Victorie clară în primul amical

CS Barcău Nuşfalău – FC Zalău 2 – 7 (1 – 1)

Echipa pregătită de Marius Paşca şi Cristian Oros nu a avut nicio emoţie în primul meci amical susţinut joi, de la ora 18, în faţa formaţiei din Liga a IV-a, CS Barcău Nuşfalău.
FC Zalău s-a impus cu scorul de 7 – 2, după ce la pauză cele două adversare se aflau la egalitate, 1 – 1.
Cei doi tehniciani nu i-au folosit în partida de la Nuşfalău pe veteranii Claudiu Cornaci, Vasile Jula şi Gigi Corga, lipsind şi play-makerul Cosmin Sabou. Au fost utilizaţi însă toţi ceilalţi jucători, chiar şi cei aduşi în probe, mai puţin atacantul Andrei Bălan, care nu s-a mai prezentat la antrenamentul de joi dimineaţa, găsindu-şi probabil o ofertă mai tentantă, la o altă echipă.
Nici antrenorul Barcăului, Adrian Damian, nu a folosit titularii pe tot pacursul meciului, după pauză, la scorul de 1 – 1, introducând în teren o serie de juniori, astfel că şi scorul a început să ia proporţii în favoare zălăuanilor.
FC Zalău a fost cea care a deschis scorul, prin Gabriel Ţiriac, în minutul 31, dar până la pauză gazdele au egalat prin Andrei Chiş. După revenirea de la vestiare, a început „ploaia” de goluri la poarta Nuşfalăului, Raul Stanciu, în minutul 60, Mihai Bode, cu o dublă în minutele 65 şi 70 şi Viorel Ionaşcu, cu un hattrick, în minutele 67, 82 şi 85. În minutul 90, Nuşfalăul a redus din handicap, prin Budai Istvan.
Sâmbătă dimineaţa, FC Zalău a susţinut al doilea amical, pe terenul echipei Rapid Jibou, partidă încheiată cu scorul de 13-1.

Leave a Comment