Reabilitarea Şcolii Gimnaziale din Agrij se apropie de final

    Amenajarea infrastructurii împotriva calamităţilor, alimentarea cu apă, precum şi reabilitarea unităţii de învăţământ din centru de comună sunt doar câteva dintre investiţiile derulate, în această perioadă, de către administraţia locală a comunei Agrij. După cum a explicat Pamfil Berar, edilul comunei, în cel mai avansat stadiu sunt lucrările de reabilitare a Şcolii Gimnaziale din Agrij, termenul de finalizare al acestora fiind 30 august. „La unitatea şcolară, unde învată circa 200 de elevi, au fost execuate atât lucrări de amenajare a interiorului cât şi a exteriorului. Am reuşit în…

Mai mult...

Au început incendiile de vegetaţie uscată

  Pompierii din cadrul Inspectoratului pentu Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj au început, deja, lupta cu incendiile de vegetaţie uscată. În prima zi a acestei săptămâni, la interval de aproximativ o oră, militarii au avut două astfel de intervenţii. Astfel, luni, 9 martie, în jurul orei 13, Detaşamentul de pompieri Zalău a fost solicitat pentru a interveni la un incendiu de vegetaţie uscată pe Meseş Cauza probabilă de incendiu a fost utilizarea necorespunzătoare a focului deschis în spaţii deschise pentru igienizarea terenului. Potrivit reprezentanţilor ISU Sălaj, au ars aproximativ două…

Mai mult...

Acţiune de amploare a poliţiştilor în Românaşi, Agrij şi Buciumi

  Poliţiştii Serviciului de Ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj au organizat, săptămâna trecută, în colaborare cu poliţişti din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Sînmihaiu Almaşului, o acţiune cu efective mărite pe raza comunelor Românaşi, Agrij şi Buciumi, în scopul descurajării comiterii de fapte antisociale. Potrivit reprezentanţilor IPJ Sălaj, oamenii legii şi-au făcut simţită prezenţa şi în târgul de animale din Buciumi. „Cu această ocazie au fost aplicate 12 sancţiuni contravenţionale la Legea nr. 61/1991, privind ordinea şi liniştea publică, OUG 195/2002, privind siguranţa circulaţiei pe…

Mai mult...

Incendiu în Bogdana

O familie din localitatea Bogdana s-a trezit în dimineaţa de Crăciun cu casa în flăcări. Din primele cercetări, cel mai probabil, incendiul a fost cauzat de efectul termic al mijloacelor de iluminat lăsate sub tensiune. Potrivit informaţiilor primite de la Lucian Jacodi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, Detaşamentul de pompieri Zalău a intervenit joi, 25 decembrie, în jurul orei 3,50, pentru a stinge un incendiu izbucnit la o gospodărie în localitatea Bogdana, comuna Buciumi. Până la lichidarea focului, au ars piesele  de mobilier aflate într-una…

Mai mult...

Casă cuprinsă de flăcări în Agrij

O familie din Agrij a fost la un pas să rămână fără casă chiar în ajun de Crăciun. Detaşamentul de pompieri Zalău a intervenit miercuri, 24 decembrie, în jurul orei 13, pentru a stinge un incendiu izbucnit la o gospodărie,în localitatea menţionată. Potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, cauza probabilă a izbucnirii acestuia a fost depozitarea jarului nestins în apropierea materialelor combustibile. Flăcările s-au extins şi la anexa aflată în imediata apropiere, precum şi la o terasă. Potrivit sursei citate, până la lichidarea incendiului, focul…

Mai mult...

Trei răniţi în Agrij, după ce o autoutilitară s-a răsturnat

Un accident de circulaţie, soldat cu rănirea uşoară a trei persoane, a avut loc în noaptea de duminică spre luni, în localitatea Agrij. Evenimentul rutier s-a petrecut în jurul orei 0,45, pe drumul judeţean 108 R, vinovat de producerea acestuia fiind un tânăr din localitatea Treznea, potrivit informaţiilor furnizate de biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj. Alexandru G. de 27 de ani, în timp ce conducea o autoutilitară înmatriculată în Marea Britanie, din cauza neatenţiei, a pierdut controlul direcţiei, a pătruns pe sensul opus de circulaţie şi…

Mai mult...

Primăria din Agrij renunţă la maşina pe care o putea cumpăra prin „Rabla”

  Alte 278 de dosare depuse de către persoanele juridice şi instituţiile publice în cadrul Programului „Rabla 2014” au fost evaluate, 108 dintre ele fiind acceptate pentru 174 de autovehicule, a anunţat la sfârşitul săptămânii trecute Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM). Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, în Comitetul de avizare al AFM au fost acceptate şi 17 contestaţii pentru 44 de maşini. Printre solicitanţii ale căror dosare au fost validate se numără şi Primăria Agrij. Cu toate acestea, edilul comunei, Pamfil Berar, susţine că este nevoit să renunţe…

Mai mult...

Minor de şapte ani accidentat în Agrij

  Un copil, în vârstă de numai şapte ani, din localitatea Agrij, a ajuns joi, 17 aprilie, la spital, după ce a fost accidentat în timp ce traversa drumul. Potrivit informaţiilor primite de la Maria Cristea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, evenimentul rutier s-a petrecut în jurul orei 13. „Dan F. de 32 de ani, din localitate, în timp ce conducea autotursimul l-a accidentat uşor pe minorul Gabriel R. de şapte ani, care sa- angajat în traversarea drumului, fără să se asigure”, a precizat reprezentantul…

Mai mult...

Tăiere ilegală şi furt de arbori în Cuzăplac şi Agrij

Doi sălăjeni sunt cercetaţi penal pentru tăiere ilegală şi furt de arbori. Este vorba de un tânăr de 21 de ani din Cuzăplac şi un bărbat de 41 de ani din Agrij. În ambele cazuri, oamenii legii s-au sesizat din oficiu. Astfel, potrivit informaţiilor primite de la biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, K. Andrei a tăiat, în 4 februarie, din pădurea localităţii Tămaşa, 15 arbori specia cer, nemarcaţi, pe care i-a transportat cu căruţa în judeţul Cluj, unde i-a valorificat, cauzând un prejudiciu de aproximativ 535…

Mai mult...

Primăriile sălăjene, ajutate să-şi plătească arieratele

Cele 61 de unităţi administrativ-teritoriale din Sălaj vor primi în acest an peste 5,7 milioane de lei de la bugetul judeţului pentru susţinerea programelor de dezvoltare rurală, au decis aleşii în cadrul primei şedinţe din acest an a Consiliului Judeţean. Aproape 4,8 milioane de lei din această sumă este destinată achitării arieratelor provenite din neplata cheltuielilor de funcţionare şi/sau de capital, în ordinea vechimii acestor datorii. Cea mai mare sumă va ajunge în conturile comunei Crasna, aceasta fiind „cadorisită” cu 560.000 de lei. Mai mult de 80 la sută din…

Mai mult...

Bani de la bugetul judeţului pentru reabilitarea drumului Agrij-Bogdana

Peste 1,5 milioane de lei au fost alocaţi de la bugetul judeţean pentru reabilitarea a 11 kilometri din DJ 108A Agrij-Bogdana. Suma reprezintă partea de cofinanţare asigurată de către Consiliul Judeţean Sălaj pentru un proiect derulat prin Programul naţional de dezvoltare locală pe anul 2013, în valoare totală de 3,9 milioane de lei. Modernizarea acestui tronson de drum a demarat în urmă cu un an, fiind cuprins într-un program multianual de reabilitare. Autorităţile judeţene au decis să profite de oportunitatea oferită de Programul naţional de dezvoltare locală pe anul în…

Mai mult...

Ansamblul „Meseşul” face înscrieri pentru cursuri de dans popular

Elevii şi tinerii din judeţul Sălaj, cu vârste cuprinse între 10 şi 18 ani, pot urma cursuri de dans popular la Secţia Ansamblului Folcloric „Meseşul” al Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului (CCAJ)Sălaj. Începând cu luna octombrie, CCAJ, Secţia Ansamblul Folcloric „Meseşul” organizează cursuri de dans popular pentru grupele de copii, pe categorii de vârstă: 10-14 ani, 14-18 ani, respectiv pe categorii de clase V-VIII şi IX-XII. Durata unui curs este de trei ani, iar săptămânal se vor efectua două ore de repetiţii în funcţie de programul copiilor. Cei…

Mai mult...

Numărul persoanelor agresate, în creştere

Nu mai puţin de zece sălăjeni au ajuns, la finele săptămânii trecute, la Urgenţă cu răni provocate în urma unor agresiuni. Mai mulţi cu cinci faţă de weekendul anterior. Potrivit informaţiilor furnizate de Codruţa Puşcaş, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Zalău, doi dintre aceştia sunt în prezent internaţi la secţia Neurologie din cadrul unităţii spitaliceşti, restul au fost trataţi, nefiind necesară spitalizarea acestora. Înţepată de un necunoscut O femeie, în vârstă de 56 de ani, din Oradea, a ajuns vineri, 13 septembrie, la SJU Zalău, prezentând…

Mai mult...

Drum de aproape 8 milioane de lei între Poarta Sălajului şi Păuşa

Drumul ce face legătura între localităţile Poarta Sălajului, Răstolţ, Agrij şi Păuşa, cu o lungime de circa 19 kilometri, a fost inaugurat joi, 12 septembrie. La festivitatea prilejuită de finalizarea lucrărilor de reabilitare a drumului, au fost prezenţi preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj, Tiberiu Marc, prefectul Ionel Ciunt, senatorul Gheorghe Pop, deputatul Iuliu Nosa, vicepreşedintele CJ Sălaj, Valer Crişan, secretarul judeţului, Cosmin Vlaicu, primari din mai multe comune, oficialităţi locale şi judeţene. Investiţia, în valoare de peste 7,8 milioane de lei, a fost realizată în cadrul proiectului „Dezvoltarea zonei Valea Agrijului,…

Mai mult...