grădiştei. Primele patru zile de pregătire centralizată au decurs bine, managerul Gheorghe Tadici fiind mulţumit de modul în care jucătoarele sale răspund la efort. „Condiţiile de pregătire sunt bune, iar antrenamentele decurg normal, nefiind probleme de accidentare. Mai rămânem două zile aici, după care plecăm la Cheile Grădiştei”, a afirmat managerul zălăuan. În cantonamentul de la Năvodari se…
Mai mult...Categorie: Sport
Slovenul demis de pe banca Rematului va antrena Tomis Constanţa
Radovan Gacic este noul antrenor al echipei Tomis Constanţa, urmând să colaboreze cu secundul turc Erkan Togan, fost jucător la echipa de la malul mării
Principala rivală a campioanei Remat Zalău şi-a anunţat zilele trecute noua conducere tehnică, cu care va încerca să obţină titlul de campioană în sezonul viitor, dar şi să facă o figură cât mai frumoasă în Liga Campionilor.
FC Zalău şi-a stabilit locaţia pentru cantonament
Gruparea de la poalele Meseşului va pleca luni într-un stagiu de pregătire de şapte zile, în Staţiunea Borsec FC Zalău avea programat iniţial un stagiu de pregătire de şapte zile în Staţiunea Sovata, în perioada 15 – 22 iulie, însă acesta a fost amânat din cauza lotului de care dispun antrenorii Paşca şi Oros, acesta nefiind pe placul celor doi tehnicieni nici din punct de vedere numeric, dar nici valoric. Având în vedere amânarea cantonamentului cu o săptămână, conducerea clubului zălăuan a programat două amicale în această săptămână, primul mâine,…
Mai mult...Cupa „Zilele oraşului Şimleu Silvaniei”
Cu prilejul sărbătoririi „Zilelor oraşului Şimleu Silvaniei”, ediţia a XI-a (14-15 iulie 2012), pe lângă activităţile cultural – artistice, Primăria şi Consiliul Local, Centrul Cultural din urbea de sub Măgură – au organizat şi întreceri sportive la şah, tenis de masă şi volei. Ca de fiecare dată, acestea au trezit un real interes în rândul iubitorilor de sport, atât copii şi tineri, cât şi seniori şi pensionari. La şah, concursul a căpătat un caracter internaţional prin prezenţa unor şahişti din Ungaria şi Italia, debutând cu salutul şi alocuţiunea primarului Septimiu…
Mai mult...Arbitrii Paul Unimătan şi Gabriel Bârjac, pregătiţi pentru noul sezon al Ligii I
Cei doi arbitri sălăjeni au participat săptămâna trecută la cursul de instruire al arbitrilor din Liga I, în cadrul căruia au avut loc atât testările fizice, cât şi discuţii pe diferite faze de joc prezentate de preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Ion Crăciunescu Cu o săptămână înaintea începerii noului sezon al Ligii I de fotbal, toţi arbitrii şi observatorii din Liga I au participat la un curs de instruire ce a avut loc la Baia Mare. La consfătuire au fost prezenţi şi cei doi arbitri sălăjeni, centralul Paul Unimătan şi…
Mai mult...FC Zalău, ploaie de goluri în poarta Jiboului
FC Zalău a susţinut sâmbătă dimineaţa al doilea joc de verificare din această vară, pe terenul formaţiei din Liga a IV-a, Rapid Jibou, partidă pe care a câştigat-o de o manieră cât se poate de categorică, 13 – 1. Scorul a fost deschis de mijlocaşul Cosmin Sabou, în minutul cinci, din lovitură de pedeapsă, după care au urmat două reuşite ale atacantului Andrei Teglaş. Viorel Ionaşcu a făcut 3 – 0 în minutul 24, iar un minut mai târziu, Teglaş a reuşit hattrick-ul. Atacantul transferat la FC Zalău chiar de…
Mai mult...Fotbalistul zălăuan Cătălin Chiş, încrezător înaintea startului noului sezon al Ligii I: „Sper să obţin cu Ceahlăul o clasare în prima jumătate a clasamentului”
Deşi a promovat de trei ori până acum în Liga I, cu trei echipe diferite, fotbalistul zălăuan Cătălin Chiş va avea, în sfârşit, şansa de a evolua în sezonul următor pe prima scenă a fotbalului românesc. Mijlocaşul zălăuan s-a transferat în această vară la Ceahlăul Piatra Neamţ de la Poli Timişoara, fostul director executiv al timişorenilor, Gheorghe Chivorchean, luându-l pe jucător cu el la formaţia moldavă. „Mă bucur foarte mult că voi putea, în sfârşit, să evoluez în Liga I. Cred că este visul oricărui fotbalist. Sunt mulţumit de condiţiile…
Mai mult...Alte două amicale pentru FC Zalău
După ce a obţinut două victorii clare în primele două amicale, în faţa unor reprezentante din Liga a IV-a, FC Zalău va avea în această săptămână doi adversari mult mai valoroşi, Olimpia Satu Mare şi FCM Turda FC Zalău şi-a amânat stagiul de pregătire cu o săptămână, urmând să plece în cantonament la finalul acestei săptămâni. Echipa pregătită de Marius Paşca şi Cristian Oros a susţinut săptămâna trecută două amicale, ambele în faţa unor echipe din Liga a IV-a. Primul a avut loc joi după-amiaza, când FC Zalău a dispus…
Mai mult...Zălăuanul Rareş Bălean, la Campionatul Balcanic de volei
Căpitanul echipei de volei – speranţe de la CSS Zalău a fost convocat la naţionala României cu care va participa în perioada 1 – 3 august la Campionatul Balcanic din Bulgaria Pe adresa Clubului Sportiv Şcolar Zalău a ajuns în cursul zilei de ieri o convocare la lotul naţional de volei – speranţe al României, pentru voleibalistul Rareş Bălean. Voleibalistul este căpitanul echipei de speranţe de la CSS Zalău, cu care s-a clasat în acest an pe locul şapte la turneul final din cadrul Campionatului Naţional. Rareş Bălean a început…
Mai mult...Remat Zalău va debuta pe teren propriu, în noul sezon al Ligii Campionilor
Remat Zalău va participa în aceste an pentru a treia oară consecutiv în cea mai galonată competiţie europeană intercluburi, fiind acceptată în acest an fără a mai avea nevoie de acel wild-card. Tripla campioană a României a fost repartizată în Grupa G, alături de formaţia franceză Arago de Sete, echipa italiană Bre Banca Lannutti Cuneo şi polonezii de la Asseco Reszovia Rzeszow, fosta echipă a voleibalistului zălăuan Adrian Gontariu. Debutul în noul sezon al Champions Leaque este programat la finalul lunii octombrie (23/25.10.2012), echipa pregătită de Mariusz Sordyl şi Ovidiu…
Mai mult...Victorie clară în primul amical
CS Barcău Nuşfalău – FC Zalău 2 – 7 (1 – 1) Echipa pregătită de Marius Paşca şi Cristian Oros nu a avut nicio emoţie în primul meci amical susţinut joi, de la ora 18, în faţa formaţiei din Liga a IV-a, CS Barcău Nuşfalău. FC Zalău s-a impus cu scorul de 7 – 2, după ce la pauză cele două adversare se aflau la egalitate, 1 – 1. Cei doi tehniciani nu i-au folosit în partida de la Nuşfalău pe veteranii Claudiu Cornaci, Vasile Jula şi Gigi Corga, lipsind…
Mai mult...FC Zalău şi-a amânat cantonamentul
Programat iniţial în perioada 15 – 22 iulie, stagiul de pregătire pe care FC Zalău urmează să-l efectueze înaintea începerii noului sezon a fost amânat. Principalul motiv îl reprezintă lotul de care dispun în acest moment antrenorii Paşca şi Oros. După ce s-a renunţat în această vară la serviciile portarului George Cosma şi a jucătorilor Cristian Păcurar şi Răzvan Nicorici, iar fundaşul Cosmin Cosma şi-a exprimat dorinţa de a pleca la muncă în Anglia, FC Zalău l-a pierdut joi şi pe atacantul Andrei Bălan. Acesta a decis brusc şi dintr-o…
Mai mult...Zalăul va avea reprezentant la Jocurile Olimpice de la Londra
Într-o perioadă în care atletismul sălăjean se află într-un con de umbră, Zalăul se poate mândri că va avea un reprezentant la Jocurile Olimpice de la Londra. Este vorba de Cristina Casandra Iloc, atletă originară din Zalău, descoperită de profesorul Teodor Bidian. Atleta a început atletismul la Clubul Sportiv Şcolar Zalău, la scurt timp, după obţinerea unor rezultate deosebite, fiind transferată la Clubul Sportiv Municipal „Armătura” Zalău. Pentru CSM „Armătura” Zalău a cucerit o serie de medalii la competiţiile naţionale şi internaţionale, după care, în urma căsătoriei cu Silviu…
Mai mult...FC Zalău, două amicale înaintea stagiului de pregătire de la Sovata
Reveniţi din vacanţă la începutul acestei săptămâni, jucătorii de la FC Zalău vor pleca duminică într-un stagiu de pregătire de şapte zile, în staţiunea Sovata. Până atunci însă, „alb-albaştrii” şi-au programat două jocuri de verificare, ambele cu echipe din Liga a IV-a Sălaj. Primul meci amical a avut loc chiar ieri după-amiază, de la ora 18, pe terenul echipei CS Barcău Nuşfalău, iar al doilea este programat mâine, de la ora 9, la Jibou, în faţa echipei Rapid. La antrenamentele din această săptămână s-au prezentat şi cinci jucători noi printre…
Mai mult...