În momentul de faţă, România a devenit grânarul Europei, aşa cum a fost

Mnistrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat joi că în momentul de faţă, România a devenit grânarul Europei, aşa cum a fost iar planul este ca până în 2027 să se ajungă la 2,7 milioane de hectare irigate, iar în acel moment, nimeni nu ne mai poate bate, la nivelul UE, potrivit news.ro. „Având în vedere că în momentul de faţă am ajuns la 1,6 milioane de hectare reabilitate în sistemul de irigaţii, o parte componentă din infrastructura principală de irigaţii a fost finanţată cu scheme de ajutor de stat, cu…

Mai mult...

Inactivitatea fiscală a societăţilor – noi măsuri şi termene pentru 2026

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a transmis că începând cu 1 ianuarie 2026 vor fi aplicate noi măsuri privind declararea inactivităţii fiscale a contribuabililor care nu îşi îndeplinesc obligaţiile de raportare financiară, în conformitate cu modificările aduse Codul de procedură fiscală. Noile clarificări ANAF privind declararea inactivităţii fiscale, aplicabile de la 1 ianuarie 2026, pot produce efecte juridice şi operaţionale majore pentru societăţile care nu depun situaţiile financiare anuale în termenul de maximum 5 luni de la scadenţa legală, potrivit unui comunicat remis redacţiei. Noile dispoziţii fiscale introduse prin comunicatul…

Mai mult...

Au început sezonul cu dreptul

SCM Zalău s-a impus vineri pe teren propriu în fața echipei Unirea Dej, într-un joc din cadrul etapei a 18-a a Ligii 3, Seria 8 la fotbal. Zălăuanii au câștigat cu 1 – 0 în fața dejenilor prin golul marcate de Sergiu Pop (min. 45).Pentru SCM Zalău urmează partida din deplasare cu CSM Sighetu Marmației, meci programat săptămâna viitoare. În celelalte partide ale etapei s-au înregistrat următoarele rezultate: Sănătatea Cluj – Olimpia Satu Mare 4 – 1 Crișul Sântandrei – SCM Sighetu Marmației 1 – 0 Unirea Tășnad – Bihorul…

Mai mult...

Mai puține acte, mai mult online: cum evoluează creditele în România

Creditarea în România s-a transformat radical în ultimul deceniu. Dosarele stufoase, cozile la ghișeu și zilele de așteptare au fost înlocuite treptat de procese digitale care durează minute. Instituțiile financiare nebancare au accelerat această schimbare, iar consumatorii au adoptat cu entuziasm soluțiile care le respectă timpul. De la dosarul cu șină la formularul de pe telefon Până nu demult, obținerea unui credit presupunea un ritual birocratic pe care oricine îl recunoaște. Adeverință de venit de la angajator, copii legalizate, facturi de utilități, extras de cont, fișă fiscală. Dosarul ajungea pe…

Mai mult...

Calendar istoric al judeţului Sălaj: 27 februarie

1531: Ştefan II Báthory obţine de la regele Ioan Zápolya scutirea de la plata impozitelor a iobagilor de pe domeniul său de la Şimleu   S-a întâmplat în 27 februarie 1807 – S-a născut poetul american Henry Wadsworth Longfellow (m.24.03.1882). 1811 – S-a născut poetul Alexandru Hrisoverghi, cunoscut mai ales datorită odei închinate „Ruinelor Cetăţii Neamţului” (m.09.03.1837). 1844 – Proclamarea independenţei în Republica Dominicană. Ziua naţională. 1866 – A apărut revista „Sarsailă” (pînă la 18.05.1866), continuatoare a revistei satirice „Nichipercea”, suspendată de către autorităţi în repetate rînduri din cauza atacurilor dure îndreptate împotriva instituţiilor statului. 1882 – Premiera, la Gimnaziul…

Mai mult...

Sălăjeni cu dizabilități, pregătiți să se adăpostească în cazul unor situații de urgență

Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență „Porolissum” Sălaj a organizat zilele trecute prima sesiune de pregătire adresată persoanelor cu dizabilități, având ca obiectiv dezvoltarea capacității de reacție în cazul producerii unor dezastre. Evenimentul a avut loc la sediul Asociației Naționale a Surzilor din România – Filiala Zalău, unde aproximativ 20 de beneficiari au luat parte la o activitate interactivă, adaptată particularităților de comunicare și nivelului de înțelegere al participanților. În cadrul întâlnirii au fost prezentate informații esențiale privind modul de acțiune înainte, în timpul și după producerea unor situații de…

Mai mult...

Târg de mărțișoare la Centrul de Cultură și Artă Sălaj: primăvară, bucurie, speranță

Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj a găzduit azi o nouă ediție a Târgului de mărțișoare. Evenimentul a reunit producători și meșteri populari. Printre cei care au confecționat mărțișoarele expuse se numără inclusiv copii, elevi din case de tip familial. Mărțișoarele expuse au fost confecționate din materiale textile, din hârtie, pietricele, din plastic, chiar și din metal. N-au lipsit figurinele, împletiturile, mărțișoarele sub formă de semne de carte, mici simboluri ale primăverii. Evenimentul a fost unul simplu, menit să aducă primăvara în inimile celor care au trecut pragul…

Mai mult...

Zvonoteca

# Gurile rele vorbesc că prin câteva comune sălăjene sunt consilieri locali puși mereu pe scandal, pe amenințări și denigrări. Baiul e că aproape toți cei vizați sunt trecuți de prima tinerețe, dar se pare că n-au învățat ce este civilizația. În plus, ei încă așteaptă ca marile fabrici să se întoarcă la statul român, să redevină ce au fost acum patru decenii. Da, viitorul sună bine cu astfel de aleși locali. # Începe să bată vântul pe unicul bulevard din oraș. Tot mai multe spații goale își caută chiriași.…

Mai mult...

Unde mergem?

Vineri 27.2.2026 • Târg de mărţişoare, Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj – ora 9 • Târg de mărţişoare şi cadouri de 8 Martie, Aquarel – ora 10 • Red Link Wedding – mai mult decât un târg de nunţi, restaurant Transilvania Zalău – ora 10 • Fotbal, liga a III-a: SCM Zalău – FC Unirea Dej, stadionul Municipal din Zalău – ora 14 • Film – Bernard: Misiune pe Marte, Cinematograful Scala – ora 15.40 • Film – Încă una și mă însor, Cinematograful Scala – ora…

Mai mult...

La ce folosesc războaiele

Cornel Codiţă Ca să terminăm repede cu ”teoria”, să începem cu înlăturarea miturilor. ”Războiul accelerează inovaţia tehnologică şi ştiinţifică”. De regulă, în favoarea acestei inepţii sunt citate exemple ale progreselor înregistrate în timpul şi imediat după încheierea primului şi celui de al doilea război mondial. Eroarea de judecată este masivă şi grosieră. Ştiinţa şi tehnologia în Europa şi America începutului de secol XX, exact în perioada în care s-a derulat ”marele măcel în două etape”, erau deja angajate pe o curbă spectaculoasă de creştere în domenii cheie: de la fizică…

Mai mult...