INS anunţă prelungirea perioadei de autorecenzare până pe 27 mai

Perioada de autorecenzare pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor a fost prelungită până pe 27 mai, ca urmare a interesului crescut manifestat de populaţie, dar şi pentru diminuarea costurilor, a anunţat, preşedintele Institutului Naţional de Statistică (INS), Tudorel Andrei, într-o conferinţă de presă, transmite Agerpres. „Am propus preşedintelui Comisiei Centrale pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor, domnului ministru Lucian Bode, o propunere de hotărâre. Dânsul a fost de acord cu această propunere de hotărâre şi într-un timp record, uitaţi că se poate în administraţia publică ca în decurs de două ore să…

Mai mult...

BNR: Datoria externă totală a României a crescut în primele trei luni cu 721 milioane euro

Datoria externă totală a României a crescut în primele trei luni cu 721 milioane euro, la 135,33 miliarde euro, de la 134,61 miliarde euro, la finalul lunii decembrie 2021, arată datele publicate de Banca Naţională a României, informează news.ro. „În perioada ianuarie – martie 2022, datoria externă totală a crescut cu 721 milioane euro. În structură: datoria externă pe termen lung a însumat 96,516 miliarde euro la 31 martie 2022 (71,3% din totalul datoriei externe), în scădere cu 0,7% faţă de 31 decembrie 2021; datoria externă pe termen scurt a…

Mai mult...

Elevii Școlii Gimnaziale „Gheorghe Lazăr”, pe podium

Mai mulți elevi ai Școlii Gimnaziale „Gheorghe Lazăr” din municipiul Zalău au obținut numeroase premii și mențiuni la etapele județene și naționale ale olimpiadelor desfășurate în acest an. „Acești elevi au demonstrat că, în ciuda pandemiei, educația ocupă un loc de căpătâi în cadrul acestei școli de prestigiu. Munca asiduă, seriozitatea și implicarea au dat roade, elevii Școlii Gimnaziale „Gheorghe Lazăr” remarcându-se prin performanțe demne de laudă. Suntem mândri de elevii și de dascălii care i-au șlefuit, menținând vie flacăra cunoașterii și purtând stindardul școlii în toate colțurile țării”, este…

Mai mult...

SURSE: Dacian Cioloş îşi pregăteşte demisia din USR, împreună cu câţiva apropiaţi

Fostul lider al USR, Dacian Cioloş urmează să îşi anunţe în perioada următoare demisia din partid, au precizat surse din interiorul formaţiunii pentru News.ro. Alături de acesta vor mai demisiona şi câţiva apropiaţi ai lui, cel mai probabil europarlamentari. Dacian Cioloş şi-a dat demisia de la şefia partidului pe 7 februarie de la şefia partidului, iar în prezent preşedinte interimar este fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă. După plecarea lui Cioloş, câteva sute de membri ai USR şi-au dat demisia din partid. Acum, surse din USR precizează că Dacian Cioloş…

Mai mult...

Două echipe de volei din Zalău, în „careul de aşi” al Campionatului Naţional de volei – speranţe

Sezonul pentru echipele masculine şi feminine de volei – speranţe din România s-a încheiat la finalul săptămânii trecute, turneul final pentru echipele masculine desfăşurându-se la Zalău. Academia de Volei „Marius Lazăr” a fost organizatoarea evenimentului, celelalte participante fiind CSS Zalău, Arcada Galaţi, CSS Bucureşti, CSS „Avram Iancu” Ştei, CTF Mihai I Bucureşti, CSS Caransebeş şi LPS Suceava. Jucătorii lui Marius Lazăr au înregistrat două victorii cu 3 – 0 şi o înfrângere cu 2 – 3 în faza grupelor, iar cei de la CSS Zalău, antrenaţi de Dorian Faur, au…

Mai mult...

Reprezentanții Avocatului Poporului și ai Avocatului Copilului oferă gratuit audiențe la Zalău

Instituția Prefectului Sălaj a anunțat că reprezentanţii Instituţiei Avocatul Poporului şi ai Avocatului Copilului – Biroul Teritorial Cluj vor acorda audienţe cetăţenilor judeţului Sălaj, marţi, 17 mai 2022, între orele 10:00 – 12:00. Pentru cei interesați, audienţele vor avea loc la sediul Instituţiei Prefectului Sălaj. În acest scop, persoanele interesate sunt invitate să se înscrie în audienţă, personal, la Biroul de relaţii cu publicul sau la numărul de telefon 0260.615.450. Potrivit legislației în vigoare, Avocatul Poporului examinează cererile care au ca obiect sesizarea încălcării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti prin acte…

Mai mult...

Locuri de muncă 16.05.2022

*** Societate Comercială angajează în condiţii avantajoase personal calificat: strungar, frezor, operator CNC. Relaţii la telefon 0360566238 sau la adresa de mail office@romdinarom.ro *** Firmă austriacă de construcţii angajează urgent femeie de serviciu. Salariu net 1.000 euro, cazare, masă, transport gratuit. Telefon 0043 660 6987017 sau 0040 743 862 523. *** Restaurant Time Out angajează bucătar. Detalii la numărul de telefon 0757097290. *** SC FLEXINSTAL VISION SRL angajează instalator specialist, instalator, mecanic, electrician. Relaţii la telefon: 0743057175 sau 0745086060. CV-urile se vor depune la adresa de e-mail: tehnic@flexinstal.ro *** CONTI…

Mai mult...

Expoziție de pictură la Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj

Iubitorii de pictură sunt invitați vineri, 20 mai, la ora 16:45, la sala „Porolissum” a Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj pentru a participa la vernisajul de artă plastică „Muntele”. Festivalul „Primăvara Poeziei – A KÖLTÉSZET TAVASZA” va cuprinde în program o expoziție de artă plastică ce înșiră picturile unor artiști ardeleni și pictori invitați din Ungaria care au participat la simpozionul de creație artistic-plastică susținut la Rimetea, județul Alba, în anul 2021. Organizat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, simpozionul s-a desfășurat în satul…

Mai mult...

Atenție la hoții de motorină

Hoții lovesc și în Sălaj. Un tânăr din Cehu Silvaniei este acuzat că a furat 60 de litri de motorină din rezervorul unui utilaj parcat în curtea unei case. Un alt bărbat, tot din Cehu Silvaniei, este acuzat că a furat din casa unei rudenii mai multe bunuri. Cei doi sunt cercetați penal. Sâmbăta trecută,  poliţiştii au identificat un tânăr de 35 de ani, din Cehu Silvaniei, bănuit că ar fi sustras, în perioada septembrie-octombrie 2021, din locuinţa unei rudenii, din localitate, mai multe bunuri. În aceeaşi zi a fost…

Mai mult...

Cherestea în valoare de 8.000 de lei, confiscată de polițiști

O importantă cantitate de cherestea a fost ridicată de polițiștii din Crasna în vederea confiscării. Transportatorul nu deținea documentele necesare, potrivit polițiștilor sălăjeni. „Un bărbat de 65 de ani, din judeţul Cluj, care transporta cherestea cu o autoutilitară, pe drumul din localitatea Tusa, a fost oprit pentru control de poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Crasna. Verificările efectuate au stabilit că acesta nu avea aviz de însoţire a materialului lemnos. Marfa, în valoare de 7699,50 de lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar şoferul a fost sancţionat contravenţional”, se arată…

Mai mult...

A băut, s-a urcat la volan și a lovit trei mașini

Un zălăuan de 30 de ani este acuzat că a condus sub influența băuturilor alcoolice și a acroșat trei mașini. Acum, bărbatul este cercetat penal. Incidentul a avut loc sâmbătă, 14 mai. „Poliţiştii Biroului Rutier au fost sesizaţi despre faptul că un autoturism a acroşat trei maşini într-o parcare din Zalău. Testarea cu alcooltestul a evidenţiat un rezultat pozitiv în cazul conducătorului auto. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au identificat conducătorul auto, în persoana unui tânăr de 30 de ani, din municipiul Zalău. La testarea cu alcooltestul s-a evidenţiat o…

Mai mult...

Coliziune între o maşină şi o căruţă. Căruțașul și șoferul erau băuți

Numărul conducătorilor auto care se urcă la volan chiar dacă au consumat alcool este în creștere. Un asemena caz a fost înregistrat zilele trecute. În zona orașului Șimleu Silvaniei a fost înregistrată o coliziune între o căruță și un autoturism. Atât căruțașul cât și conducătorul auto erau băuți, potrivit polițiștilor. Poliţiştii din Şimleu Silvaniei au intervenit la sfârşitul săptămânii trecute la un eveniment rutier produs pe Drumul Naţional 1H. Ambii participanţi la trafic au avut un rezultat pozitiv la testarea cu alcooltestul. „La data de 13 mai, polițiștii au fost…

Mai mult...

Calendar istoric al judeţului Sălaj – 16 Mai

1919: la Zalău apare primul număr al Gazetei oficiale a judeţului Sălaj   S-a întâmplat în 16 mai 1770 – Maria Antoaneta (14 ani) s-a căsătorit cu viitorul rege al Franţei, Ludovic al XVI-lea (15 ani). 1792 – A fost inaugurat Marele Teatru La Fenice („Teatrul Fenix”) din Veneţia cu o operă de Giovanni Paisiello. 1812 – A fost semnată Pacea de la Bucureşti prin care se încheia războiul ruso–turc (1806–1812). Basarabia intră în componenţa Rusiei. 1865 – S-a născut Ştefan Stanca, medic român. 1887 – S-a născut Igor Severianin, poet rus. 1900 – S-a născut Aurel Ciupe, pictor român. 1905 – S-a născut…

Mai mult...