Străzile municipiului constituie o continuă surpriză pentru cei aflaţi în trafic, care, de la o zi la alta, devin tot mai greu circulabile din cauza gropilor. Şoferii din Zalău, şi nu numai, au nervii întinşi la maxim zilnic din cauza drumurilor proaste din municipiu. Slalomul printre gropi a devenit sport local, însă câteodată, nici cei mai buni şoferi nu mai reuşesc să-şi salveze maşinile. Deşi reşedinţă de judeţ şi, mai nou, semaforizată „intelegent”, Zalăul nu reuşeşte să scape de stigmatul unei probleme veşnice. Dacă în centru drumurile arată cât de…
Mai mult...Categorie: Social
Lipsa bunului simţ-sancţionată de poliţiştii locali
Peste 20 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.670 de lei, au fost aplicate de poliţiştii locali persoanelor care nu au respectat legea. Este vorba despre cei care apelează în mod repetat la mila publicului, fac gălăgie, aruncă resturile menajere pe trotuare şi parchează autoturismele în locuri nepermise, pe domeniul public. Lucian Trif, purtător de cuvânt al Poliţiei Locale Zalău, a declarat că în perioada 24 aprilie-9 mai, agenţii instituţiei au acţionat pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice, păstrarea curăţeniei, identificarea persoanelor care parchează autovehicule în alte locuri decât cele…
Mai mult...Urmaşii baronului Sombory, interesaţi de conacul din Zimbor
O artistă plastică din Ungaria, urmaşă a baronului Sombory Lajos care a deţinut un conac în localitatea Zimbor, şi-a exprimat intenţia de a răscumpăra clădirea monument istoric ce a aparţinut grofului maghiar şi care se află actualmente în proprietatea unor australieni. “A luat legătura cu mine o doamnă din Ungaria, care e urmaşa baronului Sombory. Ea ar fi interesantă să cumpere clădirea şi să o transforme într-o galerie de artă, dar deocamdată nu are banii necesari şi caută surse de finanţare. Pentru această doamnă, conacul are o dublă importanţă. Pe…
Mai mult...Salarii europene pentru munca de jos
13.000 de euro pe an. Atât pot câştiga sălăjencele care aleg să muncească în străinătate ca menajere. Oferta vine din partea unui angajator francez şi este activă prin intermediul serviciului Eures din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Sălaj. Potrivit unor informaţii furnizate de Florica Breban, purtător de cuvânt al (AJOFM) Sălaj, în această perioadă mai mulţi angajatori francezi pun la dispoziţia sălăjenilor interesaţi diferite joburi în anumite domenii din activitate. Se caută menajere cărora li se oferă un salariu de 13.000 de euro pe an. Persoanele…
Mai mult...Dezastru pe piaţa muncii din Sălaj! Doar 48 de joburi pentru mii de şomeri
Sălăjenii cu minim opt clase sau studii medii, cu şi fără calificare, au cele mai mari şanse de angajare în această perioadă. Din cele 48 de locuri de muncă vacante, valabile la nivel de judeţ, în perioada 8-16 mai, majoritatea se adresează muncitorilor necalificaţi, tractoriştilor şi operatorilor pentru fabricarea conservelor. Potrivit Agenţiei Judeţeane pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Sălaj, joburile sunt pentru persoanele cu studii medii pentru posturi de: vânzător-trei locuri, muncitor necalificat-16 locuri, vânzător-trei locuri, îngrijitor persoane vârstnice-două locuri, zidar roşar tencuitor-două locuri, tractorist- trei locuri, şofer autoturism…
Mai mult...Sălăjenii fără acte de muncă îşi fac asigurări la pensii
Minim 244 de lei lunar. Atât trebuie să plătească sălăjenii care vor să se asigure în sistemul public de pensii. Suma reprezintă contribuţia lunară datorată la bugetul de asigurări sociale. Sălăjenii care nu realizează venituri în baza unui contract de muncă se pot asigura individual în sistemul public de pensii, în baza unui contract de asigurare. După cum a explicat Mircea Pop, purtător de cuvânt al Casei Judeţene de Pensii (CJP) Sălaj, suma minimă asigurată prevăzută în Legea BASS, valabilă pentru anul în curs, este de 778 de lei, pentru…
Mai mult...Medicamentele sub 10 lei, gratuite pentru cei cu venituri reduse
Persoanele cu venituri reduse, printre care pensionarii, şomerii sau cei cu salariul mai mic de 750 de lei, ar putea beneficia de medicamente gratuite, pe bază de reţetă medicală. Propunerea legislativă se află în prezent în dezbatere la Senat. „Persoanele asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate care realizează venituri sub salariul minim pe economie beneficiază, pe bază de prescripţie medicală eliberată de medicii de familie şi de către medicii specialişti, de compensare în procent de 100 la sută pentru medicamentele al căror preţ de referinţă nu depăseşte 10…
Mai mult...Peste 9.000 de miei au fost sacrificaţi în Sălaj
Doar şapte din cele 120 de unităţi sălăjene controlate de către inspectorii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Sălaj au fost descoperite cu nereguli. Potrivit informaţiilor furnizate de către reprezentanţii instituţiei, şase unităţi s-au ales cu amenzi în valoare totală de 3.600 de lei, iar o alta a primit doar un avertisment. De asemenea, au confiscat opt kilograme de carne tocată. „Principalele deficienţe constatate pentru care s-au aplicat sancţiuni contravenţionale au fost depozitarea în condiţii necorespunzătoare a alimentelor, deficienţe de igienă a spaţiilor şi unităţilor, depăşirea capacităţilor de…
Mai mult...A murit la serviciu
Un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Zalău, a murit în timp ce se afla la serviciu.Tragedia s-a petrecut la începutul săptămânii trecute în timp ce bărbatul, de profesie mecanic auto, executa lucrări de reparaţii într-un atelier auto. Din câte se pare, acesta a suferit un infract. Potrivit unor informaţii furnizate de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Sălaj, în data de 29 aprilie în jurul orei 9,00 dimineata s-a produs un accident de muncă soldat cu decesul persoanei, medicii de pe ambulanţa constatând un posibil infarct. Serviciul de…
Mai mult...Se dau amenzi pentru neacordarea zilelor libere legale
Amendă de la 5.000 la 10.000 de lei. Atât riscă să primească angajatorii care îşi cheamă la muncă angajaţii în zile de sărbătoare legală. Avertismentul vine din partea reprezentanţilor Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Sălaj, ca urmare a sărbătorilor legale care se apropie.Este vorba despre ziua de 1 mai respectiv prima şi a doua zi de Paşte 5, 6 mai. Luminţa Nemeş, inspector şef al ITM Sălaj, a precizat că există şi categorii de angajaţi care fac excepţie de la prevederile legale. Este vorba despre unităţile care lucrează „la foc”…
Mai mult...Atenţie, şoferi! De la mijlocul lunii mai, Poliţia Rutieră va fi non-stop cu ochii pe voi!
De la mijlocul lunii mai, fiecare şofer care depăşeşte viteza regulamentară pe drumurile din municipiu, forţează culoarea galbenă a semaforului ori trece pe roşu se va trezi cu sancţiunea aferentă în cutia poştală. Luni dimineaţa, în doar trei ore, pe un singur sens de mers, opt conducători auto au fost surprişi de aparatele de supraveghere apăsând prea tare pe accelaraţie. Municipalitatea va încheia un protocol de colaborare cu Poliţia Rutieră, prin care toţi şoferii care nu respectă regulile în trafic vor fi sancţionaţi, în baza imaginilor surprinse cu echipamentele performante…
Mai mult...Bătutul covoarelor şi scuturatul preşurilor se lasă cu amenzi
Amendă de la 140 de lei la maxim 250de lei. Asta riscă să primească zălăuanii care bat covoare pentru eliminarea prafului în spaţii publice. Zălăuanii care stau la bloc şi care intenţionează să facă curăţenie premergător Sărbătorilor Pascale, şi nu numai, riscă să primească amenzi individuale cuprinse între 140 şi 250 de lei. Asta în cazul în care îşi vor scutura de praf carpetele pe geam sau vor bate covoarele în faţa blocului, în spaţii publice. Situaţia a fost confirmată de Lucian Trif, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Zalău,…
Mai mult...În preajma Sărbătorilor Pascale, produse alimentare expirate pe rafturile magazinelor
Peste 350 de kilograme de produse alimentare au fost retrase de la comercializare de pe rafturile unor magazine de profil din raza judeţului Sălaj, de către inspectorii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC). Motivul? Vânzătorii au expus la comercializare sute de kilograme de produse alimentare cu termenul de valabilitate expirat, în unele cazuri, chiar stricate şi urât mirositoare. În cursul săptămânii trecute s-au desfãsurat acţiuni de control privind modul de respectare a prevederilor legale, conformitatea, modul de etichetare, prezentarea publicitatea si comercializarea produselor alimentare specifice Sãrbãtorilor Pascale. Produsele verificate au…
Mai mult...Află aici cum se lucrează de sărbători
Marile magazine, în regim special Sălăjenii care vor să meargă la cumpărături în această perioadă, trebuie să ştie că la marile lanţuri de magazine din Zalău, programul de funcţionare pentru data de 1 Mai este unul identic cu cel dintr-o zi obişnuită. De exemplu, la Kaufand, de 1Mai, zi de sărbătoare legală, magazinul va fi deschis în intervalul orar 7,30-22,30. Sâmbătă, în data de 4 mai, magazinul va fi deschis în intervalul orar, 7,30-17,00, duminică, 5 mai, va fi închis, iar luni 6 mai, în a doua zi de Paşti,…
Mai mult...