Miting şi marş al angajaţilor de la Silcotub

Salariaţii TenarisSilcotub ies în stradă marţi, 31 iulie, pentru a protestata faţă de refuzul conducerii companiei de a le oferi majorările salariale cerute. Acţiunea la care se estimează că vor participa 300 de angajaţi va debuta la ora 15.30, în faţa fabricii de ţevi de la Zalău, de unde protestatarii vor porni în marş spre centrul municipiului. Pe platoul de marmură din faţa Prefecturii Sălaj, angajaţii vor lua parte la un miting. Pe traseu, ei vor purta pancarte cu mesaje adresate angajatorului, guvernanţilor, dar şi celorlalţi lucrători de pe platforma…

Mai mult...

Zălăuanii, invitaţi la Ziua Imnului Naţional

Antonia Soponea Ziua Imnului Naţional al României va fi sărbătorită duminică, 29 iulie, pe platoul din faţa Prefecturii Zalău, începând cu ora 12.15. Ceremonialul militar şi religios va fi organizat de către Instituţia Prefectului-Sălaj, Primăria Zalău şi Consiliul Judeţean Sălaj, în colaborare cu instituţiile abilitate. „Deşteaptă-te, române!”, simbol al Revoluţiei Române de la 1848, a fost interzis după restaurarea regimului comunist, vreme de aproape jumătate de secol, însă a fost intonat în timpul Revoltei de la Braşov, din 15 noiembrie 1987 şi, de asemenea, în timpul Revoluţiei de la 1989.…

Mai mult...

CJ Satu Mare ar putea sprijini reconstrucţia Casei lui Maniu de la Bădăcin

După donaţia generoasă făcută, în primăvara acestui an de către Primăria Oradea, care a alocat 50.000 de euro pentru continuarea lucrărilor de reabilitare a Casei Memoriale „Iuliu Maniu” de la Bădăcin, o nouă instituţie din „vecini” se pregăteşte să vină în sprijinul proiectului. Liberalul Adrian Cozma a anunţat că va iniţia un proiect de hotărâre prin care Consiliul Judeţean Satu Mare să asigure 5.000 de euro pentru reconstrucția monumentului istoric de la Bădăcin. Ajuns într-o stare avansată de degradare, imobilul în care a locuit marele om politic Iuliu Maniu a…

Mai mult...

Primăria somează constructorul de pe strada Cloşca să toarne primul strat de asfalt până în 10 august

Stadiul lucrărilor de modernizare a străzii Cloşca a fost subiect de analiză în cadrul unei şedinţe desfăşurate miercuri, 25 iulie, la sediul Primăriei Zalău, la care au participat primarul Ionel Ciunt, viceprimarii Teodor Balajel și Nicolae Fazakas, directorul Direcției tehnice, Dan Curea, șef serviciu SMSCUP, Rodica Ciurte, reprezentantul firmei constructoare, Drum Inserv SRL, cel companiei Electrica şi al Asocierii Neon Lighting-Citadin Zalău, care execută lucrările privind iluminatul public, și dirigintele de șantier. Investiţia în valoare de peste 1,6 milioane de lei, asigurată din fonduri PNDL, al cărei start a fost…

Mai mult...

Zdreanța

Deși aș fi preferat ca acest editorial să aibă ceva din candoarea versurilor ce compun celebra poezie a lui Tudor Arghezi, astăzi am vă spun părerea mea despre legătura dintre acest cuvânt – zdreanță – (care astăzi are o cu totul altă conotație față de cea pe care noi am învățat-o prin școli) și unii… alții, foști și actuali oameni politici care ne conduc. Nu fac eu legătura asta, care ar putea părea una destul de ofensivă, ci o fac cei care, cu sau fără voia noastră, sunt înscăunați de…

Mai mult...

O zălăuancă a arbitrat la Campionatul European de Tenis de Masă

Sala Polivalentă din Cluj-Napoca a fost timp de nouă zile gazda ediţiei din acest an a Campionatului European de Tenis de Masă rezervat cadeţilor şi juniorilor, iar în delegaţia de arbitri care au oficiat la acest eveniment s-a regăsit şi o zălăuancă. Este vorba de Gabriella Iosif, fost profesor şi antrenor de tenis de masă la CSS Zalău până în urmă cu patru ani, actualmente profesor de educaţie fizică şi sport la Şcoala Gimnazială „Iuliu Maniu” din municipiu. „Am arbitrat foarte multe meciuri, aproximativ 9 jocuri în fiecare zi, foarte…

Mai mult...

Autoturism în flăcări pe centura Zalăului

Un autoturism aflat în tranzit pe centura municipiului Zalău a luat foc în mers miercuri, 25 iulie, în jurul orei 12, şoferul reuşind să se salveze înainte ca flăcările să cuprindă în totalitate maşina. La faţa locului au intervenit pompierii Detaşamentului Zalău, care au reuşit să lichideze incendiul. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum” Sălaj, cauza probabilă de incendiu a fost de natură electrică. Au ars o serie de componente din compartimentul motor şi din bordul autoturismului. Nu au fost înregistrate persoane rănite.

Mai mult...

O nouă serie de bilete pentru tratament prin Casa Județeană de Pensii Sălaj

Casei Județene de Pensii (CJP) Sălaj i-au fost repartizate, în seria a XII-a, un număr de 181 bilete în stațiunile 1 Mai, Bizușa, Buziaș, Căciulata, Călimănești, Covasna, Felix, Geoagiu Băi, Herculane, Lacul Sărat, Moneasa, Neptun, Olănești, Saturn, Sovata, Turda, Tușnad, Tășnad și Vatra Dornei cu începere din 11, 12 și 13 august (în funcție de stațiune). Biletele se pot ridica de la sediul instituției, zilnic, de luni până joi, între orele 8 -14, iar vineri între orele 8-13. Data limită pentru ridicarea biletelor de tratament pentru seria 12 este 2…

Mai mult...

Opt profesori sălăjeni au promovat examenul de Titularizare în urma contestațiilor

Rezultatele finale ale Concursului Național de Titularizare, desfășurat în 11 iulie, la Centrul de examen Colegiul Național ”Silvania” Zalău, au fost afișate marți după-amiază. În județul Sălaj au depus contestații 63 dintre cei 305 candidați. Au fost admise 62 contestații (42 cu note mai mari decât nota inițială și 20 cu note mai mici), iar o singură lucrare și-a păstrat nota inițială, în urma recorectării. După soluționarea contestațiilor, 8 cadre didactice au obținut note peste 7 (șapte), rata de promovare crescând de la 46,89 la sută inițial la 49,51 la…

Mai mult...

A vrut să igienizeze cotețele de găini şi a incendiat anexele

Anexele unei gospodării din localitatea Crasna au fost mistuite într-un incendiu produs luni, 23 iulie. La faţa locului au intervenit pompierii Secţiei Şimleu Silvaniei, precum şi reprezentanţi ai Serviciului de Voluntariat pentru Situaţii de Urgenţă Crasna. Potrivit primelor cercetări, proprietarul a încercat să igienizeze, cu ajutorul focului, nişte coteţe de păsări şi iepuri, însă lucrurile au scăpat de sub control, iar flăcările au cuprins anexele. Au ars aproximativ 80 metri pătraţi de acoperiş, material lemnos, anexele animalelor şi a fost deteriorat un geam termopan de la casa de locuit.

Mai mult...

Niciun 10 la Definitivat

Primele rezultate ale Examenului de Definitivare în învăţământ au fost publicate marţi, 24 iulie, pe site-ul Ministerului Educaţiei şi la centrele de examen. Potrivit unei centralizări a Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj, din totalul celor 98 de candidați, 78 au reuşit să promoveze, după ce au obținut note de peste 8 la examen. În aceste condiţii, rata de promovare din judeţ a fost de 79,59 la sută. Sursa citată a mai arătat că 34 de cadre didactice (aproape 35 la sută) au avut lucrări evaluate cu note cuprinse între 9 şi…

Mai mult...

Paşaportul temporar se eliberează în maxim trei zile doar în cazuri urgente

Sălăjenii care vor să îşi facă paşaport simplu temporar trebuie să aştepte 10 zile lucrătoare de la data depunerii cererii pentru a intra în posesia acestui document, precum în cazul paşaportului simplu electronic, au anunţat reprezentanţii Prefecturii Sălaj. „Paşaportul simplu temporar se eliberează în termen de cel mult trei zile lucrătoare de la data depunerii cererii, doar în situaţii obiective în care, din motive de sănătate, familiale sau profesionale, este necesară şi urgentă prezenţa persoanei pe teritoriul altui stat şi nu există timpul necesar pentru emiterea paşaportului simplu electronic. Aceste…

Mai mult...

Studenții Academiei de Poliție participă la primele misiuni ale Jandarmeriei sălăjene

La Inspectoratul de Jandarmi  Judeţean Sălaj a început, luni, un nou stagiu de practică pentru cinci studenţi ai Facultăţii de Jandarmi din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” – Bucureşti, stagiu ce se va încheia în data 5 august. Trei studenţi de anul II şi un student de anul I vor fi repartizaţi  la Detaşamentul I Jandarmi Mobil, iar un student de anul I la Detaşamentul 3 Jandarmi. Aceştia vor executa misiuni de ordine publică pe toată durata stagiului de practică. Studenţii vor fi coordonaţi şi îndrumaţi de tutori ofiţeri…

Mai mult...

Mai mult de jumătate dintre locurile destinate învăţământului profesional au rămas neocupate

După prima etapă de admitere în învățământul profesional și dual, în școlile din județul Sălaj au rămas neocupate 308 din totalul celor 572 de locuri puse la bătaie pentru anul școlar 2018-2019, potrivit celor mai recente date publicate de către Ministerul Educației. Toate locurile disponibile vizează învățământul profesional, în condițiile în care cele 14 de la învățământul dual s-au ocupat extrem de repede. Conform sursei citate, cei care vor să urmeze o școală profesională se pot orienta, în a doua etapă de admitere, spre clasele de la Colegiul Tehnic „Iuliu…

Mai mult...