Tăiere ilegală şi furt de arbori în Cuzăplac şi Agrij

Doi sălăjeni sunt cercetaţi penal pentru tăiere ilegală şi furt de arbori. Este vorba de un tânăr de 21 de ani din Cuzăplac şi un bărbat de 41 de ani din Agrij. În ambele cazuri, oamenii legii s-au sesizat din oficiu.

Astfel, potrivit informaţiilor primite de la biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, K. Andrei a tăiat, în 4 februarie, din pădurea localităţii Tămaşa, 15 arbori specia cer, nemarcaţi, pe care i-a transportat cu căruţa în judeţul Cluj, unde i-a valorificat, cauzând un prejudiciu de aproximativ 535 de lei. Acesta a fost recuperat în totalitate, iar pe numele suspectului s-au întocmit acte premergătoare pentru săvârşirea infracţiunilor de tăiere ilegală şi furt de material lemnos.
Potrivit aceleaşi surse, bărbatul din Agrij, Florin V., a tăiat fără drept 20 de arbori, de esenţă carpen, pe care i-a transportat la domiciliu, folosindu-i pentru foc. Infracţiunea a fost săvârşită miercuri, 5 februarie, poliţiştii din localitate sesizându-se din oficiu după aproximativ cinci zile de la comiterea acesteia. Prejudiciul cauzat urmează să fie stablit, în urma calcului valoric ce va fi întocmit de Ocolul Silvic Zalău.

Leave a Comment