Situația referitoare la dreptul de proprietate asupra sediului Colegiului Național Silvania din Zalău este departe de a fi clarificată. La mijloc e și un dosar penal, pare-se. Sunt ani și ani de procese. În tot acest timp, clădirea a început să se degradeze. Conducerea unității de învățământ a dispus intervenția pentru remedierea problemelor urgente, dar numai atât cât a fost posibil și legal. Pentru că este disputat într-un proces, imobilul nu a putut fi inclus într-un program concret de reabilitare. Tot din această cauză nu a putut fi întocmit nici…
Mai mult...Categorie: Invatamant
Elevii Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Zalău au marcat Ziua Națională a României
Pentru că în prima zi a lunii decembrie sunt liberi, elevii claselor a IV-a de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Zalău au organizat astăzi o serie de evenimente educaționale dedicate Zilei Naționale a României. Elevii au recitat poezii, au cântat și au prezentat diferite scenete având ca tematică acest moment istoric. „Curioși și nerăbdători în același timp, elevii au răsfoit paginile volumelor <Povestiri istorice>, după Dumitru Almaș, în <Căsuța Poveștilor> din incinta școlii. Bucuria unirii i-a adunat pe toți într-o horă mare, fluturând cu mândrie tricolorul. Culorile drapelului au…
Mai mult...Toamna, într-o altfel de expoziție la API Zalău
Case tradiționale, grădini și peisaje redate prin machete realizate la scară redusă, picturi, aranjamente din frunze uscate, mere, nuci, ulcele, năframă și un costum popular, toate aceste elemente au fost prezentate astăzi la Festivalul Toamnei, un altfel de eveniment organizat la Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian din Zalău”, pentru a marca într-un mod deosebit anotimpul care ne trimite direct spre iarnă. Evenimentul se află la prima ediție și este coordonat de profesoara Denisa Spătar. Prezentarea evenimentului a avut loc în pauza mare, festivalul fiind și o oportunitate pentru participanți de…
Mai mult...Festivalul Toamnei
Un nou proiect implementat la Colegiul Tehnic “Alesandru Papiu Ilarian” Zalău În perioada 22-26 noiembrie 2021, are loc prima ediție a proiectului județean “Festivalul Toamnei”, cu activități în limba română, limba engleză, limba franceză și limba germană. Partenerii Colegiul Tehnic “Alesandru Papiu Ilarian” sunt: instituții educative din județul Sălaj, Biblioteca Județeană “I.S. Bădescu”, Grădina Botanică “Vasile Fati” și Complexul de Servicii Sociale Jibou. “Festivalul Toamnei” este o manifestare tradițională ce aparține culturii și civilizației universale, cuprinzând o multitudine de activități sub diferite titluri. Manifestarea culturală organizată are scopul de a…
Mai mult...Elevii Școlii Gimnaziale „Gheorghe Lazăr” au transformat kilometri în lecții de viață
Elevii Școlii Gimnaziale „Gheorghe Lazăr” din Zalău au participat la campania „Traffic Snake Game”, un eveniment educațional creat pentru a încuraja mersul pe jos și cu bicicleta la școală, având ca principal grup țintă elevii și părinții acestora. Campania constă într-un joc distractiv și ușor de implementat. Pe lângă jocul efectiv, fiecare școală participantă este încurajată să organizeze acțiuni conexe și să educe elevii cu privire la aspecte legate de trafic și mobilitate, mediu înconjurător și sănătate. Cum funcționează jocul? Timp de două săptămâni, elevii lipesc puncte colorate pe bannerul…
Mai mult...Ministrul educaţiei anunţă că testarea în şcoli nu este obligatorie
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat, că testarea pe bază de salivă nu este obligatorie, dar reprezintă o modalitate prin care putem contribui la siguranţa sanitară în şcoli. MInistrul face apel la părinţi să accepte testarea şi să counice rezultatele corecte, informează news.ro. „Testarea nu este obligativitate, dar îmi place să cred că înţelegem cu toţii că testarea pe bază de salivă, dincolo de faptul că a fost solicitată în egală măsură de elevi, părinţi şi profesori, este o modalitate prin care putem contribui la siguranţa sanitară în şcoli. Testarea…
Mai mult...Lista școlilor deschise sau online din județul Sălaj
Publicăm lista școlilor și grădinițelor, cu scenariul de prezență valabil din 22 noiembrie 2021, în județul Sălaj. Sursa datelor este Ministerul Educației. Interpretarea tabelului: Prima coloană reprezintă județul, coloana 2 – denumirea unității de învățământ, coloana 3 – localitate, coloana 4 mediul urban sau rural, coloana 5 – rata de vaccinare a personalului din acea unitate, coloana 6 numărul de elevi și/sau preșcolari și ultima coloană, 7, este cu modul de funcționare, online sau fizic. Lista-scoli-deschise-Salaj
Mai mult...Şcoala se va face cu prezenţă fizică în localităţile cu incidenţă sub 3 la mie
CNSU a aprobat desfăşurarea cursurilor cu prezenţă fizică în şcolile din toate localităţile în care incidenţa COVID pe ultimele 14 zile este mai mică de 3 la mie, indiferent de rata de vaccinare a personalului şcolilor, transmite Digi24. Potrivit listei publicate astăzi de Ministerul Educaţiei, peste 1.800 de localităţi din ţară sunt sub acest prag. „Se abilitează Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii în vederea modificării Ordinului comun nr. 5.338/2.015/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu…
Mai mult...Condiţii moderne pentru studiu. S-au finalizat lucrările de reabilitare la Liceul Ortodox ”Sfântul Nicolae” din Zalău
Peste 200 de elevi și 26 de cadre didactice de la Liceul Ortodox “Sfântul Nicolae” din Zalău își vor desfășura activitatea în condiţii moderne.
Mai mult...Hida, comuna unde a fost nevoie de grădiniță cu program prelungit
Hida se numără printre puținele comune din Sălaj unde a fost nevoie de o grădiniță cu program prelungit. Autoritățile au construit o asemenea unitate cu ajutorul fondurilor europene. Oficialii primăriei spun că grădinița este o necesitate la nivel local. Aproximativ 60 de copii sunt înscriși la Grădinița „Liviu Rebreanu” din Hida. „Printre altele, fondurile europene ne-au permis construcția unei grădinițe noi. Investiția cuprinde inclusiv clădirea, o construcție nouă, unitatea fiind dotată cu tot ceea ce este necesar pentru derularea în bune condiții a activităților la care participă cei aproximativ 60…
Mai mult...S-a dat startul probei de interviu pentru funcțiile de director în școli și grădinițe
Cei 100 de candidaţi, din cei 126 înscrişi la concursul pentru ocuparea posturilor de director şi director adjunct în unităţile de învăţământ
Mai mult...„Protest verde” la API Zalău
Zeci de elevi și profesori ai Colegiului Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” din Zalău au purtat astăzi haine de culoare verde, totul din dorința de a îndemna la respectarea și protejarea naturii. În plus, pe holul instituției de învățământ este organizată o expoziție de postere, desene, mesaje și machete, toate reprezentând importanța luptei împotriva poluării. Evenimentul marchează Săptămâna Educației Globale (Global Education Week), activitate derulată în perioada 15-21 noiembrie 2021, tema din acest an fiind „It’s our world! Lets take action together!” („Este lumea noastră! Să acționăm împreună!”). Pentru ediția din…
Mai mult...Comunicat de presă
Săptămâna Educației Globale (Global Education Week) se va desfășura în perioada 15-21 noiembrie 2021, tema din anul acesta fiind ”It’s our world! Lets take action together!” (”Este lumea noastră! Să acționăm împreună!”). Pentru ediția din acest an, Colegiul Tehnic ”Alesandru Papiu Ilarian” Zalău va implementa proiectul județean având titlul ”Mediul, casa noastră! Conduită și conștiință.” Printre partenerii noștri se numără unități școlare din județul Sălaj, Biblioteca Județeană ”Ioniță Scipione Bădescu”, Agenția Pentru Protecția Mediului Sălaj și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Sălaj. În cadrul proiectului sunt prevăzute activități…
Mai mult...,,Cum să creştem sănătoşi”: Dascălii sălăjeni, la cursuri de prevenire a consumului de droguri
Centrul de Prevenire Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Sălaj, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Sălaj, organizează o serie de sesiuni de formare adresate cadrelor didactice. Obiectivul general al acestui proiect este îmbunătăţirea competenţelor participanţilor, în vederea implementării proiectului naţional de prevenire a consumului de droguri ,,Cum să creştem sănătoşi”. După cum a explicat Valer Merce, coordonatorul CPECA Sălaj, proiectul presupune formarea unor deprinderi de viaţă sănătoasă în rândul copiilor de vârstă preşcolară şi şcolară mică, respectiv clasa pregătitoare, punând accent pe…
Mai mult...