Profesori din Sălaj, împotriva trecerii palatelor copiilor în subordinea primăriilor

Mai mulți profesori din Sălaj, în special de la Palatul Copiilor din Zalău, au semnat o petiție online care vizează păstrarea palatelor copiilor județene în rețeaua școlară. Petiția a fost lansată la nivel național după apariția în spațiul public a proiectului care vizează trecerea acestor instituții educaționale în subordinea primăriilor. Potrivit petiției, Ministerul Educației a propus un proiect legislativ prin care se urmărește ca, prin descentralizare, să dispară educația nonformală odată cu trecerea palatelor, cluburilor copiilor și cluburilor sportive școlare sub administrarea consiliilor locale, acestea neavând puterea financiară necesară finanțării…

Mai mult...

Elevi de la Palatul Copiilor, remarcați la festivaluri de muzică ușoară

Doi elevi de la Palatul Copiilor Zalău, cercul de muzică ușoară, au reușit să obțină rezultate deosebite la două festivaluri de muzică ușoară. Este vorba despre elevul Marc Patric Mitrașcă, care a obținut Trofeul festivalului de muzică pop ”Junior Music Fest”, la categoria de vârstă 11 ani. Festivalul s-a desfășurat în cursul lunii trecute la Brașov și a adunat copii și  adolescenți din apropape toate județele țării, evenimentul fiind o modalitate de promovare şi stimulare a studiului muzicii uşoare în rândul tinerelor talente, precum şi readucerea în atenţia publicului, a…

Mai mult...

Deschidere de an școlar cu spectacol, la Palatul Copiilor Zalău

Palatul Copiilor Zalău și-a deschis porțile și în acest an pentru tinerii care vor să își petreacă timpul liber într-un mod cât mai plăcut și, totodată să își dezvolte aptitudinile pentru artă, sport sau știință. Miercuri – 18 septembrie, pe platoul de marmură din centrul oraşului, în prezența a zeci de părinți, copii şi profesori a avut loc deschiderea noul an școlar 2019-2020. Și cum altfel putea fi marcată festivitatea decât cu un spectacol grandios,  susținut de micii artiștii de la Palat. Instituţia este o adevărată pepinieră de tinere talente.…

Mai mult...

Salbă de premii şi menţiuni pentru elevii de la Palatul Copiilor

Un echipaj format din elevi de la Palatul Copiilor Zalău – Cercul ”Navomodele, Aeromodele, Automodele” a obținut Trofeul Concursului Internațional ”Toate pânzele sus”, secțiunea Artă vizuală, dar și premii și mențiuni. Concursul de Navomodele și Artă Vizuală ”Toate pânzele sus”, ediția a VIII-a, s-a desfășurat în perioada 10-15 august la Medgidia în organizarea Clubului Copiilor Medgidia. Competiția a adunat elevi din mai multe județe din țară, inclusiv elevi de la Palatul Copiilor Zalău: Cristiana Florina Diana Bărnuț, Raul Alexandru Pop, Larissa Maria Labo, Alexandru Tudor Contraș, David-Adrian Lucaciu și Ioan…

Mai mult...

Eleve de la Palatul Copiilor, pe podium la Baia Mare

Nouă eleve de la Palatul Copiilor Zalău, pregătite de profesorii Ioan Mureşan şi Ciprian Sava Dan, au obţinut rezultate deosebite, premiul I şi II la cea de a IX-a ediţie a Festivalului concurs internaţional de interpretare vocala ”Muzica pentru toţi”. Festivalul s-a desfăşurat la Baia Mare, în perioada 4-6 aprilie. Elevele de la palatul Copiilor din Zalău au concurat la două secţiuni: muzica uşoară (pop romanesc) şi muzica populară (canto popular). La prima secţiune amintită, Sonia Dragoş şi Amalia Ţârle au obţinut locul I. De asemenea, la secţiunea muzică populară…

Mai mult...

Zeci de premii pentru micii muzicieni de la Palatul Copiilor

Elevii care frecventează cercul de Muzică uşoară de la Palatul Copiilor din Zalău, coordonaţi de prof. Ioan Mureşan, au obţinut o mulţime de trofee, premii şi menţiuni la concursurile şi festivalurile la care au participat în perioada septembrie-noiembrie 2018. Astfel, potrivit unui comunicat de presă al unităţii de învăţământ, Alice Ghile a cucerit trofeele categoriilor pop, respectiv cântec religios la Festivalul „Serbările Toamnei”, Galda de Jos, în 9 septembrie 2018. La Festivalul Internaţional de Muzică Uşoară Românească şi Străină „Best Pop Rock”, ediţia a III-a, Târgu Neamţ, din 28-30 septembrie,…

Mai mult...

Noi premii pentru elevii de la Palatul Copiilor

Cele trei echipe care au reprezentat Palatul Copiilor Zalău la Festivalul naţional de dans „Dialogul Talentelor/Educaţia pentru timpul liber al copiilor” – ediţia 2018 au urcat pe podiumul întrecerii. Concursul a avut loc în localitatea Beclean, judeţul Bistriţa-Năsăud, în 5 mai, şi a reunit 30 de echipe din şapte judeţe, care au prezentat pe scenî 64 de dansuri. Cercul de dans modern de la Palatul Copiilor Zalău, condus de prof. Ioana Turoczi, a participat cu echipele Papsy Girls, Buburuzele şi Xpress, înscrise la trei categorii de dans (popular stilizat, dans…

Mai mult...

„Școala Altfel”: bucurie și magie la Școala Gimnazială “Iuliu Maniu” din Zalău

Elevii Școlii Gimnaziale ”Iuliu Maniu” din Zalău au participat în această săptămână la o serie de activități cuprinse în Programul “Școala Altfel” pregătite într-o tematică special dedicată fiecărei zile din săptămână. Astfel, luni, copii au aflat ce înseamnă un stil de viață sănătos, noțiuni despre alimentație sănătoasă, igiena corporală și alte informații utile vârstei lor, ocazie care conducerea școlii a invitat reprezentanții Școlii Postliceale Sanitare din Zalău. Marți, copiii au participat alături de dascăli la o “zi ecologică” în care au grădinărit și au ecologizat școala, precum și câteva zone…

Mai mult...

Trofeul Festivalului „Sibiu – Capitala Muzicală” a ajuns în Sălaj

Sălăjeanca Carla Sabău, elevă în clasa I, membră a cercului de Muzică Uşoară, de la Palatul Copiilor Zalău, a obţinut trofeul Festivalului Naţional de Interpretare Muzicală „Sibiu – Capitala Muzicală <>”, grupa de vârstă 5 – 7 ani. Competiţia, ajunsă la cea de-a treia ediţie, s-a desfăşurat la Sibiu, în perioada 10 -12 septembrie şi a reunit 150 de copii, din 21 de judeţe. De asemenea, în perioada 20 – 22 august, potrivit reprezentanţilor Palatului Copiilor Zalău, Carla a participat la Festivalul Naţional de muzică pop pentru copii „Sfinxul de…

Mai mult...

Locul I la Festivalul „Mamaia Copiilor”. Alice Ghile, din nou pe podium

Eleva Alice Ghile, membră a cercului de muzică uşoară de la Palatul Copiilor Zalău a mai adăugat în palmares un premiu important. Tânăra solistă, în vârstă de numai nouă ani, a obţinut din nou locul I la Festivalul Naţional de Creaţie şi Interpretare Vocală “Mamaia Copiilor 2015″. Festivalul s-a desfăşurat în perioada 9-12 iulie cu participarea a 85 de elevi din toate judeţele ţării. Şi anul trecut la acelaşi festival Alice Ghile a obţinut premiul I. Recent, la începutul acestei luni, 1-6 iulie, Alice a obţinut Trofeul de Aur la…

Mai mult...