Opt profesori sălăjeni au promovat examenul de Titularizare în urma contestațiilor

Rezultatele finale ale Concursului Național de Titularizare, desfășurat în 11 iulie, la Centrul de examen Colegiul Național ”Silvania” Zalău, au fost afișate marți după-amiază. În județul Sălaj au depus contestații 63 dintre cei 305 candidați. Au fost admise 62 contestații (42 cu note mai mari decât nota inițială și 20 cu note mai mici), iar o singură lucrare și-a păstrat nota inițială, în urma recorectării. După soluționarea contestațiilor, 8 cadre didactice au obținut note peste 7 (șapte), rata de promovare crescând de la 46,89 la sută inițial la 49,51 la sută. Rezultatele din acest an sunt mai bune în comparație cu anul 2017 când promovarea a fost 48,60 la sută. Din punct de vedere statistic, la finalul concursului, situația este următoarea: 50 note sub 5 (16,39 la sută), 104 note între 5 și 6,99 (34,11 la sută), 148 note între 7 și 9,99 (48,52 la sută), 3 note de 10 (una la învățători, una la psihopedagogie specială, respectiv arte vizuale).

“Nota de trecere 5 (cinci) nu este totuna cu nota de titularizare 7 (șapte) și că, în condițiile în care la nivelul județului Sălaj există doar 38 de posturi titularizabile, nu toate cadrele didactice care au obținut note peste 7 (șapte) se vor putea titulariza, în acest an.De asemenea, vor putea ocupa un post pe o perioadă determinată, respectiv pe un an de zile, cadrele didactice care au obținut minim nota 5 la Concursul Național de Titularizare”, au spus reprezentanții Inspectoratului Județean Școlar Sălaj.

Leave a Comment