Activități educative și recreative în cadrul unui afterschool: dezvoltare prin joacă și învățare

Afterschool-ul este mai mult decât un spațiu unde copiii își petrec timpul după orele de curs. Într-o societate în care timpul părinților este adesea limitat, iar nevoia copiilor de sprijin, învățare și relaxare rămâne constantă, serviciile oferite de un afterschool bine organizat pot face o diferență semnificativă în dezvoltarea armonioasă a celor mici. Printr-o gamă diversificată de activități, de la cele educaționale până la cele creative și sportive, afterschool-ul devine un mediu sigur, plăcut și stimulant pentru copii. Una dintre cele mai importante activități desfășurate într-un afterschool este sprijinul acordat…

Mai mult...

Tânăr din Dragu, arestat de polițiști

În data de 20 mai, polițiștii sălăjeni au depistat un tânăr de 30 de ani, din comuna Dragu, pe numele căruia era emis un mandat executare a pedepsei cu închisoarea. Acesta a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate pentru o perioadă de 1 an și 6 luni, de către Judecătoria Beiuș, ca urmare a săvârșirii unor infracțiuni la regimul rutier. Activitățile au beneficiat de sprijinul lucrătorilor Direcției Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R. și a polițiștilor din cadrul I.P.J. Timiș – Poliția municipiului Lugoj. Tânărul a fost condus și…

Mai mult...

Marcel Ciolacu demisionează de la conducerea PSD: „Am ales să mă opresc aici, dar nu plec nicăieri. Rămân aici”

Marcel Ciolacu a anunţat, în cadrul Consiliului Politic Naţional al PSD, că îşi încheie mandatul de preşedinte al partidului, potrivit news.ro, de la care relatăm cele ce urmrează. Ciolacu a vorbit despre realizările şi dificultăţile din timpul mandatului său, subliniind că a pus întotdeauna pe primul loc stabilitatea ţării şi interesele cetăţenilor. „Am ales să mă opresc aici, dar nu plec nicăieri. Rămân, nu pe scenă, nu în frunte, ci în rând”, a transmis Ciolacu. El le-a mulţumit colegilor pentru sprijin şi a subliniat că PSD rămâne „cel mai puternic…

Mai mult...

Calendar istoric al judeţului Sălaj – 20 Mai

1914: se naşte, la Bobota, Corneliu Coposu – jurist, om politic, preşedinte al PNŢ-CD S-a întâmplat în 20 mai 1926 – S-a născut scriitorul Virgil Sorin. 1930 – S-a născut scriitorul Geo Şerban. 1937 – S-a născut Teddy Randazzo, cântăreţ şi compozitor american (Three Chuckles). 1938 – S-a născut scriitorul Dan Mănucă. 1942 – S-a născut Paula (Jill Jackson), cântăreaţă americană (Paul & Paula). 1943 – S-a născut Terry Smith, chitarist britanic (J.J. Jackson, If, Zzebra). CALENDAR CREŞTIN: • Ortodox: Sf. mucenic Talaleu; Cuv. Talasie; Cuv. Marcu Pustnicul • Greco-catolic: Sf. Talaleu, martir († 284) • Reformat: Bernart, Hanna • Romano-catolic: Sf. Bernardin…

Mai mult...

Rețeaua de gaz din Șimleu Silvaniei va fi extinsă

Primarul orașului Șimleu Silvaniei, Cristian-Mihai Lazăr, împreună cu administratorul public, a avut o întâlnire cu Luminița Popa – directorul FOL NEOGAS GRID Șimleu Silvaniei (operatorul rețelei) pe problema extinderii și înlocuirii rețelei de alimentare cu gaz în localitate. Dacă totul decurge conform planului, anul acesta se va extinde rețeaua de alimentare cu gaz pe strada Mihail Sadoveanu și în cartierul UM.2, în zona străzii General Stelian Popescu, unde nu există deloc rețea de alimentare. De asemenea, din zona străzii Stadion se va interveni cu o extindere pentru alimentarea străzilor Plopilor…

Mai mult...

Dublă victorie pentru Ștefan Ienciu

În perioada 17–19 mai 2025, la Timișoara s-a desfășurat Turneul de Tenis „Cupa Aryana”, o competiție a Federației Române de Tenis de categorie 1. Sportivul de la SCM Zalău, Ștefan Ienciu, a avut o prestație remarcabilă, reușind să câștige atât proba de simplu, cât și pe cea de dublu, demonstrând din nou nivelul înalt de pregătire. În meciurile de simplu, Ștefan a dominat terenul printr-un joc solid și inteligent, reușind să se impună în finală, în fața lui Andreas Popociu de la ACS Sport Time, scor 3-6, 6-1, 10-4. În…

Mai mult...

Accident grav în Zalău. O femeie a ajuns la spital

Un grav accident de circulație a avut loc azi dimineață în municipiul Zalău, pe strada Voievod Gelu. Conducătorul unui autoturism, un bărbat în vârstă de 32 de ani, din comuna Șărmașag, nu ar fi păstrat o distanță corespunzătoare fața de autoturismul care se afla în fața sa, condus de o femeie în vârstă de 49 de ani, din orașul Jibou, intrând în mașina acesteia. În urma impactului, autoturismul condus de femeie a fost proiectat în mașina din față, la volanul căreia se afla un bărbat în vârstă de 49 de…

Mai mult...

VIDEO: Povestea unui sălăjean de succes: am pornit de la o oaie șchioapă

În copilărie avea grijă de oile părintelui său. A venit momentul să se ducă la tatăl său și să-i ceară o mioară. A primit o oaie șchioapă, iar asta l-a impulsionat. A început cu o mioară bolnavă și a ajuns un fermier de succes. Acum, sălăjeanul Gal Jozsef din localitatea sălăjeană Archid are sute de oi, utilaje agricole moderne, lucrează o suprafață importantă de teren agricol și nu s-a gândit niciodată să plece din țară. De ce? Simplu. Sălăjeanul crede că România are un potențial agricol uriaș, dar nu este…

Mai mult...

Ne-au salvat ungurii și studenții

Iar ne-a trecut glonțul pe la ureche. Nu sunt un mare fan al lui Nicușor Dan, dar nu puteam avea în cea mai înaltă funcție din stat un individ care incită la ură, un manipulator, un mincinos. Ce mă îngrijorează e prăpastia dintre cele două tabere ale candidaților. Cei ai lui Simion sunt, o scriu de mulți ani, produsul unei politici dâmbovițene dezastruoase, fără educație, uneori violenți. Dincolo e tabăra ce avut șansa unei educații mai bune. Va fi greu să aducem pacea între noi. Iar PSD și PNL să…

Mai mult...

Tratamente la cultura de ovăz

Pentru prevenirea și combaterea organismelor dăunătoare: OULEMA MELANOPA sin. LEMA MELANOPA (gândacul ovăzului). Adultul are corpul alungit de culoare albastră – verzuie, capul și antenele fiind negre. Lungimea corpului este de 4,5-5,5 mm. Larvă are la maturitate corpul bombat, culoarea albă-gălbuie, iar capul este brun. Corpul are lungimea de 5-7 mm. Dorsal corpul larvei este acoperit de o mantie formată din mucilagii și excremente. Iernează că adult în frunzarul pădurilor, pe sub ierburi, în sol. Când temperatura medie atinge 9-10ºC apar adulții care rod frunzele plantelor tinere. Rosăturile cuprind ambele…

Mai mult...

Zvonoteca

# Mare supărare a fost duminică printre cei care n-au putut cumpăra beutură de la magazine. Ce e și cu politica asta, să nu poți cumpăra spirt și votcă doar pentru că în apropiere se votează. Bietul om mai că a făcut plângere la poliție pentru că nu s-a putut dezinfecta după vot. Ce viață hâdă. # Gurile rele vorbesc că cerșetorii au început să atace noile insule ecologice din Zalău. De ce? Petru că au dispărut clasicele tomberoane în care puteau intra pentru a căuta. Ceșetorii sunt tot mai…

Mai mult...

VIDEO: Haos pe străzile Andrei Șaguna și Kosuth Lajos

Unii dintre zălăuanii care locuiesc pe străzile Andrei Șaguna și Kosuth Lajos din Zalău sunt deciși să blocheze șoseaua, în semn de protest  pentru modul în care arată drumul. Pe acest tronson se lucrează de mai bine de trei luni, dar lucrările nu sunt finalizate. Gropi, denivelări, noroi, pietre, zgomot, case crăpate, sunt câteva dintre aspectele reclamate de zălăuanii nemulțumiți și hotărâți. Pe adresa electronică a redacției ne-a fost trimis un material video care evidențiază problemele sesizate. De cealaltă parte, Primăria Zalău a anunțat că inspectorii Direcției Corp Control verificǎ…

Mai mult...