Bolojan: „Centrele militare judeţene vor trece în administrarea MApN începând cu anul 2027”

Centrele militare judeţene ar urma să treacă în administrarea totală a Ministerului Apărării de la data de 1 ianuarie 2027, a declarat premierul Ilie Bolojan, informează Agerpres. ”Unul dintre subiectele ridicate de UNCJR la multe întâlniri a fost transferul centrelor militare judeţene către Ministerul Apărării. Înţelegerea pe care am făcut-o cu Ministerul Apărării a fost ca acest transfer să fie prevăzut în legea care ar urma să apară, legată de administraţie, dar să intre în vigoare la data de 1 ianuarie 2027”, a spus Bolojan, prezent la Adunarea Generală a…

Mai mult...

A făcut bine România că nu a intrat în zona euro?

România nu mai aderă la o uniune monetară care promitea capital ieftin şi unificat, ci la o structură unde costul de finanţare este imediat indexat la propria sa lipsă de disciplină fiscală şi slăbiciune instituţională. Aceasta este schimbarea fundamentală de context care obligă la o reevaluare onestă a deciziei de a nu fi intrat încă în zona euro. Privită strict prin calendar, România pare rămasă în urmă. Croaţia şi Bulgaria au adoptat euro, în timp ce noi ratăm sistematic criteriile nominale de aderare – inflaţie, deficit bugetar, stabilitate fiscală. Acest…

Mai mult...

Ce ne arată Croaţia şi Bulgaria

Adoptarea monedei euro în Croaţia şi Bulgaria oferă, pentru prima dată după criza datoriilor suverane, un test relevant al funcţionării zonei euro într-o lume fragmentată. Nu mai vorbim despre intrări într-o uniune monetară aflată în expansiune şi convergenţă accelerată, ci despre aderări realizate într-un context de capital selectiv, risc geopolitic ridicat şi diferenţe structurale tot mai vizibile între state. Din această perspectivă, întrebarea esenţială nu este dacă euro „a funcţionat” tehnic, ci ce a însemnat concret pentru cetăţeni. • Stabilitate fără prosperitate imediată În Croaţia, adoptarea euro a formalizat o realitate…

Mai mult...

Premierul respinge revenirea la norma didactică de 18 ore

Norma didactică de 20 de ore pe săptămână, în vigoare în prezent în România, reprezintă deja nivelul minim practicat în Europa, iar revenirea la 18 ore nu este posibilă, a declarat prim-ministrul Ilie Bolojan, în contextul tensiunilor din sistemul de învăţământ şi al avertismentelor sindicatelor privind o posibilă grevă generală. Premierul a afirmat, în direct la un post TV, că decizia de majorare a normei a fost una de „corecţie” necesară şi a subliniat că statul trebuie să rămână realist în privinţa aşteptărilor financiare din educaţie. „Norma de 20 de…

Mai mult...

Calendar istoric al judeţului Sălaj: 15 februarie

1796: se naşte Alexandru Sterca-Şuluţiu, vicar al Sălajului, mentor al şcolii sălăjene româneşti S-a întâmplat în 15 februarie 1564 – S–a născut Galileo Galilei, astronom, filosof, fizician italian, considerat „părintele” ştiinţei moderne (m.08.01.1642). 1690 – S-a încheiat, la Sibiu, tratatul secret dintre Constantin Cantemir, domnul Moldovei, şi Imperiul Habsburgic. În tratat, se stipula că Moldova va sprijini acţiunile antiotomane ale imperiului. 1781 – A murit Gotthold Ephraim Lessing, scriitor şi filosof. A formulat principiile dramei realiste germane, conform cărora teatrul trebuie să ţină seama de dezvoltarea morală şi estetică a epocii („Nathan Înţeleptul”, „Laokoon sau despre…

Mai mult...

Din nou, înfrângere la scor

În etapa a XV-a a Ligii Florilor MOL la handbal feminin, HC Zalău a pierdut sâmbătă pe teren propriu cu SCM Rm. Vâlcea, scor 21 – 34. Pentru gazde au marcat Sava 9 goluri, Alexia Niță 4, Sara 1, Jlezi 2, Aya 2, Vintilă 3. În celelalte meciuri ale etapei s-au înregistrat următoarele rezultate: Gloria Bistrița – CSM Slatina 32 – 25 Corona Brașov – Minaur Baia Mare 24 – 15 HC Zalău ocupă în clasament penultimul loc, cu 4 puncte. M. S.

Mai mult...

Proiect inedit. Elevii învață să folosească mașina de cusut

Zilele acestea, echipa de voluntari din rândul elevilor Impact LEGO organizează ateliere practice în cadrul proiectului „Repair to Rewear”, unde îi învață pe elevi să coasă la mașina de cusut. După ce săptămâna trecută elevii au învățat bazele de la o croitoreasă, acum dau mai departe aceste cunoștințe în școală, promovând repararea hainelor și moda sustenabilă. Atelierele au ajuns deja în trei clase în care elevii descoperă cum pot oferi hainelor o a doua viață, prin lucruri simple, dar utile.

Mai mult...