Înainte de alegeri, Consiliul Judeţean împarte banii pentru drumuri

Peste 11 milioane de lei, alocaţi prin hotărâre de Guvern, vor fi repartizaţi de Consiliul Judeţean (CJ) Sălaj primăriilor din judeţ pentru realizarea unor lucrări de reparaţii şi întreţinere la drumurile judeţene şi comunale. Decizia privind repartizarea sumei precizate, în fiecare unitate administrativ teritorială (UAT) din judeţ, este inclusă într-un proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei ordinare de CJ din data de 24 octombrie 2014.
Astfel, potrivit proiectului de hotărâre, printre UAT-urile sălăjene care vor primi cei mai mulţi bani pentru reparaţia şi întreţinerea drumurilor se numără: Marca – 155.000 de lei, Hida – 153.000 de lei, Vîrşolţ – 139.000 de lei, Almaşu -137.000, Hereclean -136.000 de lei, Cehu Silvaniei – 135.000 de lei, Poiana Blenchii -132.000, Letca -130.000 de lei, Jibou -126.000 de lei şi Cuzăplac -123.000 de lei. La polul opus, pe lista UAT-urilor cu cei mai puţini bani primiţi pentru realizarea lucrărilor precizate se numără: Crastelec cu 14.000 de lei, municipiul Zalău – 25.000, Dobrin – 38.000 de lei, Sîg – 42.000 şi Românaşi – 43.000 de lei. Repartizarea a fost realizată în funcţie de lungimea drumurilor comunale şi capacitatea financiară a acestora, după consultarea primarilor care a avut în cursul acestei luni. Singura comuna din judeţ, căreia nu i-a fost alocat nici un fond este Şimişna şi asta din cauza faptului că nu are în întreţinere drumuri comunale.
Din suma de peste 11 milioane lei alocată de Guvern în judeţul Sălaj, aproape jumătate îi revine Consiliului Judeţean în întreţinerea căruia se află drumurile judeţene.

Alte articole

One Thought to “Înainte de alegeri, Consiliul Judeţean împarte banii pentru drumuri”

  1. TEPES 2

    Purtatorul de cuvant al PNL Paul Maghiu , platit din bani publici , angajat la Transurbis si Citadin , doua societati subordonate Primarului Capalnasiu , toata ziua sta pe facebook . Oare CURTEA DE CONTURI nu ar trebui sa se sesizeze cum ia bani purtatorul de cuvant PNL de la 2 SOCIETATI SUBORDONATE PRIMARULUI CAPALNASIU ?UPSSS

Leave a Comment