Medicamentele sub 10 lei, gratuite pentru cei cu venituri reduse

Persoanele cu venituri reduse, printre care pensionarii, şomerii sau cei cu salariul mai mic de 750 de lei, ar putea beneficia de medicamente gratuite, pe bază de reţetă medicală. Propunerea legislativă se află în prezent în dezbatere la Senat.

„Persoanele asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate care realizează venituri sub salariul minim pe economie beneficiază, pe bază de prescripţie medicală eliberată de medicii de familie şi de către medicii specialişti, de compensare în procent de 100 la sută pentru medicamentele al căror preţ de referinţă nu depăseşte 10 lei/ambalaj”, se arată în proiect. Potrivit documentului, din categoria asiguraţilor vor face parte copiii până în 18 ani, tinerii cu vârsta între 18 şi 26 de ani, dacă sunt absolvenţi de liceu, până la începerea anului universitar, ucenicii sau studenţii, persoanele aflate în şomaj, persoane asistate social şi pensionarii.
Medicamentele gratuite vor fi acordate, potrivit proiectului, în anumite condiţii. Astfel, vor putea fi eliberate un număr de maximum cinci medicamente al căror preţ nu depăşeste 10 lei/unitate. De asemenea, tratamentele nu trebuie să depăşească trei-cinci zile în afecţiuni acute, opt-zece zile în afecţiuni subacute şi până la 30 de zile, în cazul afecţiunilor cronice. Pentru diagnosticul de diabet zaharat se acordă medicamentaţie pentru tratamente de până la 60 de zile, însă în cazul prescripţiei medicale care se eliberează la externarea din spital, perioada de medicaţie nu poate depăşi 30 de zile.
În schimb, regula de maxim 30 de zile nu se aplică şi în cazul copiilor de până la un an, dar nici bolnavilor incluşi în programele de sănătate pentru care numărul de medicamente prescrise corespunde schemei terapeutice.
Unul dintre motivele elaborării proiectului este puterea de cumpărare tot mai scăzută pentru persoanele care realizează venituri mici, în special sub salariul minim pe economie. Totodată, medicamentele cu un preţ mai mic de 10 lei reprezinta circa 70 la sută din volumul medicamentelor utilizate în terapie, dar numai 8 la sută din valoarea decontată de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Leave a Comment