Votezi sau nu contezi

Florin Negoiţă
La final de „război”, la căderea cortinei peste spectacolul campaniilor electorale, al vorbelor grele, jurămintelor, al promisiunilor eterne pe care, în parte cel puţin, soarele le va usca pe afişele uitate pe stâlpi, suntem datori să ne construim viitorul. Să-l decidem. Am asistat poate la cel mai mare spectacol electoral, din România, al tuturor timpurilor. Unii l-ar numi bâlci, alţii circ sau gogoşerie. Ne-au fost îmbrâncite sub priviri tone de statistici, cifre, procente, ideologii, proiecte, însă aproape nimeni de pe scena aceasta uriaşă nu a înţeles că pe români nu-i mai interesează nimic din toate acestea, ci propriile lor cifre, statistici şi calcule. Cifre care le ridică sprâncenele lună de lună când le văd înşirate pe facturi, sau le coboară trist în ziua de salariu sau pensie. Pe români nu-i mai atrag cutiile de bomboane din care sar rând pe rând făgăduinţe umplute cu nimic. Nu-i mai impresionează discursurile bombastice, zâmbetele false, gesturile teatrale sau jurămintele patetice. Românii vor să vadă faptele bune, să le simtă în modul lor de trai, iar faptul că începe să le fie lehamite de vorbe e deja un lucru dătător de speranţă. Probabil e prima reprezentaţie pe marea scenă a ţării la care românii nu mai aplaudă, ci tac şi sunt hotărâţi să facă! Pentru că sunt atât de sătui şi deznădăjduiţi încât nimic pare să nu-i mai mişte într-un sens, cu atât mai puţin unul impus, către o existenţă în care să gândească la fel şi să zâmbească la fel. Îmi doresc să simt toată înverşunarea şi spiritul de frondă al românului manifestat în cabina de vot, şi nu în faţa televizorului! Aş fi fericit să văd cum punctul de vedere al fiecăruia capătă puterea unui meteorit.
Regula de bază a oricărui joc, de la cel mai simplu până la cel mai complicat, este una singură: PARTICIPAREA. Statul deoparte, comoditatea, absenteismul au fost şi sunt cei mai înverşunaţi duşmani ai viitorului nostru, şi nu doar al nostru, pentru că prin acest vot suntem responsabili şi pentru viitorul celor care nu pot vota în acest moment. Dacă există o şansă ca timpurile care vin să fie puţin mai bune, mai blânde, mai aducătoare de speranţă, suntem obligaţi de conştiinţa pe care fiecare o avem, să o folosim.
Nu există nicio scuză sau justificare pentru cei care duminică vor putea, însă vor refuza să voteze. Trebuie să înţelegem acum, în al doisprezecelea ceas, că nu este doar imperios necesar să ieşim la vot, ci dramatic şi dezastruos dacă nu ieşim! Până la urmă, fiecare dintre noi alege ceea ce simte după ce a decantat evenimentele acestor săptămâni de campanii furibunde, aproape fără precedent în istoria alegerilor din România. Fiecare să decidă după propria constiinţă, dorinţă sau părere. Şi trebuie să înţelegem că, pe 16 noiembrie, o alegere, o opinie sau o decizie despre “ce va fi” – sunt nule, nu contează nicăieri şi pentru nimic atât timp cât nu au pe ele ştampila votului! Să foloseşti un drept constituţional este mai important decât multe alte drepturi pe care le avem şi care zac nefolosite de teamă, din comoditate, din indolenţă, de deznadejde sau din multe alte motive cât se poate de româneşti. Avem o alternativă – poate nu cea mai fericită, însă cu siguranţă una care cuprinde, ca orice alternativă, două variante total diferite. Când nu ai de ales, poate că mai există o justificare a resemnării, însă când ai posibilitatea să alegi trebuie doar să vrei să contezi, să laşi o urmă, să schimbi, să faci să mai fie şi ca tine, nu doar ca ei. Să îţi faci simţită dorinţa şi decizia nu doar în faţa prietenilor, vecinilor, sau rudelor, ci şi în faţa celor care răspund exact de lucrurile care astăzi te fac nefericit.
A sosit ziua în care noi, românii care nu mai credem în cifre, trebuie să credem în puterea nebănuită pe care o avem în propriile mâini. Trebuie să credem în România care este încă a noastră şi mai poate fi a urmaşilor nostri şi a urmaşilor urmaşilor noştri. Este o zi care nu vine prea des în vieţile noastre şi în care trebuie să ne amintim că suntem datori cu un vot, nouă înşine, dar mai ales celor care vor veni după noi, faţă de care avem o mare responsabilitate. Ziua în care putem vedea că unde-s mulţi, puterea chiar poată să crească. Absenţa noastră poate fi de această dată „letală”, nu doar nocivă, pentru că încercarea poate cel mult să ne rănească speranţele, însă pasivitatea le ucide.
Prin urmare, prezenţa în ţinută şi opinie la alegere, este obligatorie! Indiferent de rezultat, regretul că am încercat să schimbăm ceva nu poate fi niciodată mai mare decât acela că nu am făcut nimic.

Alte articole

Leave a Comment