Arestat pentru că şi-a tâlhărit părinţii

Un zălăuan în vârstă de 36 de ani a ajuns în arestul poliţiei după ce în a doua zi de Paşte a pătruns prin efracţie în apartamentul părinţilor săi şi i-a tâlhărit. Potrivit informaţiilor furnizate de către reprezentanţii Judecătoriei Zalău, fapta s-a petrecut în data de 21 aprilie, în jurul orei 22, când, folosindu-se de o scară, Călin-Viorel S. a pătruns prin escaladare şi efracţie în apartamentul din Zalău al părinţilor lui. După ce a spart geamul locuinţei, bărbatul aflat în stare de ebrietate şi-a agresat părinţii, i-a ameninţat, pentru…

Mai mult...

Poştaşii din Zalău au întrerupt lucrul în semn de protest

Aproximativ 30 de lucrători ai Oficiului Poştal de Distribuţie din Gara Zalău au oprit lucrul joi dimineaţă, între orele 8 şi 9, în semn de protest faţă de decizia Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR) prin care factorilor poştali nu le mai este decontat integral abonamentul pe mijloacele de transport în comun. După cum ne-a declarat Călin Balog, preşedintele Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România – Filiala Sălaj, până acum un an, CNPR a asigurat fondurile necesare achiziţionării de abonamente pe transportul în comun, pentru angajaţii Oficiului Poştal de Distribuţie Zalău. „De…

Mai mult...

Judecaţi pentru că au înşelat mai multe firme

Trei afacerişti din Zalău au fost deferiţi justiţiei sub acuzaţia de înşelăciune în formă continuată, pentru că au indus în eroare reprezentanţii unor societăţi comerciale din ţară prin emiterea de bilete la ordin sau file CEC pentru care nu exista disponibil în conturile bancare, susţin oficialii Judecătoriei Zalău, pe rolul căreia se află dosarul. Aproape 20 de societăţi s-au constituit părţi civile, susţinând că li s-a adus un prejudiciu total de peste 130.000 de lei. Potrivit sursei citate, în perioada 2010-2012, Mihaela G., K. Anamaria şi K. Erno, toţi trei…

Mai mult...

Găsit vinovat pentru ucidere din culpă, profesorul Lascu a fost condamnat la închisoare cu executare

Profesorul zălăuan Mircea Lascu, cel care a organizat, în ianuarie 2013, la Buşteni, o tabără pentru elevii olimpici, în care o elevă de 13 ani a murit după ce a căzut de la etajul vilei, a fost condamnat la un an şi jumătate de închisoare cu executare pentru ucidere din culpă. Soluţia a fost pronunţată, miercuri, de către magistraţii Judecătoriei Sinaia şi a fost atacată deja cu apel de către inculpat. De asemenea, instanţa i-a interzis profesorului să mai organizeze tabere de studiu sau orice alte activităţi similare şi l-a…

Mai mult...

Voltaj, Iris și Bere Gratis concertează la Zilele Zalăului

Festivalul Zilelelor Cetății va fi organizat în acest an în perioada 24 – 27 iulie. La fel ca și în anii precedenți, Primăria Zalău va încheia un acord de colaborare cu o firmă privată care se va ocupa de toate detaliile acestei manifestări. În schimbul organizării Zilelor Zalăului, firma respectivă va primi cu titlu gratuit arealul din bulevardul Mihai Viteazul, între intersecția bloc Perla – magazin Silvania, precum și platoul din fața Casei de Cultură a Sindicatelor și Prefectură. În această zonă vor fi amplasați comercianții: de la terase cu…

Mai mult...

Două accidente grave într-o singură zi

  Două persoane au fost rănite grav, iar alte două, printre care şi un minor de numai cinci ani, au suferit leziuni uşoare în urma unor accidente rutiere, ce au avut loc marţi, 22 aprilie, în judeţ. Primul eveniment rutier s-a petrecut în jurul orei 6,30, între localităţile Bizuşa şi Perii Vadului. Potrivit informaţiilor primite de la biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, vinovată de producerea accidentului a fost o tânără din Baia Mare. Loredana V. de 33 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe…

Mai mult...

Scandal într-un bar din Chieşd, aplanat de jandarmi

  Doi tineri din Chieşd au fost sancţionaţi de jandarmii sălăjeni, după ce s-au luat la bătaie în incinta unui local din localitate. Conflictul a avut loc luni, 21 aprilie, în jurul orei 4, potrivit informaţiilor primite de la biroul de presă al Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Sălaj, când un echipaj de jandarmi desfăşura activităţi specifice în Chieşd. Jandarmii prezenţi la faţa locului au constatat faptul că L.M. de 27 de ani şi A.C. de 21 de ani, ambii din localitate, pe fondul consumului de alcool, au provocat scandal în…

Mai mult...

Incendiu devastator în Valcău: au ars zeci de păsări

Peste 70 de păsări au ars de vii, după ce anexa în care se aflau a fost cuprinsă de flăcări. Tragedia a avut loc în dimineaţa zilei de sâmbătă, 19 aprilie, în jurul orei 5, în localitatea Subcetate, comuna Valcău de Jos. Potrivit informaţiilor primite de la Lucian Jacodi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, focul s-a extins cu repeziciune şi la o altă anexă  din apropiere, afectând acoperişul acesteia pe o suprafaţă de circa 150 de metri pătraţi. La faţa locului au intervenit echipajele Secţiei…

Mai mult...

Animale arse de vii în Derşida

O anexă gospodărească din localitatea Derşida s-a făcut scrum chiar în prima zi de Paşte. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, în dimineaţa zilei de duminică, 20 aprilie, în jurul orei 4, echipajele Detaşamentului de pompieri Zalău au fost solicitate să intervină pentru a stinge un incendiu izbucnit la un grajd al unei gospodării situată în centrul localităţii menţionate. Cauza probabilă a acestuia a fost o scânteie de la o sobă.  În incendiul care s-a extins cu repeziciune au ars de vii două animale şi întreaga anexă, unde…

Mai mult...

Minor de şapte ani accidentat în Agrij

  Un copil, în vârstă de numai şapte ani, din localitatea Agrij, a ajuns joi, 17 aprilie, la spital, după ce a fost accidentat în timp ce traversa drumul. Potrivit informaţiilor primite de la Maria Cristea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, evenimentul rutier s-a petrecut în jurul orei 13. „Dan F. de 32 de ani, din localitate, în timp ce conducea autotursimul l-a accidentat uşor pe minorul Gabriel R. de şapte ani, care sa- angajat în traversarea drumului, fără să se asigure”, a precizat reprezentantul…

Mai mult...

Ceferiştii ameninţă cu greva

Federaţiile sindicale din transporturile feroviare ar putea declanşa conflicul colectiv de muncă, imediat după Paşte, dacă până atunci nu vor fi încheiate noile contracte de muncă. Cum actualele documente expiră în 19 aprilie pentru CFR Marfă SA şi pentru CFR Călători SA, respectiv în 22 aprilie pentru CFR SA, din 23 aprilie există posibilitatea declanşării grevei. „Ştim că în cursul zilei de joi s-au purtat negocieri între patronat şi sindicate, negocieri care vor continua şi vineri dimineaţa. În aceste condiţii, nu putem spune cu exactitate dacă vom intra sau nu…

Mai mult...

Acoperiş distrus de flăcări în Bobota

Acoperişul unei case din localitatea Bobota a fost cuprins de flăcări miercuri, 16 aprilie. Cauza probabilă a incendiului a fost coşul neprotejat termic. Potrivit informaţiilor primite de la Lucian Jacodi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, la faţa locului a intervenit, în jurul orei 21, un echipaj al Secţiei de pompieri Şimleu Silvaniei. Flăcările au distrus elementele de lemn şi circa patru metri pătraţi din suprafaţa acoperişului.

Mai mult...

Bătrână violată şi supusă la perversiuni sexuale de cel care putea să-i fie nepot

O văduvă de 87 de ani din localitatea Petrindu, comuna Cuzăplac, a fost bătută şi violată cu bestialitate de către vecinul său, un tânăr de numai 24 de ani. Cumplita faptă s-a petrecut în noaptea de 12 spre 13 aprilie, după ce bărbatul a consumat băuturi alcoolice în cantităţi excesive, ne-au declarat reprezentanţii Judecătoriei Zalău. Cu mintea întunecată de aburii alcoolului, Ovidiu-Viorel F. a pornit spre casa bătrânei, reuşind să pătrundă în locuinţa acesteia după ce a forţat uşa de la intrare. A găsit-o pe femeie dormind şi s-a năpustit…

Mai mult...

Alţi doi sălăjeni au fost înşelaţi prin metoda „accidentul”

  Înainte cu doar câteva zile de Paşte, metoda „accidentul” a făcut noi victime în Sălaj. De această dată este vorba de două persoane din Zalău, care au fost păgubite cu peste 16.000 de lei. Potrivit informaţiilor primite de la purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, Maria Cristea, luni, 14 aprilie, în jurul orei 12,30, Ileana S., din Zalău, a sesizat poliţia despre faptul că a fost înşelată de un bărbat necunoscut, cu suma de 2.000 de lei. Femeia le-a relatat poliţiştilor că a fost contactată…

Mai mult...