Zeci de dascăli sălăjeni au contestat notele la titularizare

Peste 50 de cadre didactice din Sălaj au fost nemulţumite de notele obţinute la proba scrisă a concursului pentru ocuparea posturilor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar şi au cerut recorectarea lucrărilor. „Au fost depuse, în urma afişării rezultatelor la proba scrisă din cadrul examenului de titularizare, 54 de contestaţii. Rezultatele finale vor fi făcute publice vineri, 24 iulie”, a precizat Marcel Lucaciu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj. Peste 70 la sută dintre candidaţii din Sălaj care au susţinut examenul de titularizare au reuşit să promoveze proba…

Mai mult...

Taxa auto ar putea fi restituită integral

  Sălăjenii care au plătit taxa de poluare sau taxa pentru emisiile poluante ar putea avea posibilitatea de a cere restituirea integrală a sumei achitate. Măsura a fost inclusă într-un proiect de ordonanţă pentru modificarea si completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului privind timbrul de mediu pentru autovehicule. Proiectul de act normativ ce prevede acest fapt a fost lansat recent în dezbatere publică. „Contribuabilii care au achitat taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, pot…

Mai mult...

Justiţia şi „sexul-surpriză”

  Judecarea în stare de libertate a celor şapte monştri, care au violat, sub toate formele posibile dacă pot să mă exprim astfel, o copilă de 18 ani, pe un câmp, este, de departe, aberaţia anului în materie de justiţie. Îndrăznesc să spun că această hotărâre judecătorească întrece prin gradul de absurd, oricare altă decizie privind pe marii infractori ai ţării, care au violat bugetul ţării şi portofelele românilor, ani la rând. Nu mai reiau cazul, îl ştiţi, v-aţi oripilat, aţi dat cu pumnul în masă, aţi desfiinţat fiecare, această…

Mai mult...

Echipele din Liga a III-a, obligate să evolueze în permanenţă cu trei juniori

Federaţia Română de Fotbal a decis ca echipele participante în sezonul 2015 – 2016 al Ligii a III-a de fotbal să aibă în primul „11” trei jucători juniori pe toată durata partidei. Preşedintele clubului FC Zalău, Ioan Morar, vede cu ochi buni această hotărâre, mai ales că obiectivul echipei în noul sezon este de a întinerii lotul şi a forma o echipă cu care să poată promova peste două sezoane. „Pentru noi este o decizie foarte bună, fiindcă ne dorim să formăm un lot cu jucători tineri. Până la urmă,…

Mai mult...

E oficial! Firmele cu datorii pot încheia o poliţă de asigurare a debitelor care poate suspenda executarea silită

În Monitorul Oficial din data de 20 iulie 2015 s-a publicat o Ordonanţă ce modifică unele proceduri fiscale privind suspendarea executării silite, abrogând de asemenea obligaţia de a aplica ştampila pe documentele depuse la autorităţi. Desigur, Ordonanţa dispune numai asupra documentelor depuse la autorităţi, astfel că, în viata de zi cu zi, posesorii de ştampile le pot folosi sau pot renunţa la utilizarea acestora, în funcţie de deciziile proprii. Tot din perspectiva lucrurilor bine de ştiut, amintim şi faptul că Ordonanţa scuteşte la timbrarea certificatelor de atestare fiscală sau altor…

Mai mult...

Portarul Cristian Man rămâne la FC Zalău

Chiar dacă a susţinut săptămâna trecută probe de joc la formaţia din Liga a II-a, Unirea Tărlungeni, portarul zălăuan Cristian Man s-a întors la formaţia la care a evoluat în ultimele două sezoane, semnând un nou contract cu FC Zalău valabil pe o perioadă de un sezon Dacă în sezonul trecut a fost mai mult rezervă pe postul de portar, zălăuanul Cristian Man va avea şansa să joace titular în sezonul viitor la FC Zalău. Portarul care a început fotbalul la Viitorul Zalău a revenit săptămâna trecută la echipa zălăuană,…

Mai mult...

Elevii sălăjeni pot câştiga bani pe timpul vacanţei

Pe durata vacanţei de vară, tinerii sălăjeni care vor să câştige un ban de buzunar, pot lucra cu ziua în diferite domenii pe care le pot alege în funcţie de potenţialul sau preferinţele lor. Legea prevede că o persoană poate desfăşura activităţi ca zilier numai dacă a împlinit vârsta de cel puţin 16 ani. Prin excepţie de la aceste prevederi, minorii cu vârsta cuprinsă între 15 şi 16 ani pot desfăşura activitate ca zilieri, numai cu acordul părinţilor sau al reprezentanţilor legali. Adolescenţii care au de gând să lucreze pe timpul vacanţelor trebuie…

Mai mult...

Viitorul Zalău se pregăteşte de a XI-a ediţie a cupei care-i poartă numele

Ediţia a XI-a a Cupei Viitorul este programată în perioada 17 – 21 august şi va fi organizată la şase categorii de vârstă Clubul Sportiv Viitorul Zalău îşi va relua luni antrenamentele în vederea pregătirii celei de-a XI-a ediţii a cupei care-i poartă numele. Cupa Viitorul va avea loc în acest an în perioada 17 – 20 august şi va fi organizată la şase categorii de vârstă, urmând să participe copii cu vârste cuprinse între 7 şi 13 ani. Evenimentul a devenit o tradiţie şi, totodată o sărbătoare fotbalistică pentru…

Mai mult...

Festivalul „Dor de Cântec şi de Joc”, la ediţia a XV-a

  Festivalul judeţean de folclor „Dor de cântec şi de joc” este organizat în fiecare an de Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, cu sprijinul Primăriei şi Consilului local al comunei Bănişor. Scopul principal al festivalului este descoperirea şi valorificarea folclorului tradiţional din Sălaj, şi transmiterea lui generaţiilor următoare, păstrarea şi promovarea folclorului autentic în rândul elevilor şi tinerilor, prezentarea dansurilor populare locale specifice judeţului Sălaj şi revenirea la acompaniamentul tradiţional. Regulamentul prevede că festivalul se desfăşoară sub forma unui concurs, pe trei secţiuni: rapsozi populari, grupuri vocale…

Mai mult...

Incendiu în Biuşa

Pompierii sălăjeni au fost solicitaţi miercuri, 22 iulie, în jurul orei 11, 30, să intervină pentru a stinge un incendiu izbucnit la culturi agricole în localitatea Biuşa, comuna Benesat. Echipajele se află în prezent la faţa locului, au precizat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj. Revenim cu detalii.

Mai mult...

Tiberiu Marc, preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj: „Mediul privat trebuie să susţină mai mult sportul de performanţă”

Modificarea Legii Educaţiei Fizice şi Sportului nu mai permite autorităţilor publice locale să fie acţionari în cadrul cluburilor şi asociaţiilor sportive, însă permite acestora să susţină în continuare sportul de performanţă pe baza unor proiecte de finanţare. Aşa s-a întâmplat şi în cazul Consiliului Judeţean Sălaj, care a fost nevoit să se retragă din calitatea de acţionar al Asociaţiei Handbal Club Zalău. Şi Tiberiu Marc a demisionat din funcţia de preşedinte al clubului, locul său fiind luat de Radu Istrate, unul dintre acţionari. Instituţia condusă de Tiberiu Marc a rămas,…

Mai mult...

Copil de doi ani, blocat în casă

Momente tensionate într-un bloc din municipiul Zalău, după ce un copil, în vârstă de doi ani, a reuşit să se blocheze în apartament. Pompierii zălăuani au fost solicitaţi, în urmă cu aproximativ 30 de minute, pentru deblocarea uşii unui apartament, situat într-un imobil pe strada Sfânta Vineri. Revenim cu detalii.  

Mai mult...

Workshop pentru tinerii sălăjeni interesaţi de mobilităţi europene

Consiliul Judeţean al Elevilor Sălaj (CJE), în parteneriat cu Group of the European Youth for Change (GEYC), aşteaptă tinerii interesaţi de mobilităţi europene, sâmbătă, 25 iulie, la cafeneaua Interieur, începând cu ora 11, la un workshop facilitat despre oportunităţile pe care le pun la dispoziţie diferite programe tinerilor. Evenimentul are drept scop conştientizarea importanţei mobilităţilor europene în pregătirea pentru un loc de muncă. “Mobilităţile europene te fac mai competent” este concluzia unui studiu recent dat publicităţii de către Comisia Europeană. În cadrul întâlnirii, participanţii vor putea afla mai multe informaţii…

Mai mult...

Bucătărie de vară distrusă de flăcări

  Un incendiu a izbucnit marţi, 21 iulie, la o anexă gospodărească (bucătărie de vară) din localitatea Solomon, comuna Gîrbou. Un echipaj al Secţiei de pompieri Jibou a intervenit în jurul orei 14,40 pentru lichidarea acestuia, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj. Cauza probabilă de incendiu a fost un aparat de gătit lăsat nesupravegheat (sobă). A ars bucătăria de vară, un aragaz cu butelie, o maşină de cusut, un pat şi a fost deteriorat acoperişul unei fântâni, aflată în apropiere.  

Mai mult...