La Liceul de Artă „Ioan Sima” din municipiul Zalău funcționează de doi ani o școală franceză, un proiect realizat printr-un parteneriat între liceu și compania producătoare de anvelope, societate care deține două uzine în orașul nostru. „Acest proiect funcționează și începe să dea roade. Este cel de-al doilea an de implementare a proiectului educațional. Elevii școlii franceze au avut serbarea de Crăciun, ne-am bucurat cu toții de acest moment. Mă bucur că cele două profesoare de origine franceză, colegele noastre, reușesc să ne împărtășească din experiența lor în sistemul de…
Mai mult...Categorie: Invatamant
Comoditate în anumite școli din Sălaj?
Aproape șase mii de elevi din Sălaj care au obținut medii de cel puțin 8,50 au fost incluși într-un program național de premiere. Numai că există școli unde transmiterea datelor despre elevii merituoși a fost una deficitară, spun oficialii Inspectoratului Școlar Județean Sălaj. „A fost întocmită o bază de date cu acești elevi merituoși, Ministerul Educației a acordat pentru fiecare elev câte o sută de lei, este suma minimă pentru bursa de merit, dar sunt primării care au venit cu o suplimentare la această sumă. În evidențele noastre sunt 5.860…
Mai mult...Bradul speranţei
Sărbătorile de iarnă, în special Crăciunul, sunt prilej de bucurie pentru noi toți. Vestea că Mântuitorul Iisus Hristos S-a născut pentru a face lumea mai bună, ne face pe noi înșine mai buni și mai sensibili la nevoile semenilor. Strălucitoarea stea ce a călăuzit magii ne luminează sufletele și face ca bucuria de a oferi daruri să fie, cel puțin egală, cu bucuria de a le primi. An de an, Crăciunul ne reaprinde speranța conturării acelei mult visate comunități incluzive, în care toți oamenii să fie acceptați, valorizați și iubiți,…
Mai mult...Sălajul, locul doi pe țară la promovabilitatea candidaților pentru posturile de directori în școli
Examenul pentru posturile de directori și directori adjuncți în unitățile de învățământ sălăjene s-a încheiat, a anunțat inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Sălaj, profesorul Vasile Bulgărean. Concursul a început pe data de 14 septembrie. Au fost scoase la concurs 133 de posturi, 107 pentru postul de director și 26 pentru director adjunct. Numărul persoanelor înscrise la concurs a fost de 127, 126 au fost validate, iar la proba scrisă au participat 123. La proba scrisă au fost înregistrate șase contestații, dar nu au fost admise. Au fost corectate în…
Mai mult...Fără medii de zece la concursul pentru posturile de directori în școlile sălăjene
Inspectoratul Școlar Sălaj a prezentat pe propria pagină de internet lista cu noii directori ai unităților de învățământ din județ. În listă se regăsesc și notele finale obținute la concurs. Vă prezentăm lista completă, listă ce poate fi vizualizată și pe pagina web a Inspectoratului Școlar Sălaj. La Centrul școlar pentru educație incluzivă „Speranța” din Zalău, director este Sabău Amalia Raluca (8,9), la Centrul pentru educație incluzivă din orașul Șimleu Silvaniei, director este Pavel Florica (8,3), iar la Clubul Sportiv Școlar Zalău, director este Faur Dorian (7,8). Colegiul Național Silvania…
Mai mult...Crăciunul pe tonuri germane
E vremea colindelor, când spiritul sărbătorilor ne învăluie într-o atmosferă unică, deschizând porțile unei bucurii resimțite de fiecare dintre noi. Dornici de a fi purtători ai acestui mesaj, elevii secției germane de la Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu” din Zalău au reaprins flacăra iubirii, a speranței și a solidarității. Proiectul „Crăciunul – bucuria copiilor”, sprijinit de Forumul Democrat German și organizat de cadrele didactice, cu susținerea conducerii școlii, a avut drept scop atât răspândirea magiei Crăciunului, cât și promovarea, în rândul comunității locale, a culturii și a tradițiilor germane. În activitățile…
Mai mult...Erasmus +, programul care pune Liceul Tehnologic ‘’Octavian Goga’’ în topul liceelor din țară
De peste 30 de ani, programul Erasmus+ le oferă mobilități educaționale celor implicați într-o forma de învățământ. Asta înseamnă o șansă de a evada într-un loc nou, plin de străini, unde elevii au posibilitatea de a afla o mulțime de lucruri, de a învăța și a experimenta activități inedite. Ultimii cinci ani, pentru liceul din Jibou, au adus o mulțime de activități în cadrul acestui program și a oferit, celor peste 100 de elevi participanți în mobilitățile Erasmus+, posibilitatea de a descoperi valorile acestui program. Probabil că mulți se întreabă…
Mai mult...Studenţii cer burse mai mari de la 1 ianuarie 2022
Discuţia despre bursele studenţeşti a fost reluată fix de unde a fost abandonată şi ultima dată, de la majorări. Liderii studenţilor din ţara noastră, reuniţi în Adunarea generală a Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România, desfăşurată la Bucureşti, solicită imperios Ministerului Educaţiei să iniţieze şi Guvernului României să aprobe o Hotărâre de Guvern prin care subvenţia pentru burse creşte de la 1 ianuarie de la 201 lei/student bugetat/lună la 242 lei/student bugetat/lună. Potrivit ANOSR: „Bursele reprezintă un mecanism esenţial pentru încurajarea performanţei şi asigurarea echităţii în învăţământul superior. Ele…
Mai mult...Burse de merit pentru mii de elevi zălăuani
Aproape 4.000 de elevi din municipiul Zalău vor primi din partea primăriei burse de merit. Valoarea unei burse este de 150 de lei
Mai mult...Tablă multifuncțională pentru școli moderne
Tablă pentru scris este elementul principal cu ajutorul căruia cadrele didactice își predau lecțiile. Simpla predare exclusiv orală, scrisul după dictare și explicațiile verbale nu ar avea cu siguranță același impact pentru copii. Elementele auditive se îmbine cu cele vizuale prin intermediul modelelor inovative de tablă multifuncțională pentru că elevilor să le vină mult mai ușor. Pe parcursul orelor de curs, atenția elevilor oscilează. Pentru că ei să fie captivați în totalitate de cumulul de informații noi pe care le află zilnic, necesitatea elementelor ajutătoare este iminenta. Astfel, practica foarte…
Mai mult...Elevii reclamă inconsecvenţa autorităţilor
Lista nemulţumirilor legate de modul în care autorităţile din educaţie gestionează criza sanitară se lungeşte de la o zi la alta. Consiliul Naţional al Elevilor reclamă „inconsecvenţa în măsuri” după ce reprezentanţii Ministerului Educaţiei au anunţat că testele de salivă pentru săptămâna viitoare sunt insuficiente şi cer remedierea problemei în regim de urgenţă: „Solicităm Ministerului Sănătăţii o analiză onestă a concludenţei testelor rapide pe bază de salivă distribuite în şcoli, având în vedere că aproximativ un sfert dintre cele declarate cu rezultat pozitiv în primă fază au fost infirmate de…
Mai mult...Sălajul, gazda unui program educațional inovativ
În Sălaj a început un nou program educațional care cuprinde metode inovative de predare, proiectul fiind unul finanțat de Tenaris Silcotub. Potrivit companiei finanțatoare, 25 de cadre didactice din învăţământul primar vor deprinde, în perioada decembrie 2021 – ianuarie 2022, metode inovative de predare la clasă, bazate pe învăţarea prin investigare şi descoperire, în cadrul celei de-a 2-a ediţii a programului de educaţie non-formală „Şcoala după şcoală – Bune practici pentru comunitate”. Partea de formare a programului a debutat marţi, 7 decembrie, şi se va finaliza în 20 ianuarie, cadrele…
Mai mult...Elevi din Sălaj, premiaţi la “Adevărul despre droguri”
Nu mai puţin de şase elevi de la mai multe unităţi de învăţământ din judeţ au obţinut premii şi menţiuni la “Adevărul despre droguri”
Mai mult...Suntem împreună de 75 de ani
În această toamnă, „familia API” sărbătorește 75 de ani de existență a școlii, Colegiul Tehnic ”Alesandru Papiu Ilarian” Zalău. În urmă cu trei sferturi de veac, în 1946, se înființa, la Zalău, prima Școală de Arte și Meserii. Șase ani mai târziu, în 1962, apar primele clase din domeniul agricol, pentru ca – în 1966 – instituția de învățământ să se numească Școala Profesională Zalău. Odată cu dezvoltarea zonei industriale a Zalăului, în anul 1973, școala noastră își schimbă denumirea în Grup Școlar de pe lângă I.A.I.F.O. (Întreprinderea de Armături…
Mai mult...