Peste 50 de intervenţii ale pompierilor sălăjeni, în doar o săptămână

Pompierii sălăjeni au intervenit în ultima săptămână la peste 50 de evenimente, cele mai multe misiuni axându-se pe acordarea primului ajutor calificat de către echipajele SMURD pe diferite cazuri medicale.
În alte opt cazuri, ce au vizat intervenţii pe linia situaţiilor de urgenţă, a fost vorba de patru incendii (o ardere de vegetaţie uscată în localitatea maramureşeană Corni, un incendiu la deşeuri într-un punct termic dezafectat din Zalău, două incendii la unui operator economic, respectiv o sală de evenimente), trei intervenţii privind îndepărtarea unor elemente (tencuială de pe faţada unui imobil din municipiul Zalău, panoul unei firme din Zalău şi un stâlp de telefonie prăbuşit pe DJ 194 în apropierea localităţii Cehu Silvaniei) şi asigurarea unor măsuri PSI la o avarie a unei conducte de gaze de pe strada Colinei din Zalău.

Leave a Comment