Ministrul Apelor promite investiţii de milioane de lei în Zalău

Augusta Teşinschi Lucia Varga, ministrul delegat al Apelor, Pădurilor şi Pisciculturii, este foarte hotărâtă să facă ordine în domeniul Silviculturii: „Să facem cu toţii front comun, (…) să oprim furturile din păduri. În România s-a tăiat mult de unde nu trebuie”. Apelul către publicul larg, inclusiv pentru personalul din domeniul silvic, a fost făcut vineri la Zalău, în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurată la sediul Primăriei. După cum a explicat ministrul delegat, în primul rând, a ajuns la Zalău la intervenţia primarului care a cerut sprijin pentru realizarea proiectului…

Mai mult...

Compania de Apă îşi modernizează spaţiile din judeţ

Aproximativ 1,5 milioane de lei vor fi investiţi în reabilitarea şi modernizarea sediului Sucursalei Zalău a Companiei de Apă „Someş” (CAS) şi a celor trei puncte de lucru pe care operatorul le deţine în Şimleu Silvaniei, Jibou şi Cehu Silvaniei. După cum ne-a declarat Eugen Pop, directorul sucursalei, lucrările au demarat în luna februarie şi vor fi încheiate în decembrie. „Investiţiile vizează reamenajări interioare, schimbarea instalaţiilor electrice şi sanitare, înlocuirea ferestrelor, izolarea imobilelor. Vrem să dăm o altă faţă sediului şi punctelor de lucru pe care operatorul regional le are…

Mai mult...

Concert coral la Biserica „Sfânta Vineri”

Episcopia Sălajului şi Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj invită zălăuanii la concertul coral „Lumina lui Hristos luminează tuturor”. Evenimentul va avea loc, dumincă, 28 aprilie, începând cu ora 18,30, la Catedrala Episcopală „Înălţarea Domnului” (Sfânta Vineri) din municipiu. Concertul va fi susţinut de Reuniunea Corală „CamerataAcademica Porolissensis”, dirijor, profesor dr. Ioan Chezan; Corul „Lumină lină” al Catedralei Episcopale condus de dirijor profesor Ciprian Ghiurco; Corul „Gloria Dei” al Bisericii „Sfântul Ştefan” din Zalău coordonat de, dirijor profesor, Maria Porumb şi Grupul vocal „Sfânta Cuvioasă Parascheva” al Catedralei…

Mai mult...

La Zalău s-a încheiat sezonul de încălzire

Uzina Electrică Zalău a sistat, în această săptămână, furnizarea agentului termic către cei 200 de abonaţi casnici şi către cele 45 de unităţi de învăţământ şi societăţi comerciale deservite. După cum ne-a declarat Viorel Marian, directorul societăţii, măsura vine după ce au fost îndeplinite condiţiile legale pentru o astfel de manevră, respectiv pentru trei nopţi consecutiv, temperaturile medii au depăşit 10 grade. Ba mai mult, precizează Marian, unele şcoli şi grădiniţe au solicitat furnizorului sistarea încălzirii. Reamintim că furnizarea agentului termic în sezonul rece 2012-2013 s-a făcut cu întârziere, din…

Mai mult...

Produsele de Paşte, sub lupa inspectorilor DSVA

Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Sălaj a intensificat, în această perioadă, acţiunile de control şi supraveghere, în scopul prevenirii apariţiei toxiinfecţiilor alimentare în preajma sărbătorilor pascale. Potrivit purtătorului de cuvânt al DSVSA Sălaj, Vasile Chindriş, s-au constituit echipe mixte, formate din reprezentanţii DSVSA, DSP şi CJPC, care verifică în această perioadă, începând din 17 aprilie, modul în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare din târgurile de animale, pieţele agroalimentare, unităţile de comercializare a produselor alimentare de origine animală, precum şi din unităţile de alimentaţie publică. De asemenea,…

Mai mult...

De la vlădică la opincă, joburi pentru sălăjeni

De la salariul minim pe economie la maxim 7.000 de euro lunar. Atât pot câştiga sălăjenii aflaţi în căutarea unui loc de muncă. În funcţie de calificare şi experienţă, cei interesaţi pot alege să muncească atât în piaţa autohtonă cât şi în străinătate. Ofertele de muncă sunt sunt disponibile prin intermediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Sălaj. În judeţ, 64 de locuri de muncă În această perioadă, patronii autohtoni pun la dispoziţia persoanelor interesate 64 de slujbe, valabile în industria confecţiilor, comerţ, construcţii, industria alimentară şi servicii.Cele…

Mai mult...

Regionalizarea nu este văzută cu ochi buni în Sălaj

Reprezentanţii societăţii civile şi ai deconcentratelor din judeţ s-au arătat sceptici faţă de proiectul de regionalizare a României, în cadrul conferinţei judeţene „Regionalizarea şi impactul economico-social scontat la nivel judeţean”, ce au avut loc miercuri, la Zalău. „Regionalizarea nu va însemna nici aducerea deciziei mai aproape şi nici soluţionarea problemelor din sistemul sanitar sălăjean”, a opinat Chelement Hodiş, preşedintele Sindicatului „Sanitas” Sălaj. Acesta şi-a exprimat temerea că regionalizarea poate fi o formă mai mult sau mai puţin mascată de reducere a locurilor de muncă, aşa cum se preconizează prin măsurile…

Mai mult...

Doar doi tătici din Sălaj şi-au luat concediu pentru creşterea copilului

Doar doi tătici din judeţul Sălaj au solicitat, după data de 1 februarie, concediul pentru cel puţin o lună pentru creşterea copilului. Potrivit noilor reglementări legale, ambii părinţi sunt obligaţi să stea în concediu de îngrijire şi creştere a copilului. Astfel, dacă mama alege să stea în concediu pentru creşterea copilului, un an sau doi, atunci tatăl trebuie să stea şi el cu micuţul cel puţin o lună. În cazul în care tatăl nu solicită concediul pentru creşterea copilului de cel puţin o lună sau dacă refuza acest lucru, atunci…

Mai mult...

Reparaţii capitale în parcurile din Zalău

Zeci de piese de mobilier de joacă, aflate în parcurile din raza municipiului Zalău, vor intra în lucrări de reparaţii şi întreţinere. Asta după, mai multe spaţii de joacă din municipiu au fost vandalizate de diferiţi cetăţeni, devenind în acelaşi timp şi locuri de depozitare al deşeurilor. Angajaţii Direcţiei Generale de Administrare a Domeniului Public execută în această perioadă lucrări de reparaţii şi întreţinere în spaţiile de joacă din Municipiul Zalău. Din totalul de 37 astfel de spaţii, dotate cu un mobilier de joacă, 15 au fost deja reabilitate, lucrările…

Mai mult...

„Răsfăţ” pe bani mărunţi pentru pensionarii sălăjeni

Masaje, kinetoterapie, reflexoterapie şi consiliere psihologică la tarife mici. Maxim 12 lei o şedinţă. De toate acestea pot beneficia vârstnicii sălăjeni, membrii ai Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Zalău. Ofertele „tarifate” la jumătate de preţ, comparativ cu preţul pieţei, sunt valabile începând din această săptămână pentru pensionarii membri. După cum a explicat, Ioan Ivaşcău, preşedintele CARP Zalău, printr-un parteneriat încheiat între instituţie şi un cabinet privat de terapie din municipiu, zilnic, de luni până vineri, în intervalul orar 8,00-19,00 inclusiv sâmbăta de la ora 8,00 până la ora…

Mai mult...

Premergător Sărbătorilor Pascale, pompierii i-au „spovedit” pe preoţi

Premergător Sărbătorilor Pascale, aproximativ 250 de preoţi greco-catolici, ortodocşi dar şi personalul clerical de la nivelul protopopiatelor Zalău, Şimleu şi Jibou au fost instruiţi de cadrele Inspecţiei de Prevenire ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Porolissum al judeţului Sălaj pentru prevenirea unor situaţii de urgenţă. „Cursanţilor” le-au fost recomanandate câteva măsuri de care trebuie să ţină cont şi la rândul lor să le recomande tuturor persoanelor care participă la slujbele religioase. Conform instrucţiilor, pe timpul slujbelor religioase este indicată menţinerea uşilor, din lăcaşelor de cult, deschise şi, în mod…

Mai mult...

The Open Network la Cehu Silvaniei

La sfârșitul săptămânii trecute ,între 19-21aprilie, la Cehu Silvaniei ,a avut loc sesiunea de instruire Formare de Formatori în cadrul Rețelei deschise TON( The Open Network) organizată de Fundația ,,The Open Network for Community Development” în parteneriat cu ADR- Flanders, Belgia și Comitetul de Dezvoltare Locală Cehu Silvaniei. Fundația The Open Network este o organizație neguvernamentală înființată in aprilie 2012 de parteneri din România și Belgia din dorința de a asigura vizibilitatea și sustenabilitatea parteneriatelor româno-belgiene din domeniul dezvoltării comunitare (active încă din 1989), dar și de a dezvolta această…

Mai mult...

Testări şi aparate auditive gratuite pentru pensionarii cu deficienţe de auz

Pensionarii sălăjeni cu probleme de auz pot beneficia de testări şi aparate auditive gratuite.Facilităţile sunt valabile de luna viitoare, graţie unui proiect demarat de Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Zalău în parteneriat cu o societate privată de profil. Ioan Ivaşcău, preşedintele CARP Zalău, a explicat că aceste testări auditive gratuite, valabile pentru toţi vârstnicii, indiferent dacă sunt sau nu membrii CARP, se vor desfăşura nu doar în Zalău ci şi în anumite localităţi din mediul rural.Testările vor demara începând de luna viitoare după următorul program: Românaşi -miercuri 22…

Mai mult...

În Castrul de la Porolissum vor paşte oile

Consiliul Judeţean (CJ) Sălaj îşi propune să atragă la buget cel puţin 15.000 de lei, prin închirierea, prin licitaţie publică, a un teren de 50 de hectare, din zona Castrului Roman Porolissum. Autorităţile judeţene deţin, în zona respectivă, 200 de hectare, din care şi-au propus să dea în chirie un sfert, ne-au declarat reprezentanţii CJ Sălaj. Aceştia dau asigurări că deşi oile vor paşte în acea zonă, situl arheologic nu va fi afectat. „Acest teren a fost dat în administrarea Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, până la data…

Mai mult...