Gheorghe Tadici sare la gâtul preşedintelui Federaţiei Române de Handbal

Scandal uriaş în handbalul românesc înainte cu câteva zile de unul dintre cele mai importante meciuri din ultimii ani din handbalul masculin. Consiliul de Administraţie al Federaţiei Române de Handbal s-a întrunit marţi, 25 februarie, pentru a stabilii anumite detalii privind transferurile jucătorilor pentru sezon viitor atât la feminin, cât şi la masculin. Cel mai discutat subiect a fost legat de jucătorii extracomunitari, preşedintele FRH, Alexandru Dedu, fiind de acord ca nicio formaţie din prima ligă să nu poată avea în lot mai mult de trei jucători extracomunitari. Decizia afectează…

Mai mult...

Gheorghe Tadici, la finalul turului: „Suntem în grafic după prima parte a campionatului, chiar dacă unii ne vedeau retrogradaţi”

Handbal Club Zalău a obţinut duminică prima victorie în deplasare din turul Ligii Naţionale, câştigând cu scorul de 28 – 24 pe terenul echipei Universitatea Cluj. În urma victoriei obţinute, echipa lui Tadici a urcat pe locul şapte, poziţie pe care termină prima parte a campionatului. „Suntem în grafic după prima parte a campionatului, chiar dacă unii ne vedeau retrogradaţi înaintea începerii campionatului. Putea fi mai bine, dacă nu am fie pierdut în ultimele secunde în deplasarea de la Craiova sau cea de la Bistriţa, dar şi mai rău, având…

Mai mult...

Burcea şi Pera, antrenorii pe care Tadici îi vede la echipa naţională

Echipa naţională de handbal feminin a România a avut un parcurs dezamăgitor la Campionatul Mondial din Japonia, iar antrenorul Tomas Ryde a avut, pe bună dreptate, foarte mulţi contestatari. Gheorghe Tadici, unul dintre cei mai reputaţi tehnicieni din istoria handbalului românesc, vicecampion mondial în 2005 cu naţionala de senioare, consideră că situaţia delicată în care a ajuns echipa naţională este cauzată şi de mai mulţi factori. Totodată, managerul Zalăului crede că soluţia pentru postul de selecţioner vine din România, nu din străinătate. „Sgur că pierderea lui Buceschi sau Laslo a…

Mai mult...

Tadici: “Cred că Ambros Martin are un mare handicap pentru că nu e în campionatul României”

Antrenorul Gheorghe Tadici, 66 de ani, selecţionerul care a obţinut medalia de argint la Campionatul Mondialul din 2005 alături de naţionala de handbal feminin a României, a comentat evoluţia fetelor noastre la Europeanul din Franţa, unde au ocupat locul patru. „Pun o întrebare. Nu am nicio problemă cu Ambros Martin, e un antrenor valoros, cu CV, dar întreba aşa…Mai mulţi colegi mă întrebau ce s-a schimbat în jocul echipei de când e dânsul la echipă?! Faţă de un antrenor român, care în trei ani primea vreo 18.000 de euro, aici…

Mai mult...

Gheorghe Tadici: „La Campionatul European, Rusia e favorită la medalia de aur”

România s-a calificat cu 4 puncte în faza grupelor principale ale Campionatului European de handbal feminin din Franța. Gheorghe Tadici apreciază evoluția elevelor lui Ambros Martin, dar nu crede că „tricolorele” sunt favorite la trofeu, scrie gsp.ro. „A contribuit o armată de antrenori până aici, până să le preia Ambros Martin. Oricum, are experiența marilor bătalii la nivel de club și poate transfera și aici. Doar că la națională e vorba de uzură. Trebuie să ai habar cum să gestionezi o astfel de situație. Au sanșe, peste 90%, de a…

Mai mult...

Gheorghe Tadici: „Viteza de execuţie și clarviziunea sunt principalele calități ale Cristinei Neagu”

Gheorghe Tadici, selecţionerul care a decis să o convoace în premieră pe Cristina Neagu la naţională, a dezvăluit, la ProSport Live, că cea mai bună handbalistă a lumii poate face un Campionat European de senzaţie în Franţa, arată mediafax.ro. Pe lângă calităţile native, Neagu a căpătat maturitate, iar toate acestea se vor răsfrânge asupra evoluţiei de la turneul final. Neagu a scris deja istorie. A devenit cea mai bună marcatoare din istoria Campionatelor Europene, dar acesta e doar începutul. România va reuşi, datorită ei, o medalie în Franţa, crede Tadici.…

Mai mult...

Gheorghe Tadici, manager HC Zalău: „Am ratat cât în două jocuri cu Gloria Bistriţa-Năsăud”

Tensiune, ambiţii mari, multe ratări şi aproape 50 de goluri în duelul disputat joi seara, în Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici”, dintre HC Zalău şi Gloria Bistriţa-Năsăud. Zălăuancele s-au impus cu 25 – 23 la finalul unei partide extrem de tensionate, în care oaspetele s-au aflat mult timp la conducere, având 13 – 12 şi la finalul primei părţi. Tadici a început cu „7”-le de bază, dar jocul echipei sale nu a funcţionat în primele minute. Ana Maria Măzăreanu a închis foarte bine poarta bistriţencelor, iar apărarea Zalăului nu a dat…

Mai mult...

Gheorghe Tadici: „Am pierdut un meci, dar am câştigat patru jucătoare de mare perspectivă”

Fără o parte dintre titulare, Handbal Club Zalău nu a avut nicio şansă duminică, pe terenul formaţiei CSM Slatina, unde a cedat cu un surprinzător 21 – 27, după ce la pauză, tabela a arătat 13 – 10 tot în favoarea gazdelor. Primele 25 de minute au fost echilibrate, Berbece, Abed-Kader, Popescu şi Severin au ţinut Zalăul aproape până spre finalul primei părţi. Gazdele au intrat cu plus trei la cabine, dar în prima parte a actului secund, zălăuancele nu au mai fost la fel de concentrate, dându-le şansa gazdelor…

Mai mult...

Primăria intenţionează să finanţeze Handbal Club Zalău

Clubul condus de Gheorghe Tadici a depus în vara acestui an la Primăria Zalău un proiect prin care a solicitat finanţare din partea autorităţilor locale, motivând că suma solicitată este necesară pentru participarea în cupele europene. Proiectul a fost respins la acea vreme, dar lucrurile par să fi revenit la normal între timp, autorităţile locale fiind dispuse să susţină financiar clubul de handbal în cazul unei eventuale calificări în turul următor al Cupei EHF. „Primăria Zalău are disponibilitatea de a susţine clubul şi de a participa la finanţarea echipei în…

Mai mult...

Gheorghe Tadici: „Nu cred că CSM Bucureşti va pierde vreun meci în campionat”

Prima etapă din noul sezon i-a pus echipei zălăuane în faţă cel mai valoros adversar din campionat şi una dintre cele mai bune formaţii din handbalul feminin mondial. HC Zalău a întâlnit duminică după-amiaza, pe teren propriu, “multinaţionala” CSM Bucureşti, o echipă cu orgoliul rănit după ce a pierdut Supercupa României în faţa celor de la SCM Râmnicu Vâlcea. Formaţia din Capitală s-a impus cu 26 – 22, după ce la pauză a avut 14 – 9, la capătul unui meci în care Zalăul a ratat nu mai puţin de…

Mai mult...

Gheorghe Tadici vrea să ducă naţionala de tineret la „Mondiale”

Numit antrenor principal la echipa naţională de tineret a României în luna noiembrie a an ului trecut, Gheorghe Tadici, fostul selecţioner al echipei naţionale de senioare, speră să ducă „tricolorele” mici la Campionatul Mondial de handbal programat în vara acestui an, în Ungaria. După o serie de acţiuni de pregătire, una dintre ele desfăşurându-se chiar la Zalău, naţionala de tineret va susţine în acest weekend partidele din cadrul turneului de calificare la Mondialul din luna iulie, ce va avea loc în Ungaria. Printre jucătoarele convocate de Tadici la naţionala de…

Mai mult...

Gheorghe Tadici: „Am ieşit cu capul sus din Cupa României şi din Cupa EHF”

HC Zalău a părăsit cu fruntea sus Cupa României, cea de-a doua competiţie naţională din handbalul feminin românesc. Fetele antrenate de Gheorghe Tadici au cedat la o diferenţă de doar două goluri, 27 – 29 în faţa campioanei României, CSM Bucureşti, fostă câştigătoare a Ligii Campionilor, într-un meci contând din cadrul sferturilor de finală ale Cupei României. Jucătoarele antrenate de Gheorghe Tadici au făcut o primă repriză exemplară, intrând la cabine cu avantaj de trei goluri, 17 – 14. Claudia Constantinescu a deschis scorul în minutul doi, dar a urmat…

Mai mult...

Gheorghe Tadici, ales pentru a şaptea oară în Consiliul de Administraţie al Federaţiei Române de Handbal

Alexandru Dedu a fost ales pentru a doua oară consecutiv preşedintele Federaţiei Române de Handbal, câştigând lupta la un singur vot împotriva Narcisei Lecuşanu, vicecampioana mondială din 2005. Handbalul românesc şi-a ales joi conducerea pentru următorii patru ani. Pentru funcţia de preşedinte au fost trei candidaturi: Alexandru Dedu, cel care a ocupat această funcţie şi în ultimii patru ani, Narcisa Lecuşanu şi Robert Licu, ultimii doi fiind, la fel ca primul, printre cei mai renumiţi foşti jucători de handbal. Licu a ieşit primul din cărţi, acumulând doar 6 voturi, iar…

Mai mult...

Gheorghe Tadici: „Ne vom juca şansa de a ajunge în semifinalele Cupei EHF”

Dacă va elimina echipa turcă, Kastamonu Belediysei, Handbal Club Zalău va întâlni în semifinale câştigătoarea dintre Lada Togliatii şi SCM Craiova Iubitorii handbalului din Sălaj au aşteptat cu sufletul la gură tragerea la sorţi a sferturilor de finală din Cupa EHF, desfăşurată astăzi, începând cu ora 12 (ora României), la Viena. Situată în urma a doua valorică, având în vedere că s-a clasat pe poziţia secundă în Grupa D, echipa zălăuană avea trei variante: rusoaicele de la Lada Togliatti, franţuzoaicele de la Brest Bretagne şi turcoaicele de la Kastamonu Belediyesi.…

Mai mult...