ANUNŢ privind activitatea de voluntariat

Asociaţia Casuţa Animalelor Zalău, cu sediul în Zalău, str. Corneliu Coposu, nr. 51 îşi exprimă disponibilitatea de a colabora cu voluntari, în baza prevederilor Legii 78/2014 privind reglementarea activităţii de voluntariat în România, în scopul desfăşurării activităţii asociaţiei conform obiectivelor din statut, precum si desfăşurării activităţilor de perfecţionare profesională a persoanelor interesate.

Ce este voluntariatul?

Voluntariatul este “activitatea de interes public desfăşurată din proprie iniţiativă de orice persoană fizică, în folosul altora, fără a primi o contraprestaţie materială”.

Condiţia obligatorie:

Sa fie iubitor de animale

Profilul voluntarului:  responsabilitate, respect, spirit de echipă, colaborare, spirit de iniţiativă, dezvoltare, transparenţă, promovare, implicare activă, dinamism, perseverenţă, confidenţialitate, spirit civic, empatie, atitudine toleranţă

Ne dorim ca voluntarii noştrii să fie:

  • disponibili câteva ore săptămânal/lunar/periodic, programul fiind în funcție de posibilitatea acestora;
  • persoane motivate să interacționeze cu animalele care au nevoie de ajutor
  • dotați cu abilități de comunicare, empatie și creativitate;
  • dornici să învețe lucruri noi să se implice în activităţi la cabinetul medical veterinar și de teren;

Ce trebuie să ştie persoana care doreşte să devină voluntar?

  • activitatea de voluntariat nu implică o contraprestaţie materială din partea beneficiarului
  • activitatea de voluntariat implica responsabilităţi
  • angajamentul încheiat între cele două părţi trebuie respectat în condiţiile stabilite, în caz contrar acesta poate fi denunţat unilateral de către oricare dintre părţi

Oferim voluntarilor:

  • familiarizare cu mediul de lucru;
  • ocazia de a te împrieteni cu oameni și cu alți voluntari;
  • responsabilizare și dezvoltare de aptitudini profesionale în domeniul protectiei animalelor;
  • îmbunătățirea abilităților de comunicare, interacțiune și lucru în echipă;
  • contract de voluntariat și fișa volutarului;
  • adeverinta, scrisoare de recomandare;
  • posibilitatea de a evolua profesional într-o organizație

Daca eşti interest să fii voluntarul nostru te aşteptăm la sediul asociaţiei să participi  la recrutare şi selecţionare.

Informaţii la sediul asociaţiei din Zalău, str. C. Coposu nr. 51 şi la numărul de telefon 0744 373 654

Zalau, 22.12.2023

One Thought to “ANUNŢ privind activitatea de voluntariat”

  1. […] Asociaţia Casuţa Animalelor Zalău, cu sediul în Zalău, str. Corneliu Coposu, nr. 51 îşi exprimă disponibilitatea de a colabora cu voluntari, în baza prevederilor Legii 78/2014 privind reglementarea activităţii de voluntariat în România, în scopul desfăşurării activităţii asociaţiei conform obiectivelor din statut, precum si desfăşurării activităţilor de perfecţionare profesională a persoanelor interesate. Ce este voluntariatul? Voluntariatul este “activitatea de interes public desfăşurată din proprie iniţiativă de orice persoană fizică, în folosul altora, fără a primi o contraprestaţie materială”. Condiţia obligatorie: Sa fie iubitor de animale Profilul voluntarului:  responsabilitate, respect, spirit… Citeste mai mult […]

Leave a Comment