Locul I la Festivalul „Mamaia Copiilor”. Alice Ghile, din nou pe podium

Eleva Alice Ghile, membră a cercului de muzică uşoară de la Palatul Copiilor Zalău a mai adăugat în palmares un premiu important. Tânăra solistă, în vârstă de numai nouă ani, a obţinut din nou locul I la Festivalul Naţional de Creaţie şi Interpretare Vocală “Mamaia Copiilor 2015″. Festivalul s-a desfăşurat în perioada 9-12 iulie cu participarea a 85 de elevi din toate judeţele ţării. Şi anul trecut la acelaşi festival Alice Ghile a obţinut premiul I. Recent, la începutul acestei luni, 1-6 iulie, Alice a obţinut Trofeul de Aur la Festivalului Internaţional de Muzică Uşoară „Delfinul de aur”, festival ce a reunit peste 90 de elevi din toate judeţele ţării, dar şi din Italia, Bulgaria, Rusia şi Republica Moldova. La „Delfinul de Aur”, pe lângă Trofeul de Aur, Alice a obţinut şi două premii speciale – unul de promovare a calităţilor artistice deosebite, acordat de Radio România (interpreta fiind promovată în programele naţionale ale postului Radio România) şi premiul special al Casei de Modă „Licor” Constanţa (premiul a constat în costumaţii de scenă).
Tot în cursul acestui an, luna iunie, interpreta a obţinut, Marele Premiu la Festivalul Naţional de Interpretare Vocală şi Dans “Floare de Lotus” Oradea – secţiunea “Muzică populară”, categoria de vârstă 7-9 ani, dar şi premiul I la secţiunea “Muzică uşoară” – aceeaşi categorie de vârstă. Festivalul de la Oradea a adunat peste 200 de participanţi din toată ţara, copii şi elevi cu vârste cuprinse între 4 şi 18 ani, şi a fost un concurs pentru descoperirea şi promovarea copiilor cu talent artistic deosebit atât în interpretarea muzicii uşoare şi a muzicii tradiţionale, cât şi în arta spectacolului scenic.

Leave a Comment