Arme descoperite de polițiști la un bărbat din Bobota

Zilele trecute, în urma activităților de cercetare desfășurate în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Poliției Sălaj au efectuat două percheziții domiciliare la locuința unui bărbat din comuna Bobota. Cu ocazia activităților desfășurate au fost identificate și indisponibilizate, în vederea continuării cercetărilor, o armă neletală de tir sportiv prevăzută cu lunetă, 3 pistoale neletale, 3.306 bucăți de alice din plumb și 62 de tuburi de CO₂., toate supuse autorizării și deținute fără drept. Din activitățile desfășurate, polițiștii au stabilit că bărbatul nu deține autorizație de procurare a armelor sau permis de armă, necesare pentru deținerea, portul și folosirea armelor. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, în vederea stabilirii întregii activități infracționale.

Leave a Comment