Crama Carastelec, triplu premiată la un concurs mondial dedicat vinurilor spumante

În cadrul galei organizată la The Champagne and Sparkling Wine World Championship 2018 (CSWWC), ce a avut loc, în 24 octombrie 2018, la Londra, au fost anunțați câștigătorii trofeelor și campionii regionali ai diferitelor categorii. Noua ediție a Carassiei Blanc de Blancs, premiată în iulie cu medalia de aur, a fost distinsă acum cu premiul Best in Class la categoria Future Release, în timp ce Crama Carastelec a primit trofeul World Champion Rising Star, distincție anunțată în premieră la cea de-a cincea ediție a concursului mondial dedicat în exclusivitate vinurilor…

Mai mult...

Sălăjeanca Alexandra Antal, premiată la un festival naţional în Maramureş

Alexandra Antal, solistă colaboratoare a Ansamblului folcloric „Meseșul” al Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, a câștigat premiul al III-lea la cea de-a XXVII-a ediție a Festivalului – Concurs Național de Muzică Populară „Nicolae Sabău – Alină-te dor, alină”. Festivalul a avut loc în perioada 27-28 octombrie, în comuna Cicârlău, din județul Maramureș, şi a reunit tineri interpreţi de muzică populară, vocali şi instrumentali, cu vârsta între 14 şi 26 de ani, care au interpretat o doină sau o baladă, fără acompaniament, şi un cântec de joc, acompaniat…

Mai mult...

Arestat pentru că şi-a violat vecina

Un bărbat de 42 de ani din comuna Buciumi a fost arestat sâmbătă, 27 octombrie, pentru viol şi tentativă de viol, după ce a abuzat de o vecină şi a încercat să o siluiască pe alta. Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, în 26 octombrie, o femeie de 79 de ani i-a anunţat pe oamenii legii despre faptul că în nopatea precedentă, un bărbat necunoscut a pătruns în locuinţă şi, prin constrângere fizică, a întreţinut relaţii sexuale cu aceasta. Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale împreună…

Mai mult...

Monument dedicat personalităţilor sălăjene, la Jibou

Un grup statuar dedicat memoriei iluştrilor oameni politici ai Sălajului – Simion Bărnuţiu, Iuliu Maniu şi Corneliu Coposu – a fost dezvelit şi sfinţit la Jibou, duminică, 28 octombrie. Monumentul a fost realizat de către Primăria Jibou, fiind amplasat în centrul oraşului. În acest cadrul, edilul Jiboului, Dan Ghiurco, a precizat că într-o primă fază, autorităţile au apelat la un concurs de soluţii la Facultatea de Arhitectură din Cluj-Napoca, însă pentru că lucrările prezentate au fost într-o „formă stilizată, cu o arhitectură modernă, mai puţin accesibilă publicului larg”, s-a optat,…

Mai mult...

Bărbat de 82 de ani din Chieşd, dispărut de o săptămână

Un bărbat de 82 de ani din comuna Chieşd este dat în urmărire naţională, după ce a dispărut de la domiciliu în urmă cu o săptămână. Dispariţia lui Ioan Ardelean a fost anunţată de către rude şi pe Facebook, în speranţa că cineva le va oferi detalii care să îi ajute să îl găsească. „La data de 23 octombrie, bărbatul în vârstă de 82 de ani, din localitatea Chieşd, a plecat de la locuinţa sa la un nepot din localitate şi i-a spus că merge la Zalău, la cumpărături, şi…

Mai mult...

Volum al istoricului Gabriel-Virgil Rusu, apărut la editura „Caiete Silvane”

Editura „Caiete Silvane” din Zalău a editat cartea istoricului clujean Gabriel-Virgil Rusu, intitulată „Az Átokházi betyár” (Haiducul din Átokháza), traducere Nastasă-Kovács Annamária, cuvânt introductiv de Gyémánt Ladislau. Tipărită în condiţii grafice de excepţie la tipografia zălăuană „Color Print”, volumul de faţă reprezintă o incursiune în lumea plină de mister şi romantism a secolului al XIX-lea din Ungaria şi Transilvania. Autorul, plecând de la studiul unor documente arhivistice edite şi inedite, reconstituie lumea răufăcătorilor, cu mecanismele ei funcţionale, cu reguli scrise sau nescrise, cu efortul autorităţilor locale şi centrale ale Imperiului…

Mai mult...

Bani de la Consiliul Judeţean pentru salvarea Bisericii de la Brusturi

În urma solicitărilor venite din partea Parohiei Ortodoxe Jac şi a echipei de voluntari care se ocupă de punerea sub protecţie a Bisericii de lemn „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” de la Brusturi, Consiliul Judeţean Sălaj a găsit resursele financiare necesare pentru a întinde o mână de ajutor. În şedinţa de marţi, 30 octombrie, va fi supus votului aleşilor judeţeni un proiect de hotărâre ce vizează alocarea a 45.000 de lei pentru monumentul istoric ajuns într-o stare avansată de degradare. Banii provin din bugetul Programului de finanţare „Protecţia monumentelor istorice…

Mai mult...

Sute de haine contrafăcute, confiscate de către poliţiştii sălăjeni

Controalele efectuate de către poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice la 25 de agenţi economici din Zalău s-au lăsat cu sute de articole de îmbrăcăminte confiscate şi amenzi de zeci de mii de lei. Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, acţiunea pentru prevenirea, identificarea şi combaterea actelor de încălcare a drepturilor de proprietate industrială a avut loc în 24 octombrie, pe raza municipiului, prilej cu care au fost identificate produse expuse spre vânzare care poartă însemnele şi inscripţiile unor mărci înregistrate, în…

Mai mult...

Spălătoriile auto, luate în vizor de inspectorii de muncă

Echipele Inspectoratului Teritorial de Muncă Sălaj au verificat, în perioada 19-20 octombrie, în cadrul Campaniei Naţional „Spălătorii auto”, 21 de agenţi economici. Controalele s-au lăsat cu 18 avertismente, pentru nerespectarea mai multori prevederi legale. Potrivit unui comunicat de presă al instituţie, neregulile constatate vizează nerespectarea obligaţiei de păstrare la locul de muncă a copiei contractului individual de muncă pentru salariaţii care prestează activitate în acel loc; nerespectarea obligaţiei de a ţine la locul de muncă evidenţa orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidenţierea orelor de începere şi…

Mai mult...

Aproape 200 de bilete de tratament disponibile în 15 staţiuni

Casa Judeţeană de Pensii Sălaj anunţă că pentru penultima serie din 2018, cu începere din 14, 15 şi 16 noiembrie, sunt alocate 173 bilete în stațiunile 1 Mai, Bizușa, Buziaș, Căciulata, Covasna, Felix, Geoagiu, Herculane, Moneasa, Ocna Șugatag, Olănești, Sovata, Turda, Tușnad și Vatra Dornei. Biletele se pot ridica de la sediul instituției, zilnic, de luni până joi, între orele 8 şi 14, iar vineri între orele 8 şi 13. Data limită pentru ridicarea biletelor de tratament pentru această serie este 5 noiembrie, ora 14, dată după care ele fi…

Mai mult...

Proiect Erasmus+ la Şcoala „Corneliu Coposu” Zalău

Şcoala Gimnazială „Corneliu Coposu” din Zalău a găzduit joi, 25 octombrie, conferinţta de lansare a Proiectului de Mobilitate în Domeniul Educaţiei Şcolare – Acţiunea Cheie 1 „Crede. Priveşte. Învaţă. Ajută”, finanţat de Uniunea Europeană prin programul Erasmus+. La eveniment au participat reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj, Centrului Judeţean de Resurse şi de Asistenţă Educaţională Sălaj, ai Asociaţiei Prader Willi Zalău, cadrele didactice din şcoală şi din alte unităţi şcolare, părinţi, elevi. În deschidere, directorul unităţii de învăţământ, prof. Gheorghe Bancea, a făcut o scurtă prezentare a proiectului, iar prof. Monica Groza,…

Mai mult...

Dascălii scapă de fişele de activitate lunară

Ministrul interimar al Educaţiei, Rovana Plumb, a semnat un ordin prin care învăţătorii/institutorii/profesorii pentru învăţământul primar de la clasele cu predare în limbile minorităţilor naţionale vor putea fi salarizaţi în regim de plata cu ora pentru cursurile care depăşesc numărul de ore prevăzute în planurile de învăţământ de la clasele cu predare în limba română. În plus, a fost eliminată obligaţia ca învăţătorii/institutorii/profesorii pentru învăţământul primar de la clasele cu predare în limbile minorităţilor naţionale să desfăşoare activităţi didactice la clasă în acelaşi timp (în pereche) cu profesorii de specialitate…

Mai mult...

Lansare de carte: „Marea Unire și Sălajul. Contribuții documentare”

Volumul „Marea Unire și Sălajul. Contribuții documentare”, coordonat de Dănuț Pop, Mihaela Sabou și Daniel-Victor Săbăceag va fi lansat miercuri, 31 octombrie, de la ora 15.30, la Centrul de Cultură şi Artă al Judeţul Sălaj. Cartea a apărut la Editura Caiete Silvane, în Colecţia „Restituiri”, cu sprijinul CCAJS. Potrivit autorilor, acest volum de documente despre participarea sălăjenilor la înfăptuirea celei mai însemnate fapte din istoria poporului nostru, făurirea statului naţional unitar român reprezintă „un modest omagiu adus acestor eroi, ştiuţi şi neştiuţi, de către colectivul Serviciului Judeţean Sălaj al Arhivelor…

Mai mult...

Incendiu provocat de un chiriaş

Un bărbat de 42 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a incendiat mai multe articole de îmbrăcăminte într-o cameră, focul extinzându-se la mai multe încăperi ale imobilului. Fapta s-a petrecut în noaptea de 24 spre 25 octombrie, la o casă de pe strada Ion Creangă din Şimleu Silvaniei, bărbatul fiind chiriaş al imobilului. La faţa locului au intervenit pompierii secţiei din localitate, care au lichidat incendiu. Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările pentru infracţiunea de distugere prin incendiere.

Mai mult...