Accident mortal între Hereclean și Vîrșolț

Un accident deosebit de grav a avut loc luni la ora 12, pe drumul național 1 H între Hereclean și Vîrșolț. Un conducător auto s-a angajat în depășirea unui trailer, fără să se asigure și a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism care circula regulamentar din sens opus. Șoferul – un sălăjean în vârstă de 45 de ani, care se angajase cu autoturismul în depășire, a suferit leziuni deosebit de grave, acesta fiind declarat decedat după zeci de minute în care medicii Ambulanței au încercat să-l resusciteze. Alte…

Mai mult...

Intervenții ISU la evenimentele săptămânii trecute

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Porolissum al judeţului Sălaj, a fost solicitat să intervină în ultima săptămână la un număr de 72 de evenimente dintre care cinci intervenţii au fost pe linia situaţiilor de urgenţă, iar 67 de misiuni s-au axat pe acordarea primului ajutor calificat de către echipajele SMURD, o mare parte dintre solicitări fiind axate pe traumatisme şi diferite afecţiuni.  Din cele cinci situaţii de urgenţă, au fost înregistrate trei incendii la vegetaţie uscată şi/sau arderea unor deşeuri menajere, în urma fenomenelor meteorologice periculoase au fost înlăturate nişte…

Mai mult...

Amenzi de 45.000 de lei în urma controalelor Inspecției Muncii

Pe parcursul lunii iunie 2018, inspectorii de la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Sălaj au desfășurat mai multe controale în domeniile de competență privind relațiile de muncă, securitate și sănătate în muncă,  privind respectarea legislației în vigoare. Activitatea inspectorilor sălăjeni a vizat, cu prioritate, identificarea și sancționarea muncii nedeclarate în vederea descurajării și diminuării acestui fenomen, care în fapt, reprezintă tot o forma de evaziune fiscală. În domeniul relațiilor de muncă au fost controlați un număr de 66 agenți economici dintre care 31 au fost sanctionați, aplicându-se șase amenzi și 53…

Mai mult...

Energizantele și alcoolul, o combinație ce ne poate aduce mari probleme de sănătate

Piața băuturilor energizante în România însumează anual de 250 milioane lei. Tinerii sunt de neoprit în consumul acestor băuturi iar amestecul lor cu alcool (în special vodca sau whisky) a devenit un trend nelipsit din cluburi, de la petreceri, reuniuni, evenimente matrimoniale sau orice alt prilej de distracţie. În România se consumă în fiecare an peste 24 milioane litri de băuturi energizante, un fapt nu tocmai demn de laudă şi care, privit în detaliu, poate oferi multe răspunsuri la întrebări referitoare sănătatea tot mai şubredă a populaţiei, în special a…

Mai mult...

O nouă hoție în magazine: metoda „Salamul”

Nu se mai miră nimeni atunci când constată, personal sau prin exemplele prezentate de alții, că a fost păcălit de producătorii români sau străini care își vând produsele în marile magazine. Este o practică tot mai des întâlnită: realizarea de profit, cu complicitatea acestor supermarketuri care dovedesc o totală lipsă de respect față de clienți, prin afișarea unor prețuri diferite la raft față de cele existente în baza casei de marcat, prin tratamentul indiferent pe care îl aplică unor solicitări sau situații în care clienții atrag atenția că au fost păcăliți…

Mai mult...

Doi răniţi într-un accident produs de un şofer începător

Doi tineri în vârstă de 17, respectiv 18 ani au ajuns la spital după ce au fost implicaţi într-un accident produs miercuri, 18 iulie, în jurul orei 23.30, pe DN 1F, între localităţile Hereclean şi Zalău. Potrivit informaţiilor furnizate de către reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, în timp ce conducea autoturismul pe direcţia Hereclean-Zalău, un tânăr de 18 ani nu a adaptate viteza la condiţiile de drum, carosabilul fiind umed, şi într-o curbă la stânga, a părăsit partea carosabilă, prin dreapta sensului de mers, lovindu-se de un cap de…

Mai mult...

14 profesori s-au retras de la Definitivat

Cinci profesori au absentat şi alţi 14 s-au retras din motive personale de la Examenul Naţional de Definitivare în învăţământ, care s-a desfăşurat miercuri, 18 iulie, la Centrul de Examen Şcoala Gimnazială „Gheorghe Lazăr” Zalău. În aceste condiţii, la cele şase centre de evaluare din ţară, organizate la nivelul inspectoratelor şcolare din judeţele Alba, Bihor, Braşov, Iaşi, Prahova şi Bucureşti, au fost trimise 98 de lucrări scrise. Nota la proba scrisă are o pondere de 70 la sută în calculul mediei finale, care trebuie să fie cel puţin 8 pentru…

Mai mult...

Sălăjeanul Răzvan Fazacaş, demis de la şefia Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate

Sălăjean Răzvan Fazacaş a fost schimbat din funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate, printr-o decizie a premierului Viorica Dăncilă. În locul său a fost numită Adi Croitoru, care a condus, anterior, Direcţia Biodiversitate din Ministerul Mediului. În vârstă de 33 de ani, Fazacaş a preluat şefia ANANP, cu rang de secretar de stat, în martie 2018, pe când era comisar şef la Comisariatul Judeţean Sălaj al Gărzii Naţionale de Mediu Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate a fost înfiinţată în anul 2016, funcţionând în subordinea Ministerului…

Mai mult...

Consilierii de probaţiune Sălaj intră în grevă generală

Consilierii de probaţiune din judeţul Sălaj protestează, începând de joi, 19 iulie, nemulţumiţi de problemele privind calcularea salariilor. Ei se alătură, astfel, colegilor din Capitală şi din judeţene Arad, Braşov, Cluj, Galaţi, Ilfov, Timiş şi Vrancea, care au intrat în grevă miercuri, 18 iulie. Tot joi, au declaşat greva generală şi consilierii de probaţiune din Alba, Botoşani, Dâmboviţa, Harghita, Maramureş şi Satu Mare, pentru că de vineri, să înceapă protestul angajaţii serviciilor din Argeş, Bistriţa-Năsăud, Iaşi, Mureş şi Teleorman. „Consilierii de probaţiune protestează astfel faţă de nerezolvarea problemelor de natură…

Mai mult...

Trei de 10 la Titularizare

Primele rezultate, înainte de contestaţii, ale Concursului de Titularizare au fost afişate marţi, 17 iulie. Potrivit informaţiilor transmise de către oficialii Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj, rata de promovare din acest an a fost de 46,89 la sută, în uşoară creştere faţă de 2017, când a fost 46,5 la sută. Reamintim că la Titularizare 2018 s-au înscris 397 de candidaţi, dintre care 41 au absentat, 47 s-au retras, iar patru au avut lucrări anulate. În aceste condiţii, 305 lucrări au fost trimise spre Centrele de Evaluare din țară, doar trei dintre…

Mai mult...

Peste 1.200 de locuri de muncă disponibile în Spațiul Economic European

În această perioadă, angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei Eures România, 1.247 de locuri de muncă. Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot consulta ofertele accesând site-ul ANOFM, secțiunea Eures, sau se pot prezenta la sediul AJOFM Sălaj, unde consilierul Eures le poate îndruma. Oferta Eures România cuprinde următoarele locuri de muncă: Olanda – 407 locuri de muncă: 100 muncitor în sere, 60 manipulant în depozit, 50 manipulant marfă, 30 lucrător în bucătărie, 30 lucrător la banda de producție, 30 muncitori necalificați, 30 muncitor în producția…

Mai mult...

Peste 100 de cadre didactice din Sălaj dau Definitivatul

Proba scrisă a Examenului Naţional de Definitivare în învăţământ va avea loc miercuri, 18 iulie, 117 candidaţi din judeţ fiind aşteptaţi în sălile Centrului de Examen de la Școala Gimnazială ”Gheorghe Lazăr” Zalău. Potrivit Metodologiei, pentru a se putea prezenta la proba scrisă, candidații trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiții: să aibă calificativul „Bine” sau „Foarte bine” pentru activitatea desfăşurată în anul şcolar curent; media aritmetică a notelor finale la inspecţii şi portofoliu să fie minimum 8, dar nu mai puţin de 7 la fiecare dintre probele respective; să îndeplinească…

Mai mult...

Spitalul Regional de la Cluj, pe ultima sută de metri

Construcţia Spitalului Regional de la Cluj, ce va deservi şase judeţe din nord-vestul ţării, inclusiv Sălajul, ar putea demara până la finalul anului în curs, a declarat sâmbătă, 14 iulie, la Zalău, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea. „Eu cred, sper, ca la sfârşitul anului 2019 să avem deja începută construcţia a cel puţin două dintre cele trei. Finanţarea este asigurată parţial de Comisia Europeană, respectiv 159 de milioane de euro pentru cele trei spitale, iar partea de cofinanţare va fi asigurată de bugetul de stat sau alte surse”, a precizat ministrul.…

Mai mult...

Traficant de droguri prins și încarcerat de polițiști

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale-Compartimentul Urmăriri din IPJ Sălaj, împreună cu polițiștii Postului de Poliție Agrij şi ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au pus în aplicare vineri, 13 iulie a.c., un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Tribunalul Satu Mare, la aceeaşi dată, pe numele unui tânăr de 24 de ani, comuna Treznea. Acesta este condamnat la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru trafic de droguri, pentru o faptă comisă în anul 2016. Tânărul a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sălaj…

Mai mult...