Consilierii judeţeni, întruniţi miercuri, 12 septembrie, în şedinţă extraordinară, au aprobat un proiect ce vizează extinderea, modernizarea şi dotarea UPU-SMURD a Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, în vedere finanțării acestuia în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020. Valoarea totală a proiectului depăşeşte 11 milioane de lei, din care valoarea eligibilă este de 6,7 milioane de lei. Potrivit reprezentanţilor Consiliului Judeţean Sălaj, în luna aprilie a acestui an, instituţia a depus la ADR Nord-Vest o aplicaţie de finanţare pentru extinderea, modernizarea şi dotarea Urgenţei, fiind parcurse, cu succes, primele două etape de…
Mai mult...Autor: magazinsalajean
Elevii claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a susţin şi în acest an Evaluarea Naţională
Probele din cadrul evaluărilor naționale de la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a se vor desfășura în anul școlar 2018-2019, în intervalul 7 – 23 mai 2019, a anunţat Ministerul Educației Naționale. Astfel, evaluarea elevilor la finalul clasei a II-a va avea loc în perioada 7 – 10 mai: probele scrise la limba română și limba maternă sunt programate în 7 mai, fiind urmate a doua zi de testele de citire la cele două discipline. Evaluarea la matematică este prevăzută pentru 9 mai, în timp ce proba…
Mai mult...Mărul, laptele şi cornul se lasă aşteptate în şcolile sălăjene
Şi acest an şcolar a început fără lapte, corn şi mere pe băncile elevilor sălăjeni. Deşi judeţului Sălaj i-au fost alocaţi banii necesari derulării acestui program încă din luna iulie, autorităţile judeţene nu au reuşit încă să finalizeze licitaţia pentru desemnarea furnizorilor de produse. „Procedura este în derulare, ofertele putând fi depuse până în 20 septembrie”, ne-au transmis reprezentanţii Consiliului Judeţean Sălaj. Conform HG 533/ 2018, intrată în vigoare în 20 iulie 2018, județului Sălaj i-au fost alocați pentru acordarea gratuită de fructe și legume proaspete 1,1 milioane de lei,…
Mai mult...Culoarea roşie a semaforului a lăsat fără permis aproape 150 de şoferi
Poliţiştii rutieri au organizat, în perioada 1 ianuarie-31 august, 23 de acţiuni ce au avut ca scop conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun în situaţia în care încalcă regulile de circulaţie referitoare la semnificaţia culorilor semafoarelor electrice aflate în funcţiune. În urma acestor activităţi, au fost aplicate 147 de sancţiuni contravenţionale şi au fost reţinute, în vederea suspendării, tot atâtea permise de conducere, potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj. Sursa citată aminteşte că prevederile Codului Rutier stabilesc că şoferul care…
Mai mult...Beat şi fără permis a intrat cu autoturismul în şanţ
Un bărbat de 41 de ani din Creaca a ajuns cu maşina în şanţ după ce s-a urcat la volan deşi consumase băuturi alcoolice şi nu deţinea permis. Fapta s-a petrecut luni, 10 septembrie, în jurul orei 20, când sălăjeanul care conducea autoturismul proprietate personală pe Drumul Judeţean 108 A, prin localitatea Romita, într-o curbă la stânga nu adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în şanţ. La testarea cu alcooltestul s-a evidenţiat o alcoolemie de 0.89 mg/l alcool pur în aerul…
Mai mult...Profesorii vor primi spor pentru suprasolicitare, de la 1 decembrie
Ministrul Educației a anunţat că de la 1 decembrie profesorii vor primi un spor de 10 la sută pentru suprasolicitare. „Pentru profesori sunt schimbari financiare semnificative față de 11 septembrie anul trecut când începea anteriorul an școlar, salariile au crescut în medie cu 25 la sută și vor urma și alte creșteri salariale, pentru ca la 1 decembrie va aparea și un spor de suprasolicitare, pentru cadrele didactice de predare, de 10 la sută”, a spus Valentin Popa, la Miercurea Ciuc. De asemenea, el a adaugat ca la 1 ianuarie…
Mai mult...Copil de 6 ani din Sălaj, diagnosticat cu rujeolă
Alte 78 de cazuri nou-confirmate de rujeolă au fost raportate în ultima săptămână, în opt judeţe şi municipiul Bucureşti, anunţă Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile. Potrivit sursei citate, 29 de cazuri au fost semnalate în Prahova, 21 în Bucureşti, 15 în Bihor, câte patru în Călăraşi şi Constanţa, două în Ilfov şi câte unul în Dâmboviţa, Dolj şi Sălaj. Cel din judeţul nostru a fost raportat la un copil de 6 ani, nevaccinat, şi este primul caz de rujeolă înregistrat în judeţul nostru, în 2018, susţin…
Mai mult...Campanie de donare de celule stem, la Şimleu Silvaniei
Ziua Mondială a Donatorilor Voluntari de Celule Stem este va fi marcată luni, 17 septembrie, de la ora 12, la Şimleu Silvaniei, printr-un eveniment de informare şi înscriere găzduit de sala de şedinţe a Spitalului Orăşenesc „Prof. Dr. Ioan Puşcaş”. Evenimentul va fi susţinut de către echipa medicală a Registrului Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice şi voluntari, care vor asigura informarea, consilierea şi înscrierea persoanelor interesate să devină potenţiali donatori de celule stem hematopoietice. La fiecare 3 minute, în lume, un om este diagnosticat cu un cancer…
Mai mult...Avalanşă de cereri pentru locurile de la Creşa „Voinicel”
Peste 130 de părinţi au depus cereri în vederea înscrierii copiilor lor la Creşa „Voinicel” din municipiul Zalău. Cum locurile din instituţia de învăţământ sunt limitate, conducerea unităţii a anunţat că nu îi va putea şcolariza pe toţi copiii pentru care au fost depuse doare. „Pot fi utilizate maximum 80 de pătuțuri și s-au depus 135 de cereri de înscriere”, ne-au transmis reprezentanţii Primăriei Zalău, în a cărei subordine funcţionează creşa. Conform sursei citate, cei 80 de copii care vor frecventa Creşa „Voinicel” în anul şcolar 2018-2019 au fost selectaţi…
Mai mult...Avocatul Poporului anchetează cazul minorului abuzat din Şimleu Silvaniei
Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi efectuează o anchetă în cazul minorului de 8 ani din Şimleu Silvaniei care ar fi fost supus la pedepse şi determinat să efectueze activităţi cu caracter sexual de către mătuşa la care se afla în plasament. Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, sesizarea din oficiu şi ancheta vizează posibila încălcare a art. 22 şi art. 49 din Constituţia României privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, respectiv protecţia copiilor şi a tinerilor. Reamintim că băiatul de 8 ani din…
Mai mult...Peste 50 de intervenţii ale pompierilor sălăjeni, în doar o săptămână
Pompierii sălăjeni au intervenit în ultima săptămână la peste 50 de evenimente, cele mai multe misiuni axându-se pe acordarea primului ajutor calificat de către echipajele SMURD pe diferite cazuri medicale. În alte opt cazuri, ce au vizat intervenţii pe linia situaţiilor de urgenţă, a fost vorba de patru incendii (o ardere de vegetaţie uscată în localitatea maramureşeană Corni, un incendiu la deşeuri într-un punct termic dezafectat din Zalău, două incendii la unui operator economic, respectiv o sală de evenimente), trei intervenţii privind îndepărtarea unor elemente (tencuială de pe faţada unui…
Mai mult...Expoziţie nouă, la Muzeul Holocaustului din Şimleu
Noua expoziţie a Muzeului Memorial al Holocaustului din Transilvania de Nord va fi inaugurată marţi, 11 septembrie, la Şimleu Silvaniei. După cum ne-a declarat directorul instituţiei, Daniel Stejeran, expozia cuprinde o serie de panouri informative, monitoare digitale şi televizoare pe care vor rula diverse informaţii, videoclipuri şi complilaţii legate de tematica Holocaustului. „De marţi, Muzeul va găzdui o nouă expoziţie, complet refăcută, interactivă, espre probalematica Holocaustului, adresată în special celor care vor să afle mai multe despre acest subiect, dar şi elevilor care vor primi educaţia necesară în acest sens,…
Mai mult...Recidivist arestat pentru că a încercat să omoare o minoră
Un bărbat de 32 de ani din judeţul Bihor a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru tentativă la omor calificat, după ce în ziua de 5 septembrie, a înjunghiat-o de mai multe ori, pe o minoră de 16 ani. Agresiunea a avut loc în localitatea Şumal, comuna Marca, când, derajat că tânăra refuza să aibă o relaţie amoroasă cu el, bărbatul a scos un briceag şi s-a năpustit asupra adolescentei, provocându-i mai multe răni în zona gâtului, a antebraţului şi a palmei, după care a fugit de la…
Mai mult...Noul an şcolar a început cu zâmbete şi emoţii pentru elevii sălăjeni
Prima zi a noului an şcolar a umplut curţile unităţilor de învăţământ din judeţ cu voie bună, forfotă, emoţii, flori, dar şi râsete şi poveşti din vacanţă. Clopoţelul a sunat luni, 10 septembrie, pentru aproximativ 35.000 de elevi sălăjeni, care s-au întors în bănci şi s-au reîntâlnit cu colegii, învăţătorii şi profesorii lor după o vacanţă plină de veselie şi lipsită de orice griji. Anul şcolar 2018-2019 va avea 34 de săptămâni de cursuri, însumând 168 de zile lucrătoare, adică până în 14 iunie 2019. Prin excepție, pentru cei din…
Mai mult...