Un caz șocant a avut loc pe un teren din localitatea Crișeni, unde un tânăr de 18 ani a agresat cu brutalitate o femeie de 70 de ani.
Scenele violente s-au petrecut luni, în jurul orei 1, când victima ar fi fost agresată fizic de proaspătul major din aceeași localitate. Agresorul a lovit-o cu pumnul în repetate rânduri în zona feței. Ulterior, în jurul după-amiezii, polițiștii au fost sesizați prin apel la 112 despre cele întâmplate, iar ajunși la fața locului au descoperit întreaga situație. De asemenea, au intervenit și echipaje medicale, iar victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri de specialitate.
O zi mai târziu, în urma cercetărilor, polițiștii din Zalău l-au reținut pentru 24 de ore pe agresor, cercetat într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Mai mult, femeii i-a fost înmânată cererea pentru emiterea unui ordin de protecție provizoriu. Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Zalău, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, în vederea documentării întregii activități infracționale și dispunerii măsurilor legale care se impun.
[…] Femeie de 70 de ani, bătută cu bestialitate de un tânăr apare prima dată în Magazin […]