“Ghinion” în sondaje

Cu siguranţă pe nimeni nu mai miră prăbuşirea în sondaje a popularităţii preşedintelui României. Dacă în primăvară Klaus Iohannis se scălda, cât de cât confortabil, într-un 50 la sută încredere din partea românilor, iată că acum, în prag de toamnă, preşedintele nostru alunecă sub un alarmant 35 la sută credibilitate şi încredere. Sondajul, efectuat de Avangarde şi confirmat ulterior de IRES, ar îngrijora la modul cel mai serios orice om care are o judecată limpede şi evită fasoanele şi fumurile ieftine care acoperă, de obicei, un adevăr evident. Pentru cei care încă se întreabă de ce molcomul nostru preşedinte s-a prăbuşit cu răsuntet, în mai puţin de un an, de la 70 la 35 la sută (fiind în cădere în continuare) câteva din răspunsuri le-ar putea diminua uimirea.

Preşedintele nostru nu există, indiferent cum l-ai lua şi unde l-ai aşeza. Discursurile domniei sale sunt la limita enervantului, sunt seci, lipsite de zvâc, apătoase. Niciodată nu spune, nu lămureşte, nu explică în mod concis, ceva. Citate, cuvinte mari, poveşti nemuritoare, limbaj preţios întins pe suficient de multe minute cât să te apuce un căscat cu trosnit de fălci. Este primul conducător de ţară din istoria românilor care pluteşte într-o lume supranaturală, departe de orice realitate existentă la nivelul solului. Nu a avut niciodată suficient curaj (sau interes) să spună în faţa naţiei, măcar o părere despre ceea ce se întâmplă în justiţie, prevalându-se de faptul că preşedintele, nu-i aşa, “nu se poate amesteca în treburile justiţiei”.

Cu excepţia dosarului său, care priveşte imobilul obţinut prin fals şi uz de fals, cauză asupra căreia  justiţia s-a pronunţat cu o hotărâre care pe el îl “nemulţumeşte profund”. Nici sistemul sanitar, un cancer naţional de proporţii, nu a intrat vreodată în discuţia preşedintelui. Au fost doar mici excepţii, şi acelea extrem de neinspirate şi inoportune, legate de tragedia din “Colectiv”, (alături de “ghinion”, fraza << a fost nevoie să moară oameni pentru a schimba un Guvern>> va rămâne cu siguranţă, în istorie). Nu ştie nimeni în acest moment, de exemplu, ce dezinfectanţi se folosesc în spitale şi multe alte lucruri asupra cărora un preşedinte poate trage măcar un semnal de alarmă – doar este preşedintele nostru, şi nu preşedintele altora, ori a „altceva”.

Relaţiile externe, strict prin prisma instituţiei preşedintelui, există doar prin protocoalele de la Cotroceni; în rest, bate vântul: negocieri inexistente, nimeni nu ne bagă în seamă, avem cel mai puţin vizibil preşedinte dintre toţi câţi există, întâlniri făcute pentru că aşa scrie la protocol tărăgănat şi plictisitor, nebăgare în seamă, marginalizare oriunde şi oricând pe acest segment. Călătoriile, în schimb, continuă! Prima doamnă umblă cu şifonierele după domnia sa, plus două modiste care îi asortează, prin deplasări, eşarfele şi broşele, de parcă o femeie ajunsă la o anumită vârstă şi având suficientă experienţă în această privinţă, nu ar fi în stare să-şi pună pe ea o rochie sau un taior, de una singură.

În rest, concedii, vacanţe, drumeţii. Renovări de vile şi peisagistică de milioane de euro, pretenţii megalitice, strâmbături din nas, fumuri şi snobism pe banii românilor. Urmează şi un avion, pentru care preşedintele bate deja din pumni, ca un copil într-un magazin de jucării, în preajma Crăciunului. Cel pus la dispoziţie de compania naţională de transport aerian, în folos prezidenţial, e prea sărăcăcios, nu e bun. E lipsit de grandoare. Şi multe altele, pe care, din lipsă de spaţiu, nu le mai putem înşira însă pe care cu siguranţă le puteţi observa în apariţiile rarisime ale preşedintelui nostru pe la televizor.

A fost şi Sântămărie, iar preşedintele s-a nimenit prin preajma valurilor litorale, fiind într-o mini-vacanţă, pre-concediu, pe la mare. A fost, fireşte, şi un discurs, citit „da capo al fine”, plin de măreţia vorbelor… goale. S-a citit despre eroism, despre istorie, s-a atins şi problema Mării Negre în contextul politico-strategic delicat existent la ora actuală, o problemă în care, de asemenea, preşedintele nu a avut aproape niciodată un cuvânt ferm de spus. Cât despre eroismul înaintaşilor noştri, ar fi fost mai potrivit să-i lăsăm pe veteranii noștri să vorbească, cei care mai sunt încă în viaţă şi care sunt pe mai departe umiliţi prin faptul că drepturi cândva recunoscute, oricum puţine, le sunt luate acum prin legi batjocoritoare. Să-i ascultăm vorbind despre jertfa supremă, curaj şi eroism şi pe cei întorşi de pe fronturi străine, ori pe familiile acestora, care şi-au mai văzut taţii şi soţii într-un sicriu învelit în drapelul românesc.

Cineva i-a şoptit însă preşedintelul că lucrurile se duc în jos în privinţa popularităţii sale, iar prima măsură observabilă a fost aceea că, deşi se ştia cu certitudine că vacanţa prezidenţială se va derula pe nisipurile fine din Florida, ca de obicei, planurile de călătorie s-au schimbat astfel încât l-am putut vedea pe preşedintele nostru prin Munţii Făgăraş, într-o poză care ne anunţa “ce ţară frumoasă avem”. Aşteptăm finalizarea lucrărilor la vila de protocol, amenajarea grădinilor, dărâmarea pereţilor şi efectuarea altor retuşuri care deja depăşesc nişte milioane de euro, în timp ce în cel mai mare spital de arşi din ţară, colcăie muştele pe rănile pacienţilor, iar nosocomialele, stratificate de decenii în pereţii saloanelor, bagă în continuare în pământ sute de bolnavi.