Zdreanța

Deși aș fi preferat ca acest editorial să aibă ceva din candoarea versurilor ce compun celebra poezie a lui Tudor Arghezi, astăzi am vă spun părerea mea despre legătura dintre acest cuvânt – zdreanță – (care astăzi are o cu totul altă conotație față de cea pe care noi am învățat-o prin școli) și unii… alții, foști și actuali oameni politici care ne conduc. Nu fac eu legătura asta, care ar putea părea una destul de ofensivă, ci o fac cei care, cu sau fără voia noastră, sunt înscăunați de secole prin Parlament, prin funcții de conducere, în posturi strategice cu care, în multe cazuri, nu au avut și nu au nici cea mai mică legătură.

Citeam zilele trecute, cu ochii cât cepele, cum senatorul sălăjean PSD Gheorghe Pop, distribuia la o oră de maximă audiență o postare venită dintr-un soi de gaură neagră a Facebook-ului, intitulată “spune şi tu #nurezist”. Postarea respectivă era de fapt un filmuleţ luat dintr-un cu totul alt context și plantat aiurea pe pagina autohtonă, fără nicio legătură inclusiv d.p.d.v social sau de conjunctură. Câţiva rebeli dintr-o metropolă germană erau alungați d ela locul faptei cu tunurile de apă din motive care nu apăreau nicăieri dar prezumtiv sănătoase și logice. Nimic bizar, nimic hilar ori ieşit din comun și nimic în legătură cu protestele „#rezist”.

Doar că postarea avea un titlu care, citit de pe pagina reprezentativă a unui senator român, arăta jalnic. Scrie acolo, citez:  “Să vadă și zdrențele #rezist cum se procedează la Hamburg dacă blochezi strada”. Am intrat şi eu pe această pagină ca să înțeleg ce i s-a părut politicianului nostru atât de interesant şi demn de arătat și sălăjenilor pe care îi reprezintă, dar și de ce a gândit (?) domnia sa că este oportun și firesc să gratuleze cu acest apelativ o mare parte dintre oamenii care l-au trimis cu speranțe și gând bun în Parlament.

Am deschis pagina respectivă şi am văzut ultima postare, o poză cu un bărbat afro-american care vântura nişte ulei şi îi îndemna (prin asocierea pozei cu un text plantat de ai noștri) pe cei din diaspora, să-şi pregătească fundurile pentru venirea la Bucureşti. OK, am înțeles că se lasă cu viol anal. Am înțeles și ce reprezintă pagina aceasta, să fie sănătoasă și ea și cei care o susțin, zis și închis. Am revenit la zâmbetul senatorial din poza de profil a domnului Pop, pentru că aici este o poveste care are o legătură și cu noi. Dincolo de orice discuţie cu iz politic, că rezist, că nu rezist, nu despre asta este vorba, ci strict despre felul în care, rezistent sau nu, sunt tratat de un senator din judeţul meu.

Eu nu sunt de acord şi nu văd nimic bun, constructiv, cu efect benefic, nici măcar ceva amuzant în sloganurile cu “muie PSD”. E opinia mea. Poate că nu am simţul umorului setat pe acest segment sau am crescut altfel, cu alte principii, alte valori şi am cu totul alte modalităţi de a-mi arăta dezacordul, indignarea sau protestul în fața cuiva, chiar dacă mă simt profund nedreptățit sau constat limpede că sunt condus de niște oameni despre care s-a dovedit în nenumărate rânduri că sunt semianalfabeți.  Asta cu “muia”, pentru cei mai mulți dintre noi e firească într-un alt context, ca act liber consimțit și petrecut undeva departe de ochii lumii, însă, folosit ca termen în alt context, cu atât mai mult cu cât ești persoană publică, te descalifică pe tine ca om în primul rând… dar nu dezvoltăm subiectul; până la urmă fiecare face  cum și ce a învățat și cum consideră că e bine.

Revin la senatorul meu, vreau – nu vreau, e al meu, e pe stocul județean încă doi ani cel puțin, după ce a mai fost vreo opt. Nu cunosc foarte multe lucruri despre realizările domniei sale, săvârșite de-a lungul acestor ani petrecuți în cel mai înalt for al ţării și nici nu știu pentru ce va beneficia dânsul, ca și ceilalți, de o pensie suplimentară de peste 10.000 de lei, peste câțiva ani. Nu ştiu cât din fulminanta dezvoltare a județului nostru, cât din evoluția care ne lasă an de an muți de uimire, le datorăm domnului senator.

Problema este aceea că, în calitate de reprezentant al nostru în Parlament, de om în care oamenii își pun speranțele și încrederea de peste opt ani, nu aveți voie să preluați, să vă asumați și mai ales să propagați într-un spațiu online public, astfel de expresii. Acest gest – calificați-l cum doriți – ne demonstrează, de fapt, că acum culegem ceea ce am ales nu o dată, ci de nenumărate ori și că oamenii ca dumneavoastră nu se vor schimba niciodată, iar dacă o fac la un moment dat, e doar un gest prefăcut, de scurtă durată, atât cât durează o campanie electorală. Un om care se simte nedreptățit, umilit, trădat, un român care luptă în condiții de legalitate și bun-simț pentru drepturile sale garantate de Constituție, nu poate fi niciodată “zdreanța” unui ales. Chiar dacă simți asta și tratezi oamenii așa, măcar n-o spune plenar, pentru că e greu să găsești un alt gest care să îl egaleze în urâțenie și penibil, pe acesta!

Alte articole

One Thought to “Zdreanța”

  1. Anonim

    Gașca de tîlhari PSDALDEUDMR, condusă de infractorul Dragnea. Deocamdată, n-avem ce face, tot ignari ca voi v-au votat, bă zdreanță de senator Pop!

Leave a Comment