Zeci de dascăli sălăjeni au contestat notele la titularizare

Peste 50 de cadre didactice din Sălaj au fost nemulţumite de notele obţinute la proba scrisă a concursului pentru ocuparea posturilor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar şi au cerut recorectarea lucrărilor. „Au fost depuse, în urma afişării rezultatelor la proba scrisă din cadrul examenului de titularizare, 54 de contestaţii. Rezultatele finale vor fi făcute publice vineri, 24 iulie”, a precizat Marcel Lucaciu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj.
Peste 70 la sută dintre candidaţii din Sălaj care au susţinut examenul de titularizare au reuşit să promoveze proba scrisă, obţinând cel puţin nota 5. Doar 38 la sută însă au luat note peste 7, având astfel posibilitatea să ocupe un post în învăţământ pe perioadă nedeterminată. Nu au fost înregistrate note de zece, însă sunt mai mulţi profesori care au luat peste 9.
Potrivit reprezentanţilor ISJ Sălaj, 302 cadre didactice au participat la proba scrisă, ce a avut loc miercuri, 15 iulie, la Colegiul Tehnic “Alesandru Papiu Ilarian”, două lucrări fiind anulate pentru motive legate de nerespectarea metodologiei de concurs. În total, 300 lucrări au fost corectate în Centrele de Evaluare din ţară. “Din punct de vedere statistic, situaţia se prezintă astfel: 116 cadre didactice au obţinut note între 7 şi 9, 90 (38 la sută). Nota cea mai mare (9, 90) a fost obţinută de Szabo Alina-Camelia din Cluj – Napoca, 108 cu note între 5 şi 5, 99 (36 la sută) şi 76 cu note sub 5 (25 la sută)”, a precizat reprezentantul ISJ Sălaj.
Înainte de contestaţii, rata de promovabilitate (respectiv cel puţin nota 5) este de 73, 85 la sută, la nivel naţional, iar la nivelul judeţului Sălaj de 74 la sută. În privinţa notelor între 7 şi 10, procentul este 37, 55 la sută pe ţară şi 38 la sută în Sălaj.

Luni începe repartizarea posturilor
Contestaţiile au fost înregistrate la ISJ Sălaj şi transmise către Centrele de Evaluare, în perioada 20-21 iulie. Rezultatele finale, după contestaţii, vor fi afişate în data de 24 iulie. “Reamintim că pentru titularizarea pe post cadrele didactice trebuie să obţină la proba scrisă minimum nota şapte”, a subliniat Marcel Lucaciu. Potrivit acestuia, la şedinţa publică de repartizare pe posturi, ce va avea loc în perioada 27 – 28 iulie, cadrele didactice din judetul Sălaj au la dispoziţie 418 de posturi vacante/rezervate, din care doar 51 sunt titularizabile.
Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină minimum nota şapte atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota cinci atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului
Astfel, în zilele de 27 şi 28 iulie va avea loc şedinţa publică de repartizare a candidaţilor cu media de minimum 7 la concurs pe posturi vacante publicate pentru angajarea pe perioadă nedeterminată. În 29 iulie va avea loc transformarea posturilor didactice pentru angajare pe perioadă ndeterinată rămase neocupate, în posturi vacante pentru angajare pe perioadă determinată. În 25 august va avea loc şedinţa publică de repartizare a candidaţilor cu media minim 5 la concurs în vederea încheierii unui contract pe perioadă determinată.

Alte articole

One Thought to “Zeci de dascăli sălăjeni au contestat notele la titularizare”

  1. Zălăuan

    Ca în fiecare an, surprinde neplăcut notele de 3 ale unor profesori cu gradul didactic II sau chiar I. Oare cum au luat ăştia gradul didactic şi încă cu 10 ?

Leave a Comment