Expoziție de filatelie și cartofilie dedicată misiunilor Apollo

La Colegiul Tehnic “Alesandru Papiu Ilarian” Zalău, s-a desfășurat azi, prima activitate din cadrul proiectului educațional ”Orizonturi Științifice” coordonat de profesorii Mariana Banto și Mirel Matyas. Această primă activitate este dedicată împlinirii a 50 de ani de la istorica misiune spațială Apollo 11, care a dus pentru prima dată oameni pe Lună. Programată a se desfășura în Săptămâna Mondială a Spațiului Cosmic (World Space Week – 4-10 octombrie), activitatea a constat într-o inedită expoziție intitulată ”Misiunile Apollo în filatelie și cartofilie”. În fața cadrelor didactice și a numeroși elevi, au…

Mai mult...

RAFTUL CU CARTE: Masonerie ocultă şi iniţiere hermetică

Autor: Jean – Marie Ragon Masoneria ocultă se adresează celor preocupați de științele esoterice, după cum precizează însuși autorul în introducerea lucrării sale. Volumul este structurat în două părți destinate studiului masoneriei oculte, respectiv masoneriei filosofice, numită și inițiere hermetică. Emanată din marile mistere antice, masoneria ocultă și filosofică îi revelează omului misterele naturii sale precum și modalitatea prin care poate accede la perfecțiune și fericire. Studiul naturii, al transformărilor sale miraculoase și al puterii sale regeneratoare a dat naștere unei științe denumită în evul mediu Alchimie sau Filosofie hermetică,…

Mai mult...

Zălăuanul Patrik Bolduţ a câştigat „Trofeul Sătmarului” la tenis

Zilele trecute s-a desfăşurat la Satu Mare ediţia din acest an a „Trofeului Sătmarului” la tenis eveniment la care s-au întrecut aproximativ 40 de sportivi din Oradea, Baia Mare, Satu Mare, Zalău şi Timişoara. De la Zalău au fost prezenţi sportivi de la CS Sergiu Carp Tenis, Palatul Copiilor şi CSM Zalău, cel mai bun rezultat fiind obţinut de Patrik Bolduş, la categoria 10 ani, sportiv legitimat la CS Sergiu Carp Tenis. Organizatorii au alcătuit două grupe la categoria 10 ani, iar Bolduţ a evoluat în prima grupă, pe care…

Mai mult...

Sălăjenii sunt aşteptaţi la simpozionul naţional ”Cooperativizare și decooperativizare în România”

Muzeul Județean de Istorie și Artă (MIJA) Zalău, în parteneriat cu  Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului și Institutul de Investigații a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, organizează simpozionul științific național ”Cooperativizare și decooperativizare în România”.  În cadrul simpozionului, oraganizatorii şi-au propus să abordeze într-o manieră critică și documentată procesul colectivizării forțate a agriculturii în România, care a debutat acum 70 de ani, în anul 1949, precum și politicile și măsurile care au căutat să reinstaureze ordinea anterioară regimului comunist, după 1989. Simpozionul va avea loc la Zalău, în perioada…

Mai mult...

Polițiștii rutieri au stat la pândă: pietonii neglijenți s-au ales cu amenzi

Polțiștii rutieri zălăuani au participat, miercuri între orele 11 și 12, la o acțiune pe bulevardul Mihai Viteazul, din municipiul Zalău, acțiune pe linie rutieră privind nerespectarea regulilor de circulație de către pietoni. În doar o oră, trei pietoni s-au ales cu amenzi mari pentru că au traversat prin loc nepermis. Din păcate, traversarea prin loc nepermis în municipiu reprezintă, în continuare, nu doar cauza unor amenzi usturătoare ci, mai grav, a unor accidente de circulație soldate nu de puține ori cu tragedii. În acest an, pe raza municipiului, au…

Mai mult...

În caz de urgențe, localnicii vor putea fi puși la muncă de armată și poliție

Persoanele apte de muncă ce locuiesc în localități în care a fost declarată starea de asediu sau starea de urgenţă vor putea fi chemate de armată și poliție pentru a lucra în interes public, conform unui act normativ oficializat chiar ieri Legea nr. 164/2019, document care prevede schimbarea unor aspecte ce țin de situațiile de criză, a fost publicat astăzi în Monitorul Oficial, măsurile conținute de acesta urmând să se aplice începând de joi. În esență, vorbim despre situațiile în care într-o anumită localitate sau regiune se instituie starea de…

Mai mult...

Locuri de muncă 9.10.2019

locuri de munca salaj

*** SC TOTAL AS DG SRL angajează RECEPŢIONERĂ. Relaţii la tel. 0732 760369, 0730 690059, CV-urile se depun la adresa de mail: office@hotelbrilliantplaza.ro sau la recepţia Hotelului Brilliant Plaza. *** Angajăm dispecer taxi, program flexibil. Informații la tel. 0260618471 *** Hanna Instruments Scientific Park angajează operatori producţie, strungari, frezori, matriţeri, electronişti şi specialişti IT. Relaţii la telefon 0730 709599 sau email recruiting@hanna.ro. *** Angajăm muncitor calificat sau necalificat în domeniul mecanic auto. Telefon 0747 010669. *** S.C. REMATINVEST S.R.L. CLUJ-NAPOCA, angajează la punctul de lucru Zalău, str. Valea Miţii nr.1,…

Mai mult...

Statul îi sprijină cu 3.000 de euro pe cultivatorii de roșii în spații protejate

Ministerul Agriculturii vrea să le dea fermierilor 284,97 milioane lei (60 milioane euro) în 2020 cu titlu de ajutor minimis pentru aplicarea programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate, arată un proiect de Hotărâre publicat pe site-ul ministerului. „Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis prevăzute de prezenta hotărâre sunt în sumă de maximum 284,97 mil. lei, reprezentând echivalentul în lei al sumei de maximum 60 mil. euro, şi se asigură (…) din bugetul repartizat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale”, arată un proiect de Hotărâre…

Mai mult...

Asociațiile de proprietari nu vor mai fi controlate de primării. Ce se întâmplă cu atestatul pentru administratorii de bloc

Un proiect de modificare a legislației privind asociațiile de proprietari și condominii intră în dezbaterea Parlamentului după ce au fost luate în considerare propuneri formulate după mai multe discuții cu reprezentanții asociațiilor. Principala prevedere propusă a fi abrogată din legea actuală este cea referitoare la verificarea, sprijinul și îndrumarea, de către primăriile de pe raza localității, a asociațiilor de proprietari, scrie legestart.ro. ”Autorităţile administraţiei publice locale organizează în cadrul aparatului de specialitate al primarului un compartiment specializat în sprijinirea si îndrumarea asociaţiilor de proprietari”, este textul propus pentru articolul 10,…

Mai mult...

Lista datornicilor la Fisc dispare, iar datoriile persoanelor fizice se şterg. Cum scapi de penalităţi în câţiva paşi

Fiscul anunţă ștergerea dobânzilor și a penalităților la datorii, inclusiv pentru persoane fizice. Conform Ministerului Finanțelor, sunt aproximativ 23.000 de mii de români care ar putea beneficia de pe urmă ștergerii datoriilor accesorii, anunţă avocatnet.ro. Ooronanța amnistiei a intrat în vigoare şi se aplică inclusiv persoanelor fizice cu datorii la stat restante la 31 decembrie 2018 , indiferent de cuantum. E vorba de al doilea capitol al ordonanței, cel ce prevede anularea unor obligații accesorii, adică a dobânzilor și penalităților acumulate. Lista beneficiarilor îi cuprinde pe următorii: debitorii declarați insolvabili,…

Mai mult...

Un teatru pentru Zalău

Daniel Săuca O fantomă bântuie municipiul: teatrul! Tot mai multe inițiative private (nonguvernamentale) în acest domeniu al culturii (artistice) au succes la public ori ne dau o asemenea iluzie. Firește, nici reprezentațiile teatrale de care pomenesc nu ar putea prinde viață fără sprijinul Statului (ministere, autorități locale și județene) și implicarea unor companii ori persoane fizice interesate (sponsorizări, donații, voluntariat) cu aportul deocamdată gratuit al unei părți din mass-media (mai degrabă prin social media). Prin urmare, e greu de crezut – și în Zalău – că ar putea fi vorba,…

Mai mult...

Doi tineri din Jibou au mers la furat cu căruţa

Doi tineri s-au ales cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt. Şi asta pentru că au sustras lucernă, cu ajutorul unui atelaj hipo, de pe un teren agricol, pe raza localităţii Jibou. Incidentul a avut la finalul săptămânii trecute când un echipaj de jandarmerie aflat în patrulare pe raza localităţii Jibou, a verificat comportamentul suspect a doi tineri care transportau lucernă. În urma verificărilor s-a stabilit că cele două persoane, cu vârsta de 18, respectiv 13 de ani, ambii având domiciliul în oraşul Jibou, au sustras lucernă, cu ajutorul…

Mai mult...