Popas duhovnicesc: Cine este aproapele meu? (Luca 10, 25-37)

Pilda samarineanului milostiv, o pildă de altfel foarte cunoscută de marea majoritate, a fost rostită de către Mântuitorul Iisus Hristos într-un moment în care, cei care interpretau legea Vechiului Testament, credeau că, a ști în amănunt fiecare detaliu al legii, era de ajuns pentru a fi considerați ,,drepți” înaintea lui Dumnezeu și apți de a-I moșteni împărăția. Pus în situația de a-și răspunde singur la întrebarea: ,,Ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? întrebare cu care voia să-L ispitească pe Mântuitorul Hristos, învățătorul de lege răspunde foarte competent făcând o sinteză a Vechiului Testament: ,,Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi”(Luca 10,27). Și totuși rămâne întrebarea: ,,Cine este aproapele meu?”
Școlile rabinice din vremea aceea, ale lui Hillel și Gamaliel spuneau că aproapele îți este cel din familie, cel din sinagogă, într-o formă extinsă cel de un neam cu tine, dar nicidecum cei de alt neam, samarinenii sau cei de altă credință. Așa s-a ajuns la situația în care se făcuse deja o doctrină din a urî pe vrăjmași(vrăjmașii fiind toți cei ce nu-ți sunt aproapele). În Vechiul Testament nu e menționat nicăieri să urăști, este menționat însă faptul de a iubi pe aproapele (Levitic 19,18), dar ajunsese să fie de notorietate sintagma: ,,urăște-l pe vrăjmașul tău!” De aceea Mântuitorul Hristos când dorește să schimbe această mentalitate propovăduind legea iubirii, pornește de la această regulă nescrisă zicând: ,,Aţi auzit că s-a zis: Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău, dar Eu vă zic vouă: Iubiți pe vrăjmașii voștri…”(Matei 5,43-44).
Cea mai mare capcană a religiozității unei persoane este să rămână tributară literei, să rămână închistată în șabloane sau în clișee spirituale și să piardă din vedere duhul credinței. Dumnezeu însă ne vrea oameni vii spiritual, oameni care atunci când ești pus în situația de a te raporta la celălalt, să faci apel la iubire, să-l privești pe semenul tău indiferent de credință, etnie sau orice altă orientare socială prin prisma dragostei, iar una din calitățile dragostei este aceea de a te uita pe tine și a te concentra pe nevoile celuilalt. De aceea Mântuitorul Iisus Hristos în această pildă pune foarte clar în contrast religiozitatea exprimată prin cei doi, preotul și levitul și dragostea dezinteresată (care este o calitate umană) a unui samarinean care era desconsiderat de evrei. Este posibil ca cea dintai întrebare pe care și-au pus-o atât preotul cât și levitul să fi fost: ,,Dacă mă opresc să ajut acest om, ce mi se va întâmpla?” Samarineanul însă, a inversat întrebarea: ,,Dacă nu mă opresc să ajut acest om, ce se va întâmpla cu el?”
După mai bine de 2000 de ani de creștinism, problemele legate de acest aspect al raportării la aproapele parcă se înmulțesc. Sunt din ce în ce mai multe cazuri de discreditare fie pe criterii etnice, religioase sau de altă natură. Lumea se împarte în bogați și săraci, sfinți și păcătoși, favorizați și defavorizați, iar prăpastia care se cască între aceste categorii devine din ce în ce mai mare. E foarte la îndemână să vedem că accentul se pune pe propria persoană, deviza: ,,eu și familia mea, restul nu mă interesează!” a devenit un principiu de viață pentru mulți. Auzisem o știre, care spunea că undeva în țara noastră s-a produs un accident de circulație din care au rezultat mai multe victime. Nu toate erau în stare foarte gravă, dar necesitau totuși spitalizarea. Până la sosirea ambulanței, ceilalți participanți la trafic s-au oprit să vadă accidentul și s-au arătat dispuși să-i transporte la spital pe cei accidentați, dar … contra cost. Sunt oameni care mor lângă noi, cu zile încă, iar noi credem că nu-i treaba noastră să-i ajutăm. Și cu toate acestea suntem creștini!
Preotul și levitul ,,se coborau” de la Ierusalim la Ierihon, ceea ce înseamnă că își încheiaseră datoriile religioase și se puteau apropia de omul aflat la pământ chiar dacă era mort, dar nu, s-au dus în grabă acasă mulțumiți de slujirea din templu, uitând total de faptul că Dumnezeu apreciază mult mai mult mila decât jertfa (Matei 9,13). Așadar răspunsul la întrebarea: Cine este aproapele meu? Este tot o întrebare pe care fiecare dintre noi ar trebui să ne-o punem la modul cel mai serios și responsabil: Al cui aproape sunt eu?
Pr. Augustin Câmpean

Alte articole

One Thought to “Popas duhovnicesc: Cine este aproapele meu? (Luca 10, 25-37)”

  1. Daniela

    Oferta noua de lucru la domiciliu! Oferta este acum un fenomen, pentru ca tot mai multi oameni s-au convins de seriozitatea noastra! Oferim pe loc contract legal si dovada platii! Au fost acordate deja primele castiguri! NU e MLM si nici NU e joc piramidal! Veti castiga 300 dolari lunar, cu o munca de 3 ore pe zi, ca operator online! Pentru detalii mai multe, trimiteti textul ”Info” la adresa de email:daniela_s17@yahoo.com

Leave a Comment