David POPOVICI, dublu campion mondial la înot!

    Motto : „Ca să fii liber, trebuie să știi să înoți”. Pitagora (c. 570 – c. 500 î. Hr.), matematician și filozof grec   În perioada 18 iunie – 3 iulie 2022, la Budapesta, se desfășoară Campionatul Mondial de Natație pentru seniori (ediția a XIX-a), România fiind reprezentată de patru sportivi: Robert Glință (100 și 50 de metri spate), David Popovici (100 și 200 de metri liber), Constantin Popovici și Angelica Muscalu (sărituri). Conducătorul delegației României este Silviu Anastase, antrenori – Adrian Rădulescu, Luca Gabrillo și Adrian Cherciu, iar kinetoterapeut…

Mai mult...

HC Zalău transferă de la Universitatea Cluj

Handbal Club Zalău a mai făcut două achiziţii importante pentru sezonul viitor, transferând un portar şi o jucătoare de câmp de la Universitatea Cluj. Jucătoare de câmp este Diana Nichitean, care, revine practic la formaţia condusă de Gheorghe Tadici după un an în care a fost împrumutată la echipa clujeană. Nichitean a fost transferată în 2017 la Zalău, iar în sezonul trecut a activat în Divizia A cu Universitatea. Clujencele au participat la barajul de promovare în Liga Naţională, dar au terminat pe locul trei, ratând astfel promovarea. Tot de…

Mai mult...

Calendar istoric al judeţului Sălaj – 28 Iunie

1798: Guberniul Transilvaniei recunoaşte jurisdicţia separată a oraşului Zalău faţă de comitatul Solnocul de Mijloc S-a întâmplat în 28 iunie 1476 – S-a născut Papa Paul al IV-lea (m.1559). 1491 – S-a născut Henric al VIII-lea, rege al Angliei (m.1547). 1635 – Guadelupa devine colonie franceză. 1651 – Începe bătălia de la Beresteczko dintre Polonia şi Ucraina, cea mai mare bătălie din secolul al XVII-lea. CALENDAR CREŞTIN: • Ortodox: Aducerea moaştelor sf. mucenici, doctori fără de arginţi Chir şi Ioan; Sf. mucenic Papia • Greco-catolic: Aducerea la Roma a moaştelor sfinţilor Ciril şi Ioan, medici fără plată (în 412) • Reformat:…

Mai mult...

Mii de sălăjeni beneficiază de legi speciale

Aproape 7.000 de sălăjeni beneficiază de venituri în baza unor legi speciale, arată datele prezentate, astăzi, în cadrul Colegiului Prefectural, de oficialii Casei Județene de Pensii Sălaj. Peste 1.800 de sălăjeni beneficiază de prevederile Legii 189 privind persoanele persecutate din motive etnice de regimul instaurat în perioada 1940-1945. Peste 1.000 de sălăjeni se bucură de facilitățile oferite de Legea 309 privind recunoașterea și acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar, aproape 1.400 de sălăjeni sunt beneficiarii Legii 578 privind acordarea ajutorului lunar pentru soț supraviețuitor. În județ sunt…

Mai mult...

În Sălaj sunt înregistrate anual zeci de accidente de muncă

În ultimii trei ani, în Sălaj au fost înregistrate peste o sută de accidente de muncă, cele mai multe fiind accidente care au avut ca rezultat incapacitatea temporară de muncă pentru victime. Din păcate, anul trecut a fost înregistrat un accident de muncă mortal. Datele prezentate de oficialii Inspectoratului Teritorial de Muncă Sălaj arată că în județul nostru sunt înregistrate anual zeci de accidente de muncă. În 2019 au fost înregistrate 33 de accidente de muncă , 29 fiind urmate de incapacitate temporară de muncă, trei persoane au murit, iar…

Mai mult...

Sălajul, ținta escrocilor. Tot mai mulți sălăjeni primesc mesaje despre false rude rănite sau decedate

Nenumărați sălăjeni s-au plâns în ultima perioadă că au primit mesaje prin poșta electronică de la așa-ziși avocați străini care îi anunțau că au diferite rude rănite, că poartă același nume, că au rudenii care au murit în străinătate, în accidente, și că este nevoie de diferite sume de bani pentru spitalizare sau pentru alte servicii funerare. Nu este pentru prima oară când apare această tentativă de înșelăciune, iar polițiștii au atras atenția în nenumărate rânduri asupra riscului pe care îl pot reprezenta aceste mesaje. Destinatarul este anunțat că ar…

Mai mult...

Bancul zilei

Într-o zi, un papagal mergea liniştit pe mijlocul străzii. Trece un tip cu un BMW cu viteză pe acolo şi, nevăzînd papagalul, dă peste el şi îl aruncă pe trotuar. Şoferul vede papagalul, îl ia în braţe, îl duce imediat la el acasă şi îl bagă într-o cuşcă. Îi pune apă, pîine şi pleacă. După vreo 2-3 ore, papagalul îşi revine şi spune mirat: – Iote, doamne… o gratie, 2 gratii, 3 gratii… aoleooo… pîine, apă… Iote, băăă, m-au băgat gaborii la puşcărie că am dat peste ăla cu BMW!

Mai mult...

Tabără gratuită de matematică la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Zalău

Zeci de elevi participă în aceste zile la o nouă ediție a Taberei de matematică, eveniment educațional găzduit de Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Zalău și inițiat și coordonat de profesoara de matematică Dorina Pop. Tabăra din acest an a ajuns la ediția a VI-a și cuprinde organizarea unor cursuri de matematică în fiecare zi, timp de mai bine de o săptămână. La tabără participă aproximativ 60 de elevi din viitoare clase a VIII-a. Scopul taberei este pregătirea elevilor pentru Evaluarea Națională 2023. Zilnic, timp de trei ore, participanții participă la…

Mai mult...