Sfârșitul de săptămână a adus noi cazuri de încălcare a legii. Nu doar alcoolul reprezintă o problemă în rândul unor șoferi de pe șoselele din Sălaj, ci și lipsa documentelor care să ateste dreptul de a conduce pe drumurile publice. Ba mai mult, unii aleg să urce la volan cu permise suspendate și de ani de zile.
Polițiștii din Jibou au tras pe dreapta, în localitatea Surduc, un autoturism condus de un tânăr de 32 de ani din aceeași localitate. Oamenii legii l-au testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost pozitiv, indicând o concentrație de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei, iar polițiștii continuă cercetările în acest caz.
De asemenea, polițiștii au oprit pentru control un autoturism care circula prin localitatea Someș-Odorhei. În urma identificării conducătorului auto, s-a stabilit că este vorba despre un tânăr de 23 de ani, din comuna Valea Vinului, județul Satu Mare.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că acesta avea dreptul de a conduce suspendat încă din anul 2024.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.